Toate țările la care ne uităm cu jind au în comun un lucru: un sistem de educație solid, aliniat cu traiectoria economiei; un sistem de învățămant finanțat corect, încadrat într-o viziune de țară.

Câteva exemple a alocării procentuale din PIB pentru educație: Franța 7%, Germania 5%, Norvegia 6%.

Romania: În 2011 Parlamentul vota alocarea a 6% din PIB pentru Educație. Pe toate burtierele se titra strategie, responsabilitate, prioritate. Își rupeau hainele de pe ei de mândrie: „gata, bă, n-om avea noi multă școală, da’ copii noștrii să aive!”

Bineînțeles că nu s-a respectat niciodată.

În legea bugetului de anul acesta, „Coaliția Stabilității” a decis cel mai mic buget din istorie pentru Educație: 2,1% din PIB; cu ceva cârpeli pe parcurs prin transferuri spre primării pentru școli; în final vreo 3%. Au eliminat din Legile Educației orice referire la creșteri salariale. Ba – mai mult-
au respins și amendamentele USR de creștere a salariilor din Educație, astfel încât catedra să redevină atractivă pentru absolvenții de liceu; cariera de profesor să nu mai însemne condamnarea la sărăcie.

Pentru că despre asta e vorba până la urmă – să aduci în sistem oameni cu vocație, vârful absovenților de liceu oferind un statut social pe măsură meseriei de dascăl.

Au fost 15.000 de profesori în stradă; cel mai mare protest din ultimii 10 ani. PNL-PSD joacă Educația României la păcănele.
România Educată – proiectul de 9 ani al profesorului Klaus Iohannis se dovedește a fi o fraudă de proporții.

Ah, și Ciolacu a anunțat că se întâlnește mâine (după greva de avertisment de azi) cu profesorii. Dar mai întâi trebuie să se vadă cu Ciucă și Kelemen pe la vila Lac sau pe unde mai împart ministerele.

Este absolut evident că Educația nu a fost nicicând o prioritate pentru cei care, de ani de zile, asistă pasiv la scăderea calității învățământului și la plecarea masivă a tinerilor către alte orizonturi. Căci, da, se pleacă din țara în care doar 16% din populație are studii superioare, iar abandonul școlar în mediul rural este de 25%.