miercuri, 24 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Am simțit un fior rece pe șira spinării, fiorul războiului. Aici, la noi…

    de Lucian Dănilă | 20 noiembrie 2023, 5:52 PM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor

    7

    Am simțit un fior rece în această după-amiază pe șira spinării. A fost fiorul războiului, acel război care ar putea fi – nu știu când – aici, la noi…

    Nu sunt un panicard, nu sunt nici paranoic și nici nu stau toată ziua să-mi încarc mintea cu gânduri negre. Astăzi, însă, a fost puțin altfel. Am primit zilele trecute un ordin de recrutare, să mă prezint la Centrul Militar Județean Arad, acolo pe strada Lucian Blaga. Nu am mai făcut-o din 1996, de pe vremea când plecam în armată. Parcă ar fi din altă epocă acele vremuri devreme ce au trecut deja aproape 20 de ani de când nici armată nu se mai face.

    Știam că este doar o chestiune de rutină. Știam că voi întâlni acolo unul sau doi oameni îmbrăcați în haină militară care urmau să-mi transmită că în caz de război trebuie să mă prezint la oaste. Știam și că astăzi, spre deosebire de recrutarea la care am fost pe când aveam 18 ani, nu trebuie nici să fac teste de inteligență cu chibrituri și nici să le arăt… organul genital. Cine a fost la așa ceva știe ce scriu aici.

    Am intrat relaxat în incinta „Comisariatului”, cum îi spuneam noi în acele vremuri. Am fost direcționat spre o ușă aflată la stradă, am bătut frumos la ușă și când am intrat l-am văzut pe un cunoscut de-al mei care este angajat la o firmă de servicii funerare. Mintea mi-a jucat niște feste, iar imaginația mi-a mers atât de departe încât mă și gândeam că el, în caz de război, nu va trebui să-și schimbe job-ul și ar fi mai eficient să rămână să muncească la aceiași firmă decât să meargă pe front. Din păcate, ar avea mult mai mult de lucru. Ce gând morbid…

    El a plecat și am rămas doar eu, față în față cu cei doi angajați ai centrului militar îmbrăcați impecabil în uniformă militară încheiată la toți nasturii, călcată și curată, așa cum ne-a învățat și pe noi în armată. Cei care am făcut-o…

    „Vă rog să-mi prezentați livretul militar”, mi-a spus cel mai tânăr dintre ei în timp ce-mi căuta dosarul. Nu-l aveam la mine, dar mai mult decât atât, nici nu mai știu pe unde e. Probabil pe la mama acasă și la fel de probabil, uitat prin vreo pungă sau poate prin pod cu câțiva centimetri de praf pe el. Nu mai știu nimic despre livret de 26 de ani, din acea zi fericită a liberării, 21 februarie 1997.

    „Domnule Dănilă, văd că aveți aceleași dimensiuni ca la plecarea în armată. Cum reușiți?”, mi-a spus apoi celălalt domn. „La picior tot 42 cred că aveți”, a continuat el, greșind măsura. „Nu am trăit niciodată pe picior așa de mare, am doar 40”, după care am trecut la detaliile legate de studii și de locul de muncă.

    Odată finalizate acele detalii, mi s-a transmis cu subiect și predicat: „Sunteți considerat rezervist până la vârsta de 55 de ani. În caz de război va trebui să vă prezentați pe strada Eftimie Murgu la unitatea de pompieri. Dacă veți fi plecat din țară, aveți zece zile să vă prezentați”.

    Știam că pentru asta mă duc, dar odată auzite acele cuvinte parcă au avut mușchi, parcă m-au lovit dintr-o parte, mi-au dat „neveu”, cum ne plăcea să spunem prin liceu. Și din nou a început să lucreze imaginația. Parcă m-am teleportat în timp în acea zi de februarie când m-am prezentat la aceiași unitate de pompieri cu cufărul acela de lemn. Moralul meu era la pământ deși erau vremuri de pace. Știam că mă duc în necunoscut și trebuie să stau un an acolo, iar seara când m-au tuns chel și mi-au dat acea uniformă verde am avut acel sentiment că m-au depersonalizat și mi-au furat identitatea.

    Acum, gândul a fost și mai sumbru pentru că în fraza care mi s-a transmis a apărut acel cuvânt „război”. Poate sunt mulți care o iau ușor, poate chiar râd la ceea ce scriu aici, dar sunt convins că tot rutină au considerat că e și cei de pe la centrele militare din Ucraina în urmă cu trei, patru sau mai mulți ani, iar când „Marele Urs” le-a invadat țara în acea noapte de 24 februarie, rutina s-a transformat în crunta și tragica realitate. Și milioane de ucraineni au luat arma în mână și au plecat pe front lăsându-și acasă familiile pline de durere.

    Mi-ar fi venit și mie să râd dacă mă chemau cu câțiva ani în urmă la această rutină, dar având în vedere contextul politic în care ne aflăm, războiul din vecini și ceea ce se întâmplă prin Israel, nu mi-a mai venit să râd.

