sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Amenzi la circulație neplătite, la schimb cu permisul de conducere, un troc pentru liniștea funcționarilor fiscului local și-a primarilor

    de Valer Mărginean | 22 iulie 2025, 7:52 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    Neîncasarea unor amenzi contravenționale – cele aplicate pentru încălcarea regulilor circulației rutiere – reprezintă una dintre problemele României, deși nu se compară (ca mediatizare, cel puțin) cu marea corupție, pensiile speciale, „jocul CCR” sau „turul doi înapoi”. Despre celelalte amenzi nu ni s-a spus nimic la conferința de presă despre pachetul doi de măsuri, ceea ce înseamnă că fie n-au auzit de ele, fie sunt în regulă și încasarea merge strună.

    Iată, așadar, ce afectează deficitul bugetar în egală măsură cu numărul prea mare de funcționari din primării și de polițiști locali. Cu observația că nu se știe cât de mare este numărul funcționarilor și polițiștilor locali în plus, pentru că urmează să fie stabilit după discuții cu primarii de municipii reședință de județ.

    Doamne!, ce bine că nu se discută despre poduri…

    Pornind de la premisa că îi acordăm în continuare premierului Ilie Bolojan toată încrederea, cu convingerea mea că este poate singurul om capabil să scoată țara din nenorocirea în care a fost băgată de guvernele Iohannis, Ciucă și Ciolacu, vom încerca să dăm o mână de ajutor consilierilor domniei sale. Care, probabil prea obosiți fiind, au dat-o în gard de data asta, rău de tot, cu propunerea de suspendare a permiselor de conducere ale conducătorilor auto care nu-și plătesc amenzile rutiere „în termen de 90 de zile de la comunicare”, după cum a spus „raportorul” Cseke Attila.

    Desigur, domnul ministru Cseke a uitat să amintească și situația în care procesul-verbal de contravenție a fost contestat (situație evident ulterioară comunicării), așa că vom completa noi: „90 de zile de la comunicare sau de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de contestare a procesului-verbal de contravenție”. Cu plăcere.

    Câteva chestiuni prealabile, care i-ar putea ajuta pe mulți să înțeleagă adevărata problematică a dreptului contravențional din România. Într-un clasament al numărului de amenzi aplicate de foarte multele instituții care au acest drept – de la primării și consilii județene, la protecția mediului, protecția consumatorilor (Piedone), Compania de Drumuri Naționale (atenție la rovinietă!) – cele aplicate de Poliția Română, Jandarmerie și poliția locală ar fi, probabil, cele mai numeroase.

    Și este normal să fie așa, pentru că acestea sunt instituții denumite generic „de forță”, având îndeobște atribuții de constatare și sancționare a faptelor de încălcare a ordinii publice, cu un grad de pericol social mai puțin ridicat decât al infracțiunilor, dar suficient încât să fie periculoase pentru buna desfășurare a vieții sociale.

    Între aceste fapte, cele care privesc circulația rutieră sunt printre cele mai numeroase și destul de periculoase chiar pentru viața participanților la trafic, dar greu de crezut că au devenit periculoase pentru buget, cum au sugerat premierul Bolojan și ministrul Cseke.

    Cu toate acestea, subiectul neîncasării doar a unor amenzi contravenționale, prezentat în cadrul conferinței de presă dedicată pachetului doi de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, a fost o surpriză uriașă. Ia uite, dom’le, unde se ascundea cauza deficitului enorm: în câteva mii de amenzi pentru viteză prea mare sau nepurtarea centurii de siguranță, necolectate din cauza unor șoferi evazioniști veroși.

    Dacă premierul ar fi „luat în colimator” întreg domeniul contravențional, chiar am fi crezut că, după o analiză serioasă, și-a pus în gând să reformeze acest sistem învechit, ce datează, cu mici „ajustări”, de pe vremea lui Ceaușescu, dacă nu Dej.

    Doar că, surprinzător, mai ales pentru un om riguros și calculat, premierul nu a avut în vedere decât domeniul rutier, ceea ce, pe de o parte, ne poate duce cu gândul că aici ar putea fi cele mai mari probleme la încasarea de amenzi.

    Sau, la fel de bine, ne poate duce cu gândul la o manipulare a opiniei publice, așa cum se procedează la noi când se pregătește o lovitură dureroasă pentru cetățeni.

    Ar putea fi vorba și despre o dezinformare a premierului, deși parcă e mai greu de crezut un astfel de scenariu.

    Din respect față de premier, vom considera că toată povestea asta a fost o „scăpare de documentare” a consilierilor care i-au pregătit materialele pentru prezentarea pachetului doi al măsurilor fiscale.

    Amenzi sau manipulare?

