vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Acțiunea IPJ Arad s-a lăsat cu aproape 500 de sancțiuni! „Viteziștii”, printre campionii amendaților

    de Special Arad | 16 august 2022, 5:01 PM | Știri Arad

    0

    În perioada 8-14 august a.c., polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au acționat pe drumurile publice din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul vitezei excesive sau celei neadaptate la condițiile de drum.

    Controalele polițiștilor au vizat impunerea respectării regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și de trafic și a celei excesive. Acțiunile s-au desfășurat conform Planului de operațiuni al Forțelor Europene ale Polițiilor Rutiere (ROADPOL) și au fost coordonate de către Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

    Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii au verificat peste 1.000 de autovehicule, fiind aplicate 471 de sancțiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză. 44 de permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru depășirea limitei legale de viteză admisă, iar 3 dintre conducătorii auto au fost înregistrați circulând cu autovehiculul cu viteze peste limita admisă, de peste 70 km/h.

    Toți cei 44 de conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă, totodata fiindu-le reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, iar celor 3 care au depășit limita de viteză cu peste 70 km/h le-a fost reținut permisul de conducere pentru 120 de zile, fiindu-le eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. De asemenea, aceștia nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave.

    Polițiștii arădeni desfășoară în mod permanent astfel de acțiuni preventiv-reactive și vă recomandă să adaptați viteza la condițiile de drum și de trafic, să măriți atenția pe toată durata deplasării și să respectați regulile de circulație, pentru a ajunge cu bine la destinație.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.