Președintele Nicușor Dan este cam supărat de o vreme încoace. Asta, după ce ne-a obișnuit cu zâmbetul său, total nefiresc în raport cu situația din țară. Poate-i doar o impresie, dar pierderea zâmbetului prezidențial a putut fi observată exact din perioada în care jocul PSD – care visa la refacerea coaliției de guvernare cu un PNL preluat de la Bolojan de grupul Predoiu, Thuma și compania – s-a dovedit o himeră dan-grindeană (după unii), doar grindeană (după alții).

Supărarea prezidențială din acel moment a lăsat loc multor speculații, care aproape invariabil duceau la concluzia că Nicușor Dan a „bătut palma” cu PSD sau, chiar mai rău, că s-a lăsat „încălecat” de PSD. Idee susținută și de interpretarea dată altor gesturi sau vorbe, dinainte de a fi supărat – nesusținerea reformelor guvernului Bolojan, neimplicarea în vreun fel în disputele interne din coaliție deși era destul de clar că vor degenera iar consecințele vor fi grave pentru țară.

A refuzat chiar și să transmită o părere despre moțiunea de cenzură, apărându-se cu statutul de moderator pe care i l-ar fi acordat Constituția – deși nu i s-a cerut să intervină în disputa politică, ci să-și spună părerea, ceea ce Constituția nu-i interzice.

Și, pentru a întări ideea că președintele, ca oricare dintre cetățenii liberi ai țării, are dreptul la opinie, deunăzi a susținut o declarație de presă, în care, supărat foc, a făcut apel la „responsabilitatea partidelor politice”, pe care le-a îndemnat să pună „interesul țării” înaintea „interesului de partid”. A fost atât de clară trimiterea către PNL și USR încât speculațiile privind ideea de „peseDan” au devenit convingeri.

Cum altfel, de vreme ce președintele cel supărat face abia acum apel la responsabilitatea partidelor politice – când PNL și USR nu vor să voteze un guvern așa-zis independent, dar dominat de oamenii impuși de PSD – nu și atunci când PSD a declanșat criza politică și s-a aliat cu AUR pentru a trece moțiunea de cenzură.

Supărat și tăcut

Atunci, președintele a tăcut cu subînțeles, a zâmbit larg și, deloc supărat, a refuzat să spună ceva despre moțiunea PSD – AUR. Nu a invocat interesul țării sau de responsabilitatea partidelor. Nu și-a pus nici măcar problema propriei responsabilități pentru tăcerea sa „moderatoare” care, practic, a încurajat dărâmarea guvernului.

În schimb acum, când era de așteptat să invite PSD să-și asume răspunderea pentru criza provocată, președintele devine preocupat, îngrijorat și chiar supărat. Supărat chiar pe partidele care au fost ținta PSD când a inițiat moțiunea de cenzură.

Practic, atitudinea președintelui legitimează orice alianță care va da jos un guvern, apoi se retrage și partidele demise sunt învinovățite de iresponsabilitate.

Tare greu de înțeles logica președintelui în altă cheie decât cea a parteneriatului neoficializat cu PSD (peseDan), a susținerii partidului care a dat jos guvernul și nu vrea să-și asume guvernarea în situația de criză pe care o traversează România. Dar nici nu vrea să intre în opoziție. Vrea să rămână cuplată la fondurile publice, să guverneze din umbră, pe răspunderea altora.

Prin urmare, nu-i greu de înțeles de ce, după doar un an de când a obținut mandatul de președinte, Nicușor Dan este părăsit de tot mai mulți susținători, care-l acuză că s-a „predat pesedeului”, în schimbul susținerii în bătălia cu Bolojan la alegerile prezidențiale viitoare („aha, iată de ce nu a spus niciodată un cuvânt bun despre premierul Bolojan, iată de ce acum este supărat pe PNL-ul condus de același Bolojan”).

Sigur, nu-i exclus un astfel de scenariu. Supărat sau nu, Nicușor Dan nu este chiar așa firav pe cât îl consideră unii, chiar dacă pare firav sau neajutorat și este capabil să facă strategii pe termen mediu sau lung, inclusiv legate de viitoarele alegeri prezidențiale.

