joi, 25 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Actorii arădeni reclamă public abuzul autorităților locale. Semnează petiția!

    de Tomck@t | 1 decembrie 2020, 9:57 PM | Cultură | Știri Arad

    1

    Actorii arădeni au redactat o scrisoare deschisă adresată Ministerului Culturii, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății, Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării și UNITER, o scrisoare prin care reclamă public atitudinea abuzivă a autorităților locale față de funcționarea instituției și anume faptul că, în urmă cu o săptămână, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (din care face parte și primarul Călin Bibarț) a decis să anuleze inclusiv spectacolele de teatru online, un lucru ce nu s-a făcut în niciun alt oraș din țară, nici măcar în cele cu o incidență Covid-19 mai mare decât a Aradului. Actorii își fac griji că această măsură va persista, ba mai rău, vor fi interzise inclusiv repetițiile lor. Adică… întreaga lor activitate profesională, pe termen nedefinit.

    Scrisoarea deschisă – redată integral mai jos – poate fi citită și pe petitieonline.com, o petiție pe care o puteți semna și dvs., pentru a vă arăta susținerea față de activitatea actorilor.

    În atenția:

    Domnului Ministru BOGDAN GHEORGHIU,

    Doamnei Ministru VICTORIA VIOLETA ALEXANDRU,

    Domnului Ministru NELU TĂTARU,

    Domnului Președinte ASZTALOS CSABA,

    Domnului Președinte ION CARAMITRU

    Stimata Doamnă, Stimați Domni,

    Angajații Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad reclamă public atitudinea abuzivă a autorităților locale față de funcționarea instituției noastre în această perioadă de mare încercare. DEZAPROBĂM PUBLIC SUSPENDAREA REPETIȚIILOR, A DIFUZĂRII ONLINE A SPECTACOLELOR LIVE, INTERZICEREA ACTIVITĂȚII ÎN REGIM DE MUNCĂ ONLINE/TELEMUNCĂ, FIIND ÎN IMPOSIBILITATEA DE A RĂMÂNE ACTIVI ȘI ÎN CONTACT CU PUBLICUL. Colectivul nostru face tot ce îi stă în putință pentru obținerea contextului legal care ne poate permite continuarea activității. Îndemnăm, pe această cale, publicul și colegii din toată țara să ne susțină, iar pe autoritățile ierarhice superioare le rugăm să se autosesizeze spre rezolvarea acestui abuz, care a dus la scăderea dramatică a rolului artei în societate, poziția noastră fiind complet desconsiderată în fața publicului.

    În data de 20 noiembrie 2020 activitatea noastră a fost suspendată complet pe baza articolului 2 din Hotărârea nr. 3 din 18.11.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Arad, deși în această hotărâre nu este menționat clar la ce tip de activitate se referă interdicția („Organizarea și desfășurarea activității, cu public sau fără public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau de concerte, (…) este interzisă“). Au fost, astfel, întrerupte: repetițiile noului proiect al Trupei Dramă, „Școala și Familia“, după I.L. Caragiale, în regia lui Cristian Ban, repetiții desfășurate până la data de 20 noiembrie în condiții de siguranță maximă, numai cu câte trei actori în același timp în spațiul scenic, păstrând distanța regulamentară și purtarea măștilor de protecție pe toată durata desfășurării repetițiilor, în spații aerisite și dezinfectate la maxim 45 de minute cu lămpi UV, repetiții pentru un spectacol la care atât decorul cât și costumele sunt definitivate; repetițiile la spectacolul „Punguța cu doi bani“ (Trupa Marionete), spectacol în regie colectivă, cu doi actori, repetiții, de asemenea, desfășurate cu respectarea tuturor normelor de siguranță specificate mai sus la care decorul și costumele sunt realizate în procent de 100%. Încă două proiecte pregătite pentru a fi oferite publicului de Trupa Marionete, realizate în regie colectivă cu câte doi și, respectiv, trei actori, fără contribuție financiară din partea teatrului – „Capra cu trei iezi“ și „Prostia omenească“ – au rămas la stadiul de repetiții generale. De asemenea, a fost suspendată activitatea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” de transmitere live pe platforma Scena Online Arad Live, care apăruse ca o alternativă la imposibilitatea desfășurării activității artistice cu publicul în sală, în urma unui parteneriat între Centrul Cultural Județean Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Filarmonica Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Biblioteca Județeană A.D. Xenopol, Complexul Muzeal Arad și Inspectoratul Școlar Județean. Această platformă a permis continuarea activității artistice, înregistrând chiar audiențe record cu ocazia ultimelor spectacole oferite de către Teatru (aproximativ 1500 de vizualizări/spectacol).

