La Arad, potrivit datelor statistice, aproximativ 10% dintre elevi nu au acces la educația online, în condițiile în care în această perioadă aceasta este singura formă de educație de care are parte un elev. Chiar dacă autoritățile locale au promis că vin în sprijinul acestor copii din familii nevoiașe, procedurile birocratice durează mult prea mult și e mai mult ca sigur că anul acesta echipamentele IT necesare nu vor ajunge. Între timp, mulți părinți se chinuie să împartă între frați câte un telefon, sau alții chiar nu pot face nimic, privind neputincioși cum copii lor sunt privați de dreptul lor fundamental la educație.
Pe această cale, unii oameni de bine din Arad au dorit să le vină cât mai rapid în ajutor și să strângă astfel de echipamente de la cine nu mai are nevoie de ele, sau care se pot lipsi de ele. Un astfel de exemplu e și Asociația Ofensiva Tinerilor, care în aceste zile a pornit o campanie numită sugestiv #investimineducatie.
„Sprijină și tu accesul copiilor din familiile defavorizate la școala on-line!
Așa cum v-am obișnuit, Asociația Ofensiva Tinerilor se implică în dezvoltarea tinerilor din comunitățile arădene. În acest an dificil, considerăm că investind în a oferi acces la educația on-line tinerilor defavorizați contribuim la dezvoltarea comunității.
Din păcate, în județul Arad există încă foarte mulți copii care nu au acces la școala online. De multe ori există câte un telefon al părinților la 2-3 copii, uneori nici măcar atât. Soluțiile de finanțare a tabletelor au apărut, dar procedurile sunt greoaie și vor dura până la începutul anului școlar viitor (2021-2022), iar copiii au nevoie de școala online ACUM!
Te invităm să donezi atât cât poți în acest an, contribuind la succesul și dezvoltarea potențialului educațional al unui copil din județul nostru. Fără ajutor, acesta nu are acces la educație în moment de față, punându-l în risc de abandon școlar.
Dacă ai un desktop, laptop, tabletă, monitor sau orice altă componentă IT, pe care nu o mai folosești, însă este în stare bună si functionează, te invităm să ne contactezi la:
Donații în numerar pentru achiziționarea de echipamente IT necesare unui copil pentru accesul la școala on-line se pot face în contul asociației Ofensiva Tinerilor deschis la Banca Transilvania: IBAN RO59BTRLRONCRT0385696009
Dacă în acest an nu ai posibilitatea să contribui la campania noastră prin donații, te rugăm să ne ajuți cu un share al acestei postări!
În numele beneficarilor campaniei noastre, vă mulțumim!”, este mesajul Asociației Ofensiva Tinerilor.
Citește și:
Tabletele promise elevilor arădeni vor fi cumpărate abia către sfârșitul anului școlar
Comentariile portalului
Ce zic eu și ce înțelegi tu🤣 Nu mă mir că nu pricepi. Totuși ne explici spusele idolului tau? Cat de sănătos mâncau aia de (...)
"Ai și dovezi în afara de tiktoace cretine?" Când termini cu testele de la Sibiu, poți începe să citești niște "tiktoace cretine" cu privire la alimentaț (...)
Excelent! O adevărată teză de doctorat pe bune.