Amintiri din Teatrul Vechi. UTA la 60 de ani: o aniversare de care nu-şi aminteşte nimeni

    de Ovidiu Balint | 23 mai 2018, 11:30 AM | Opinii

    0

    Old-Boys la una dintre întâlnirile aniversare

    Mi se cicatrizase rana din partea microbistă a sufletului, de la un meci dinainte de 1989, când UTA a „dat” meciul celor de la Poli Timişoara.

    La meciul ăla nimerisem în trenul cu care mergea şi galeria UTA-ei. Eu trebuia să ajung la meditaţii la fizică, pentru admiterea la facultate. Însă nici trenul nu mai asculta de forţele de frecare, fiind parcă mânat de energia galeriei. Nici n-am simţit cum mă urcaseră şi pe mine pe valul lor şi cum ajunsesem la stadion în Timişoara. UTA a pierdut atât de ciudat încât nici inspiraţie pentru o minciună care să motiveze absenţa de la meditaţii nu mai găsisem. Am jurat să nu mai merg niciodată la meciurile echipei favorite.

    Se împlineau 60 de ani de la înfiinţarea clubului şi ştiam că pot participa la organizarea unui eveniment care să cinstească această aniversare. Mai avusesem o tentativă, prin anul 2000, când mai încercasem, cu ziarul „Observator arădean”, o aniversare de anvergură. Atunci, nişte bâlbe ale conducerii clubului UTA au împiedicat organizarea unui meci de old-boys UTA-Feyernoord Rotterdam.

    În 2005 mi-am zis că nu ne mai împiedică nimeni. Ba, ne-am ambiţionat să îi dăm o anvergură şi mai mare. Intrase în joc şi Adrian, un prieten care era suporter al echipei Poli Timişoara, şi care a propus, nici mai mult, nici mai puţin, să organizăm un mic turneu între patru echipe de old-boys, UTA, Poli, Feyenoord şi Celtic Glasgow, fiindcă se împlinea o cifră rotundă şi de la eliminarea lui Celtic de către Poli, din cupele europene, în anul 1980. Cele două evenimente urmau să fie găzduite de cele două oraşe, inclusiv cu un meci de old-boys între UTA şi Poli, iar la final se organizau două concerte, pe ambele stadioane. Ideea nu era doar ambiţioasă, ci reuşise să stârnească interesul tuturor celor care s-ar fi implicat în organizare. Mai mult, am şi trimis o scrisoare de intenţie clubului din Rotterdam şi celui din Celtic, iar reacţiile au fost entuziaste. Cereau doar să li se permită să vină cu soţiile.

    Cu un alt prieten, Flavius, am mers la conducerea clubului UTA să le propunem imprimarea unor tricouri aniversare. Sigur că da, dar ar fi bune şi nişte şepci inscripţionate… Am dat la tipărit vreo 3000 de tricouri roşii, pe care era inscripţionat „UTA-60 de ani” şi vreo 2000 de şepci, din care 1000 albe, 1000 roşii, cu aceeaşi inscripţie. Materialele urmau să fie preluate de club şi puse în vânzare pentru fani.

    Au mai intrat în hora entuziasmului de atunci şi alţii, printre care paraşutiştii de la Aeroclubul Arad şi care propuneau un spectacol pe cer, iar mingea să fie adusă de un paraşutist la mijlocul terenului… Avioanele aeroclubului urmau să brăzdeze cerul cu culorile clubului… Şi… câte şi mai câte, că de n-ar fi nu s-ar povesti!

    Şi, n-au mai fost. Că de-aia nu s-au mai povestit.

    Pe stadion nu ştiu dacă am fost 200 de spectatori la aniversare, deşi evenimentul fusese inclus în seria celor desfăşurate sub egida Zilelor Aradului. După 13 ani, a trebuit să-mi sun vreo 15 amici şi prieteni, implicaţi sau nu în acea idee de organizare, ca să aflu cu cine a jucat până la urmă echipa de old-boys a UTA-ei. Cu greu, Vali şi-a amintit că s-a încropit un fel de echipă din foşti fotbalişti, care au jucat sub titulatura de Poli Timişoara. În rest nu s-a mai întâmplat nimic. Noi am rămas cu scrisorile de intenţie, cu explicaţiile halucinante despre imposibilitatea organizării evenimentului pe care intenţionam să-l organizăm, cu întrebările la care nu primeam răspuns şi cu tricourile şi şepcile inscripţionate. Fiindcă nici măcar pe alea nu le preluase clubul pentru a le distribui fanilor. Îmi amintesc că parcă s-au vândut vreo 100 de bucăţi. Restul le-am donat echipelor de fotbal de amatori din judeţ. Mai zăresc şi azi prin oraş câte unul, îmbrăcat de un om mai amărât. Roşul tricoului s-a mai spălăcit, dar inscripţia a rămas. Măcar asta a fost de calitate.

    Aniversarea celor 60 de ani nu e menţionată niciunde. Mi-am amintit de ea acum când am citit despre „efervescenţa” inaugurării Stadionului Neumann, organizată la băşcălie de fanii fotbalului arădean. Adevărul este că la o bătaie de joc nu poţi răspunde altfel, decât cu o băşcălie. Măcar astea rămân, acum, spânzurate ca nişte cârnaţi în şpaiţ, în norul informatic al internetului.

    Dacă nici măcar aniversarea unui eveniment sportiv, o petrecere, cum ar veni, nu suntem în stare să organizăm, cum naiba să fim în stare să construim ceva, fie şi un stadion?

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.