Surpriză la candidatura pentru primar al Aradului: Alexandru Meszar candidează din partea UDMR!
Surpriză la candidaturile pentru funcția de primar al Aradului. Alexandru Meszar va fi candidatul UDMR pentru Primăria Municipiului Arad. Cel cunoscut ca „părintele proiectului UTA Bătrâna Doamnă”, conducătorul clubului de juniori Atletico și, actualmente, director al Direcției Județene de Tineret și Sport, intră în lupta pentru primărie.
Meszar, chiar dacă este unul dintre cei mai cunoscuți dintre toți cei care vor candida pentru fotoliul de primar, are șanse destul de mici pentru a câștiga această competiție. Totuși, după alegerile din iunie, Alexandru Meszar are șanse foarte mari să ocupe funcția de viceprimar al Aradului. El i-ar urma astfel unui alt reprezentant al UDMR, Levente Bognar, care ocupă această funcție de două decenii!
Implicat în mai multe proiecte sportive, Alexandru Meszar se poate lăuda cu mai multe titluri de campioni naționali la juniori obținute de copiii și juniorii clubului Atletico, dar și cu proiectul UTA, al cărui inițiator a fost în 2013. UTA a promovat din Liga a 4-a până în Liga a 2-a în doi ani, după care a pierdut de două ori barajul pentru promovare în Liga 1, contra celor de la Voluntari, apoi a celor de la ACS Poli. În acest moment, UTA ocupă locul 1 în Liga a 2-a după ce s-au disputat 21 de etape din campionat. Meszar s-a remarcat și ca un bun organizator al unor evenimente sportive majore așa cum sunt Supermaratonul Bekescsaba – Arad, al cărui organizator este de șase ani, Campionatul European de Baschet – junioare sau a meciului de Cupa Davis pe care l-a organizat Aradului, atunci când România a întâlnit Slovenia în Sala Polivalentă arădeană.
„Într-adevăr există o discuție în cadrul Uniunii pentru a candida la funcția de primar din partea UDMR, care se va finaliza în următoarele zile. Am acceptat această propunere cu toate că nu sunt politician, deoarece îmi plac provocările și proiectele pe termen lung. Sunt funcționar public, cunosc mecanismele adminstrației locale. Voi purta o responsabilitate majoră față de cei pe care îi voi reprezenta: comunitatea maghiară, familia mea – sportul arădean, și nu în ultimul rând ARĂDENII”, spune Alexandru Meszar.
Comentariile portalului
Absolut corect. Întotdeauna uităm de unde ni-se trage.
Bunul Dumnezeu să îl odihnească în liniște și pace pe fostul meu coleg și prieten! UN ADEVĂRAT DASCĂL! Sincere condoleanțe.
Oare piesa (cu această regie și distribuție) se va juca și în țară,undeva?..Mi-ar placea să o revăd in formula asta... Altfel.. felicitări!Încă o recenzie (...)