Nu-i exclus, totodată, ca Nicușor Dan să se teamă cu adevărat de PSD, așa cum susțin mulți comentatori sau analiști ai vieții politice ori chiar oameni simpli, care sunt convinși că refuzul de a forța PSD să-și asume răspunderea guvernării își are explicația tocmai în această frică.

Totuși, de ce s-ar teme chiar așa de tare acum? Ca primar general al Capitalei s-a luptat cu PSD și atunci nu avea nici pe departe puterea pe care o are acum.

Mai plauzibilă ar fi varianta că nu se teme de PSD, cât de ceea ce ar putea face PSD. Adică, se teme să nu se abată de la parcursul politic european, atât cât este acum, pentru unul suveranist-populist asumat într-o alianță cu AUR. Această posibilitate, exersată la moțiunea de cenzură, este, în prezent, singura forță reală a PSD. Pentru că altfel, aflat în picaj după criza guvernamentală pe care a provocat-o, nu mai poate emite cine știe ce pretenții.

De altfel, scăderea drastică în opțiunile electoratului este unul dintre motivele pentru care PSD exclude ideea alegerilor anticipate – tot mai agreate însă și de PNL (dar în anumite condiții), nu doar de AUR.

Grindeanu, sceptic față de sondajul INSCOP care plasează PNL peste PSD pentru prima dată în șase ani

De fapt, nu parcursul european în sine îl interesează pe președinte, cât posibila alință cu partidele populist-suveraniste, în special AUR (cu care colaborează foarte bine în Parlament), alianță care ar aduce populist-suveraniștii la putere. Or, de această perspectivă se teme cu adevărat președintele Nicușor Dan. Perspectivă care, de altfel, îngrijorează și marile Cancelarii europene, din motive prea evidente pentru a le mai aminti.

Până la o limită, aceste temeri ale președintelui pot fi înțelese. Perspectiva unui guvern AUR – PSD nu este un motiv de liniște. Un asemenea guvern ar bloca multe investiții din fonduri europene (care s-ar împuțina drastic), mai ales în domeniul militar, ceea ce ar slăbi și capacitatea României de a se apăra. Iar asta, în timp ce Rusia se joacă de-a arsenalul nuclear prin Belarus, ca o amenințare tot mai directă a Europei.

Pe de altă parte însă, un asemenea guvern ar fi o foarte bună ocazie de a testa capacitatea celor două partide populiste (PSD și AUR) de a veni cu soluții pentru scoaterea României din criză, dar fără a afecta nivelul de trai al populației. Or, un eșec, previzibil de altfel, ar influența foarte mult rezultatul viitoarelor alegeri (parlamentare, dar și locale), fapt ce explică, în mare parte, reținerea PSD de a-și asuma guvernarea.

O asemenea realitate îi oferă președintelui suficient „spațiu de manevră” și suficiente motive de calm. Pentru că acum pare ușor panicat de perspectiva unei guvernări PSD – AUR, deși o asemenea coaliție este mai greu de realizat decât pare. Sigur, PSD își joacă bine cartea amenințării voalate că se va alia cu AUR, dar nu va putea face un asemenea pas fără a-și asuma riscul de a fi exclus din grupul Socialiștilor europeni din Parlamentul European (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților). Evident, nimeni din PSD nu și-ar asuma un asemenea risc.

Pe de altă parte, într-o alianță de AUR, PSD va fi vioara a doua și nu va avea forța de a face opoziție în propriul guvern, cum a făcut până acum.

Așadar, președintele nu are motive serioase să fie supărat. Are suficiente atuuri pentru a lupta cu orice forță politică pentru a menține drumul european al României. Problema pe care, totuși, o are, nu-i cu un partid anume, ci cu un om, pe nume Bolojan. Nu pentru că l-ar concura la viitoarele alegeri prezidențiale, ci pentru că are o antipatie vădită față de premier.

Or, această problemă o poate rezolva numai dacă își va raporta propria conduită la interesul național. Despre susținerea pe care o mai are vom vorbi cu o altă ocazie.