Un simplu drum până la magazin pentru a cumpăra un pachet de țigări, ne poate aduce și altceva în afară de acel pachet de țigări. Poate aduce un zâmbet pe buze când vedem un domn că… se bucură. Că găsește bucurie în plăcerea de a cânta la muzicuță. În drumul nostru până la magazin, ajungând la semafor în zona Podgoriei, am auzit o muzicuță cântând. Ne-am uitat în jur și am văzut un domn în vîrstă care cânta la muzicuță și bătea din picior acompaniind notele muzicale. Stătea pe o bancă în parc și părea foarte fericit. Bineînțeles că am renunțat să mai stăm la semafor și ne-am îndreptat către el. L-am întrebat dacă îl putem filma și a încuviințat din cap.

Mai departe, vă invităm să faceți cunoștință cu Cozma Gavrilă din Maramureș, comuna Leordina:

-Bună ziua și de unde sunteți?

-Din Maramures, din Leordina.

-Cu ce treabă prin Arad?

-Am venit la Casa de Pensii, să mă duc la o stațiune, că or venit biletele… și să mă duc și io.

-De cât timp cântați la muzicuță?

-De mic, de foarte mic.

-Ați mai fost prin Arad? Cum e? Vă place?

-Am mai fost, da. Îmi place… ce să zâc, nu e Leordina.

-Ați învățat singur să cântați la muzicuță?

-Singur, da.

-Când v-ați cumpărat prima muzicuță?

-Când am avut 20 de ani, acum am 80.

-Mulți înainte!

-Acuma ce vreți să vă cânt? Dă religie, sau populare… Nu am apucat să răspundem că a și cântat câteva note.

-Io am lucrat în zidărie, la un pocăit penticostal. Și, când m-o auzit pă mine cântând în parc, o zâs: „Vai, da cine cântă așe? Tu ești maistore? Să cânți și la noi, când vii să lucri!”, mi-a zis. Apoi i-am zis că o să le cânt, numa să găt cu lucru.

-Iar cântecele cum le-ați învățat?

-Io sunt, la credință, adventist de Ziua A Șaptea, și de acolo am învățat mai multe. Un frate mai mare și-a cumpărat o muzicuță și numa așa oleacă știa să cânte. Apăi d-acolo am preluat eu…

-Ați mai cântat așa, prin parcuri? Ați vreodată probleme cu poliția?

-De cântat am mai cântat, dar nu am avut niciodată probleme. Și pe vremea lui Ceaușescu am cântat, și noaptea în parcuri și nu mi-a zis nime nimica… Și o dată m-am oprit în Lugoj de am cântat în parc și o început să se strângă lumea să asculte. Așe mult mi-o plăcut.

-Soție aveți?

-Nu mai am. Am avut două, dar nu mai am niciuna, (râde). Și m-am purtat bine cu ele. Să se poarte Domnul cu mine așa cum m-am purtat io cu ele. Nu știu de ce nu am avut parte de ele. Așa a vrut Domnul.

-Copii aveți?

-Da. Am doi. Un băiat și o fată. Băiatul o lucrat în Belgia, dar nu s-o mai înțeles cu patronul, din cauză că băiatul e și el adventist la credință. Acum s-a întors și stă cu mine. Fata e la Cluj acum, lucrează în gestiune.

-Mulțumim că ați stat puțin de vorbă cu noi.

-Apu dragu mieu, m-ați bucurat că v-o plăcut ce v-am cântat.

Am dat mâna cu domnul care ne-a plăcut atât de mult și ne-am îndreptat către magazin să ne luăm pachetul de țigări. Pachet pe care oricum îl luam.

De oameni frumoși e plin Aradul, de găsit nu e greu să îi găsești, atât doar că uneori trebuie să mai și ciulim urechile. Cineva, undeva, are o muzică în el și nu toți au curajul să și-o cânte prin parcuri, asemeni domnului Cozma.

Nu dorim să se înțeleagă că avem ceva de împărțit cu regizorul Tedy Necula și cu proiectul Inspir Arad, dar… puneți voi, vă rugăm, continuarea?!