Legea integrității a trecut cu scandal de Senat. Amendamentul contestat ajunge pe masa președintelui
Senatul a adoptat astăzi Legea integrității, care include așa-numitul „amendament Fritz”, în ciuda criticilor venite de la USR și de la lideri europeni, potrivit G4Media. Legea merge acum la președintele Nicușor Dan, care poate decide fie promulgarea, fie reexaminarea ei în Parlament.
Ziua votului a fost tensionată. În plen, senatorii PSD, USR, PNL și PACE au avut schimburi dure de replici, fiecare acuzând cealaltă tabără de jocuri politice și interese ascunse. În final, legea a trecut cu 106 voturi pentru și 19 împotrivă.
PNL a justificat votul prin urgența de a îndeplini jaloanele din PNRR, avertizând că România riscă să piardă 770 de milioane de euro dacă legea nu este adoptată la timp. În schimb, Renew Europe a transmis că amendamentul care îl vizează pe Dominic Fritz este „antidemocratic” și că fondurile europene nu ar trebui virate dacă legea rămâne în această formă.
În comisii, discuțiile au fost la fel de aprinse. Amendamentele care ar fi eliminat restricțiile privind transparența declarațiilor de avere au fost respinse, iar „amendamentul Fritz” a rămas în textul final, fiind considerat constituțional de CCR.
Legea este esențială pentru PNRR și trebuie adoptată până la 31 august. În paralel, lideri europeni au trimis o scrisoare Comisiei Europene, exprimând îngrijorări legate de modul în care România gestionează legislația privind integritatea publică.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)