Alarmă la UTA: Răzvan Oaidă este suspect de ruptură de ligamente! Mihalcea cere întăriri în linia mediană
UTA se confruntă cu o nouă problemă importantă de lot înaintea deplasării de la FC Voluntari. Răzvan Oaidă, sosit la Arad în această vară și revenit recent pe teren după o absență de aproximativ un an și jumătate, s-a accidentat la antrenamentul de marți seară și riscă să lipsească o perioadă îndelungată.
Mijlocașul central în vârstă de 28 de ani a resimțit o durere puternică la genunchiul drept după ce a încercat să schimbe brusc direcția de alergare pe o porțiune denivelată a terenului de la baza ICRTI. Fotbalistul a întrerupt imediat ședința de pregătire și a fost supus unui prim examen RMN.
Investigațiile au confirmat existența unei leziuni la menisc, însă există și suspiciuni privind o ruptură a ligamentelor colaterale, cu posibilă afectare a ligamentelor încrucișate. Cum genunchiul este încă inflamat și prezintă acumulare de lichid, Oaidă va efectua un nou RMN peste aproximativ două săptămâni, atunci când medicii vor putea stabili diagnosticul final.
Accidentarea îi complică planurile antrenorului Adrian Mihalcea, care consideră că echipa are nevoie urgentă de încă un mijlocaș central. Tehnicianul spune că soluțiile actuale sunt insuficiente și intenționează să discute cu conducerea clubului despre o nouă mutare pe piața transferurilor.
„Este clar că nu putem rămâne în doar doi mijlocași centrali de profil, cu toate că am putea să improvizăm cu Roman acolo, dar nu aș dori să-l scot de pe poziția lui. O să vorbesc cu cei din conducerea clubului să mai căutăm un fotbalist în poziția aceea, sperând totodată ca accidentarea lui Oaidă să nu fie foarte, foarte gravă.”, a declarat Adrian Mihalcea în conferința de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari.
Problemele de efectiv nu se opresc însă aici. Hakim Abdallah are la rândul său probleme medicale și nu s-a pregătit alături de echipă, astfel că prezența sa în lot pentru meciul din Ilfov este incertă. Totodată se așteaptă și decizia Comisiei de Disciplină în cazul lui Din Alomerovic, eliminat după protestele de la finalul confruntării cu Oțelul, scor 2-2.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)