    Ceea ce ne dorim noi, corpul artistic și cel tehnic ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, este să ni se ofere posibilitatea de a ne continua activitățile în condiții de maximă siguranță sanitară, fără a ni se îngrădi nu doar dreptul nostru la muncă, ci și dreptul arădenilor de a avea un moment de reconectare la valorile culturale pe care teatrul le poate oferi prin experiențele profund umane reprezentate prin arta sa – drept garantat, de altfel, de art. 33 din Constituția României, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ și Filarmonica Arad fiind singurele instituții de spectacol din municipiu și din județ. De asemenea, ne dorim o reglementare clară a desfășurării activităților teatrului, ca instituție de spectacol aflată sub coordonarea metodologică a Ministerului Culturii. Fie că este vorba de un produs artistic care se vede pe scenă sau unul ce poate fi accesat în mediul online, munca individuală a actorului, în spatele scenei, este necesară. Fiind o meserie vocațională, avem în mod constant nevoie să ne îmbunătățim abilitățile, lucru realizabil și cu ajutorul mediului online, apelând la workshop-uri sau activități de dezvoltare profesională individuală (exerciții fizice, exerciții de logică a lecturii, exerciții de dicție, exerciții de atenție) – toate acestea pot fi înregistrate și pontate ca activitate oficială, inclusiv dacă sunt făcute online. De asemenea, spectacolele aflate în repertoriul teatrului trebuie menținute la un nivel maxim de performanță artistică, iar prin imposibilitatea reluării reprezentațiilor în fața publicului, acestea riscă degradarea calitativă. Prin urmare, considerăm că este absolut necesară întreținerea acestor spectacole ale patrimoniului cultural local și național prin intermediul repetițiilor de text care se pot desfășura și folosind platforme din mediul online.

    Din nefericire, domnul primar Călin Bibarț, care este și președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență Arad, și-a afirmat public poziția nefavorabilă față de activitatea angajaților teatrului nostru în mediul online prin fraze precum: „nu sunt de acord cu statul acasă; statul acasă și ne facem că muncim”; „nu pot fi de acord cu sută la sută din program stăm acasă și zicem că studiem“ (citate preluate din emisiunea „E marți, e Bibarț – audiențe în direct“, difuzată de postul tv online LaStradaTV în data de 24.11.2020, la ora 17:00). Poziția domniei sale, prin care contestă necesitatea artei în contextul actual, când sănătatea are cel mai mult de suferit, a dus la desconsiderarea noastră de către cetățenii orașului Arad. Departamentul artistic împreună cu managementul teatrului au întocmit și au propus ordonatorului de credite, Primăria Arad, o serie de proiecte care se pot desfășura exclusiv online, proiecte de mare însemnătate pentru perioada nefastă prin care arădenii trec acum.

