Actorii din țară anunță că i se alătură lui Marius Manole în stradă pentru inițiativa „Fără Penali în funcții publice”





După ce în urmă cu două zile actorul Marius Manole a lansat un apel către colegii săi prin care i-a invitat să i se alăture la strângerea de semnături pentru iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, iată că mai mulți actori din București și din alte orașe ale țării au decis să i se alăture în această acțiune.
Printre actorii care au anunțat că vor ieși în stradă începând cu miercuri, 18 iulie, se numără actori precum Oana Pellea, Maria Obretin, Florin Călinescu, sau Olimpia Mălai.
„Timp de o săptămână vor face parte din distribuția piesei „Fără Penali în funcții publice” care va avea loc în București și în alte orașe din țară. Câteva zeci de actori vor fi prezenți în fiecare zi, în perioada 18-25 iulie, în Piața Universității între orele 17:00-20:00 pentru a ajuta la strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească #FaraPenali.
«Regizorul» Săptămânii Actorilor este Marius Manole, căruia îi mulțumim pentru îndemnul și mobilizarea pe care a dat-o printre colegii săi din toată țara. Haideți să-i cunoașteți și să vorbiți cu ei dincolo de scena teatrului. Dacă actorii ies în stradă să dea un semnal de alarmă înseamnă că lucrurile au deviat de la normal”, se arată în anunțul postat pe pagina oficială de Facebook a inițiativei „Fără Penali”.
Comentariile portalului
@g, fa diferentra in producator si distribuitor de energia. Infrastructura tine de distribuitor.
O sarakie de om
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)