    Nu cred că există ceva mai urât pe această lume decât războiul. Nu cred că este ceva mai trist pe această lume decât să știi că ești atacat cu rachete, cu bombe, cu tancuri, cu arme de tot felul, la tine acasă, iar locurile în care ai crescut și ai trăit devin brusc ruine. Nu cred că este ceva mai urât decât să știi că rudele tale, cei mai apropiați oameni ai tăi mor sau suferă sub atacurile inamice. Nu cred că este ceva mai urât decât să-ți știi copilul, fratele sau alt apropiat plecat pe front. Nu cred că este ceva mai urât decât să-ți dispară brusc confortul și să stai fără energie electrică, fără căldură, fără mâncare și fără apă așa cum stau atâtea milioane de oameni prin Ucraina sau prin alte zone de conflict din lume.

    Și mă întreb dacă merită să mori pentru idealurile unor descreierați? Și mă întreb dacă merită să mori pentru țara asta? Și mă întreb dacă merită să rămâi pe aici în caz de așa ceva? Dar sunt doar întrebări retorice, pentru că atunci când vei fi pus în fața faptului împlinit, nu te va mai întreba nimeni nimic. Și nici tu nu vei mai avea timp să-ți pui întrebări.

    Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva…

    Citește și:

    A început războiul lui Putin. Rusia a invadat Ucraina. Rușii au cucerit centrala nucleară de la Cernobîl (Video)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. În urmă cu vreo 20 de ani am vizitat Viena. În magazinele de jucării nu se vindeau ”arme” (pistoale, săbii, puști din plastic…).
      În urmă cu vreo 10 ani am fost ”bombardat” cu reclama jocului ”World of the tanks” ori de câte ori încercam să joc șah online.
      De câțiva ani buni (dacă nu decenii) aproape în fiecare seară, pe aproape orice canal de filme, se difuzau (și se difuzează și azi) filme cu război, crime, agresiune….
      ………………………
      Au trecut anii și în vecinătatea noastră (și puțin mai departe de noi) este război în toată regula… Nu joc video!!!
      Omenirea nu a învățat din istorie. Manipularea este mai rafinată ca oricând. Dumnezeu să ne păzească!!!

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Am onoarea!
      Sunteți un norocos ca serviți patria doar pana 55 ani!
      Eu spre exemplu trebuie sa fiu prezent pana la 63 ani.
      În plus fata de dvs, eu am mai fost chemat și în luna februarie 2020, fix dupa 20 ani de la terminarea stagiului militar ( când a început pandemia ) idem și anul trecut tot în februarie ( cu o săptămână înainte sa înceapă războiul în Ucraina, reducând timpul de prezentare in unitate de la 72 ore la 48 ore ) .
      Trebuie sa ne consolam ca am prins alte vremuri ( efectuand stagiul militar ) .
      Doamne ferește în caz de război nu știu câți mai scăpăm, carne de tun ne chemam în termenii actuali „carne de drona” ( la ce tehnica militara învechită avem ).
      Cred ca nimeni nu vrea sa moara pentru clasa politica actuală, ar fi de urmărit dacă va fi vreunul cu arma în mana pe front, sau vor fugi ca lașii peste hotare pe vreo insulă.

      +10 voturi
      +1
      -1
    3. Asta e când politicienii sunt iresponsabili și nu se pot abține să provoace ursul, băgând insistent bățul prin gard.
      Noroc că mai sunt oameni serioși ca domnul Ponta care sesizează derapajele colegilor de breaslă și-i mai trage de mâneca.

      +3 voturi
      +1
      -1
    4. Cmj-ul ar ști cel mai bine.
      Eu doar bănuiesc care ar fi cauzele diferenței de varsta:
      – gradul cu care a terminat fiecare: ofițer, subofițer sau soldat
      – arma la care a terminat: eu am terminat transmisiuni, iar acum mi-a schimbat încadrarea la intervenția.

      +2 voturi
      +1
      -1
    5. Rutina poate deveni, in domeniul militar, o regula in vremuri proaste!Cand cineva normal la cap aude cuvantul “razboi”, intr-o situatie descrisa de catre dumneavoastra, nu ii mai arde de glume.Razboiul in esenta lui este o aberatie, un atac impotriva umanitatii si a ratiunii!Razboiul purtat astazi in Ucraina ne “sufla” in ceafa si il putem privi relaxati la o bere din fotoliu, absurd!Nu va ingrijorati, acest razboi nu va ajunge la noi, dar ne va afecta intr-o oarecare masura; cel putin ca buget si bani alocati aiurea pentru achizitionarea de “armament”!Cum spuneau rusii: puteti trimite toate tipurile de tancuri aici in vastele campuri ale Ucrainei, ca toate ard la fel!Astazi, in Ucraina, speranta de viata a unui soldat in miscare este de 10-15 minute.Marele nostru necaz este ca suntem “condusi” de marionete, aidoma celor din Europa Occidentala! Nu vin rusii peste noi, ca nu au pentru ce sa vina, dar vor veni datoriile, taxele si dobanzile camatarilor internationali!Le vom lasa copiilor nostri o tara “desertica”!Cand ne vor intreba ce am facut, vom ridica umili din umeri!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.