    Posibil să se fi gândit cineva că, aruncând „pe piață” ideea suspendării permiselor de conducere ale celor care nu și-au plătit amenzile la circulația rutieră, va face uitate pensiile speciale rămase intacte și după acest al doilea pachet de măsuri fiscale. Dar, câtă vreme nu avem dovezi…

    Cum spuneam, dreptul nostru contravențional este total depășit, funcționează după principiile bolșevice (nu-i o glumă). În sistemul nostru de drept, face parte din dreptul administrativ, deși în toată Europa este parte a dreptului penal, așa cum este normal să fie. Doar că, deși au moștenit și în România un drept contravențional inclus în cel penal, comuniștii români, ajutați de sovietici, au recurs la o șmecherie menită să arate lumii superioritatea orânduirii comuniste.

    Așa că au trecut dreptul contravențional din penal în administrativ și, uite-așa, din condei, a scăzut rata infracționalității în noua orânduire. Și așa a rămas până în ziua de azi, deși din 2007 suntem în UE.

    Tot de atunci, regulile europene se aplică și în România. Astfel, când o cauză contravențională ajunge în instanță, este judecată după regulile europene – bunăoară, cel care acuză (în cazul nostru, agentul care a aplicat amenda) trebuie să probeze acuzațiile, conform regulilor dreptului penal. Conform regulilor contravenționale „sovietice” de la noi, cel amendat trebuie să-și probeze nevinovăția. Și, evident, nu-i singura deosebire.

    Totuși, chiar de sorginte „sovietică” fiind, legislația contravențională lămurește problema colectării banilor din amenzi mult mai logic decât o va face noua propunere a guvernului.

    Astfel, OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (un fel de Cod contravențional) prevede la art. 39, alin. (2), următoarele: „În vederea executării amenzii, (organul din care face parte agentul constatator) va comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, (…) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale (amenzi la circulație aplicate persoanelor fizice – n.n.), organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul”.

    Altfel spus, după 30 de zile, organul fiscal local poate începe executarea silită a contravenientului. Ori, dacă premierul susține că neîncasarea acestor amenzi a devenit o vulnerabilitate bugetară, de ce nu se îndreaptă împotriva funcționarilor de la serviciile fiscale locale, aflate în subordinea primăriilor?

    Pare totuși ciudat să inventezi contravenții la regimul rutier (dar fără legătură cu circulația rutieră) care să fie suport pentru suspendarea permisului de conducere, deși vina necolectării pare să fie, totuși, la primării.

    Dar, probabil, această anomalie legislativă se va produce tocmai pentru că este absurdă.

    Evident că sunt multe amenzi neîncasate. Cum spuneam, dacă sunt și la circulația rutieră, vina este a funcționarilor fiscali locali și a primarilor. Doar că, cele mai mari sume de încasat provin din amenzi aplicate prostituatelor (conform Legii 61/1991, art. 2, punctul 6) și cerșetorilor sau persoanelor fără adăpost (așa cum se întâmplă în Arad, conform unei Hotărâri de CLM ilegale, pe care domnul prefect se pare că se teme s-o analizeze).

    Executarea silită se face în considerarea bunurilor pe care contravenientul le deține (casă, mașină, alte bunuri de valoare). Prostituatele nu au așa ceva, nici cerșetorii sau oamenii fără adăpost.

    Executarea silită a orice este nimic, tot nimic rămâne.

    Cu toate astea, ca să-și facă „norma” de amenzi, angajații celor trei instituții „de forță” fac procese-verbale contravenționale cu nemiluita. Iar acele sume rămân „în bugetul” primăriilor în cauză. Și nici nu vă puteți imagina ce sume se adună doar din „recolta” prostituatelor și cerșetorilor.

    Într-un oraș foarte bine promovat de președintele CJA, Iustin Cionca, în urmă cu câțiva ani, „contribuția” prostituatelor cu domiciliul acolo se ridica la peste două miliarde de lei (vechi).

    Dacă premierul ar dori să facă ceva în domeniul contravențional, ar putea simplifica procedura de înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunității, de exemplu. Procedura din OG 2/2001 este greoaie și restrictivă pentru autorități.

    Justiția, între o reformă de mântuială și contravențiile care o sufocă

    Cum noile propuneri inventive vor fi adoptate, presupunem că toate aceste vechi prevederi vor fi abrogate, mai ales cele privitoare la munca în folosul comunității. Pentru că, teoretic cel puțin, în 60-70 de zile de la comunicarea procesului-verbal, un contravenient ar putea fi obligat la muncă în folosul comunității.

    Adică, înainte de împlinirea termenului de 90 de zile pentru suspendarea permisului de conducere – un termen ce pare, ca și ideea suspendării permisului de conducere, scos din jobenul cu iepurași.

    Revenind la conducătorii auto, sperăm că guvernul nu va modifica deloc legislația privitoare la amendarea și executarea silită a șoferilor cu domiciliul în străinătate. Aceștia, deși nu plătesc nicio amendă, pentru că, practic, nu există posibilitatea de a-i obliga s-o facă, nu reprezintă – nu-i așa? – niciun pericol pentru bugetul României. Doar românii…

    Ca să nu amestecăm și noi lucrurile, precizăm că amenzile pentru parcare, despre care este vorba în filmulețul de mai jos, sunt tot treaba primăriilor…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.