Aeroportul Arad se împrumută cu bani pentru terminarea unui proiect





Comunicat CJA. Consiliul Județean Arad a aprobat acordarea unui împrumut către S.C. Aeroportul Arad S.A. Banii sunt necesari pentru închiderea proiectului „Conformare Aeroport Arad la cerințele operaționale de infrastructură, siguranță și securitate aeroportuare, activități non-economice, în vederea asigurării aeroportului cu dotări de siguranță și securitate, care nu implică realizarea de construcții”.
Proiectul a fost semnat în anul 2022, urmând ca până la sfârșitul anului 2023 să fie finalizat. Valoarea totală a proiectului este de 20.746.565 lei.
Prin acest proiect, Aeroportul Arad dorește dotarea cu aparatură de control, respectiv asigurarea tuturor condițiilor de siguranță împotriva incendiilor, cerințe impuse de Autoritatea Aeronautică pentru ca aeroportul să fie operațional.
Împrumutul este necesar pentru asigurarea finalizării implementării proiectului. Din acești bani se vor plăti 2 echipamente nelivrate până la acest moment, care fac parte din categoria echipamentelor PSI și medicale, pentru intervenții în situații de urgență, respectiv o autospecială ARFF 6X6 PSI echipată cu kit descarcerare și o autospecială RIV 6X6 PSI. Împrumutul este garantat cu bunuri imobile aflate în patrimoniul Aeroportului și va fi restituit în momentul în care Aeroportul va recupera banii de la finanțator prin intermediul unei cereri de rambursare care poate fi depusă până la 28.02.2024.
Citește și: Un singur aeroport din țară stă mai prost decât Aradul la numărul de pasageri, în primele trei luni din 2023
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)