ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe, astăzi, o serie de prezentări ale „Serviciilor oferite contribuabililor”, în colaborare cu universitățile de prestigiu din România.
Primul eveniment este găzduit de Universitatea „Dunărea de Jos” Galați și va consta într-o prezentare explicativă și, totodată, interactivă, în care se vor aborda subiecte precum rolul și importanța ANAF în societate, dezvoltarea României pe baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin intermediul cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale. De asemenea, în 10 noiembrie, prezentarea ANAF va avea loc la Universitatea „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia.
La nivel național, cei peste 50 de specialiști în fiscalitate vor furniza studenților și informații menite să sprijine integrarea optimă a acestora pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal.
Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este acela de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate socială.
ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat, este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.
Astfel, suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)