    Ținem să vă aducem la cunoștință că, în urma hotărârii CLSU, suntem – dacă nu singura – printre puținele instituții profesioniste din domeniul cultural care nu pot funcționa nici măcar în regim de muncă online pentru că autoritățile locale nu doresc să accepte termenul „telemuncă“ în domeniul artistic. Totuși, Centrul Municipal de Cultură Arad a anunțat, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că transmite online un concert înregistrat în Palatul Administrativ Arad. La nivel național, teatrele își continuă activitatea (fie online, fie în persoană la repetiții). Oamenii au nevoie mai mult ca oricând de artă, în toate formele ei. Însă, și artiștii, și arta au nevoie de oameni, deși nu pare sau nu se vede uneori. Acum, cu muzee, teatre, biblioteci, cinematografe închise, ce poate să facă artistul? Găsim în online accesul liber la tururi virtuale, expoziții organizate de diverse galerii de artă, spectacole de teatru prezentate în transmisiuni live și festivaluri organizate de teatre precum cele din Ploiești, Pitești, Cluj, Timișoara, sau organizate chiar de UNITER în București – FNT.

    În aceste condiții:

    Rugăm Ministerul Culturii să intervină pentru a da un semnal clar autorității locale că Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ trebuie să funcționeze în continuare, așa cum alte instituții de cultură din țară funcționează în condițiile actuale.

    Rugăm Ministerul Muncii și al Protecției Sociale să ia act de lipsa aplicării legii și de îngrădirea dreptului la muncă.

    Rugăm Ministerul Sănătății să inspecteze situația în care se află Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad în vederea reluării activității.

    Cerem respectuos Președintelui Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării să cerceteze această situație și să ia act de acest caz de discriminare.

    Rugăm UNITER să vină în sprijinul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad.

    Rugăm publicul spectator să ne fie alături, așa cum a fost la fiecare eveniment organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad.

    Noi, artiștii din domeniul teatral, am fost din cele mai vechi timpuri observatori tăcuți ai efemerității întregii lumi. Războaie, asupriri, oprimări politice, molime, epidemii – nimic nu ne-a oprit. V-am primit în sala de spectacol, iar atunci când nu s-a putut, am găsit alternative – uneori neașteptate. Teatrul nostru nu a cunoscut asemenea vremuri de restriște până acum, așa că vă cerem ajutorul spre a ne relua activitatea și a vă putea bucura sufletele în continuare. Ne înclinăm!

    Semnatari:

    Alexandrescu Loredana
    Balica Liliana
    Ban Cristian
    Blaga Cosmin
    Blaga Oltea
    Bordaș Cristi
    Butariu Carmen
    Calotă Sorin
    Chirilă Irina
    Cosma Maura
    Danciu Alina
    Dancu George
    Darie Peter Dorina
    Dinu Iulia Alexandra
    Doba Adina
    Dogaru Ștefan-Gheorghe
    Donat Cecilia
    Dorobanțu Nuți
    Dorobanțu Sorin
    Dragoș Iulia
    Elek Andrei
    Florea Constantin
    Florescu Emanuel
    Gemes Elena
    Ghiniță Adriana
    Grădinaru Nicoleta
    Horga Ioan
    Ivașcu Elena
    Knapik Attila
    Kristi Pabin Lavinia
    Kun Oana
    Licu Diana-Ioana
    Lovas Zoltan
    Lupan Cosmin
    Mazilu Marius
    Mezei Krisztina-Maria
    Moș Izabela
    Moș Mircea-Marcel
    Neciu Bogdan
    Onica Florina-Paula
    Palii Marina
    Papp Peter Florian
    Parfeni Marian
    Pavicsits Robert
    Peter Ioan
    Petrean Varjasi Angela
    Pityu Fekete
    Poenaru Sergiu
    Popa Alexandru Cristian
    Rus-Vid Florina
    Rogojină Oana Mihaela
    Sabău Roxana
    Stan Ion
    Statnic Ștefan
    Șandor Mihaela
    Șod Cornelia
    Tari Elena
    Tofan Mariana
    Valea Florica
    Văran Oana Cătălina
    Vlaga Bogdan Carmen
    Vostinar Miriana

    Trupa Dramă și Trupa Marionete ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad

    Citește și:

    Bibarț solicită soluții pentru cultura online, dar ignoră în continuare soluțiile

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.