joi, 3 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Achitare în dosarul cocainei din pământul de flori din Aradul Nou. DIICOT nu a găsit droguri în cei 600 de saci

    de Ioana Costaș | 6 septembrie 2024, 12:42 PM | Știri Arad | Topic special

    2

    Achitare în dosarul sacilor cu pâmânt de flori amestecat cu „cocaină”, ridicați în vara anului 2022 de la o societate comercială din Aradul Nou. Tribunalul Arad a pronunțat astăzi sentința, iar potrivit acesteia atât administratorul firmei – care a fost pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc și pornografie infantilă a fost achitat de toate infracțiunile. Aceeași sentință de achitare a fost pronunțată și în cazul persoanei juridice pusă sub acuzare – societatea comercială – pentru trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Conform sentinței, postată pe portal.just.ro, în cei 600 de saci de pământ cu flori nu s-au pus în evidență substanțe psihoactive sau psihotrope. Sentința Tribunalului Arad nu este definitivă.

    Reamintim că în 6 iulie 2022, Poliția Română – sub coordonarea DIICOT Structura Centrală – a „descins” la firma situată pe Calea Timișorii din cartierul Aradul Nou și a ridicat aproximativ 600 de saci cu pământ de flori, încărcându-i cu ajutorul unui motostivuitor într-un camion al Ministerului Afacerilor Interne. Întreaga „operațiune” a fost filmată de reporterii unei televiziuni trimiși la fața locului pentru a relata despre cele ce se desfășurau sub privirile lor.

    De altfel, la acel moment, administratorul firmei a fost ridicat și condus la audieri, la sediul DIICOT – Structura Centrală, fiind lăsat să plece după încheierea acestora. Bărbatul a fost reținut însă în luna martie 2023, pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar, măsură ce a fost revocată astăzi de Tribunalul Arad în urma pronunțării sentinței.

    Fără informații despre cocaina din sacii de pământ

    Informații despre acest dosar au fost obținute cu greu la acel moment, dar și ulterior. Inițial, s-a încercat telefonic, la DIICOT – Structura Centrală. Întrebând despre motivul perchezițiilor, dacă s-a găsit cocaină în urma analizelor în sacii de pământ, cum ar fi ajuns marfa în România, de unde ar fi ajuns, vocea de la capătul firului a replicat:„De unde știți că DIICOT a efectuat perchezițiile? A remis DIICOT vreun comunicat de presă în legătură cu perchezițiile?”. E drept, DIICOT nu a publicat vreun comunicat de presă prin care să informeze asupra acțiunii desfășurate la Arad, însă orice percheziție făcută într-un dosar de trafic de droguri este efectuată de polițiști sub coordonarea unui procuror DIICOT, și în acest caz, având în vedere posibila cantitate de cocaină, s-a procedat la fel.

    Prin urmare am fost sfătuiți, așa cum suntem de fiecare dată când dorim să află despre stadiul vreunui dosar instrumentat de DIICOT, să facem o solicitare pe 544 (n.r. Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public).

    Însă răspunsul primit a lămurit mai nimic cu privire la descinderea de la Arad. S-a transmis doar că „pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală se află un dosar având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, urmărirea penală nefiind finalizată până în prezent. Cu privire la celelalte informații solicitate prin cerere, vă comunicăm faptul că transmiterea acestora ar fi de natură să pericliteze rezultatul anchetei (dosarul se află în cursul urmăririi penale)”.

    O nouă infracțiune în dosarul cocainei

    Și pentru a fi siguri că dosarul nu poate fi văzut de presă (n.r. în cazurile de interes major, presa poate solicita instanței pe rolul căreia se judecă un dosar să i se acorde acces la acesta pentru a informa corect opinia publică) DIICOT, care la începutul dosarului cerceta doar infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, a început urmărirea penală și pentru pornografie infantilă. Odată introdusă această infracțiune în dosar, presei i s-a interzis accesul la dosar – protejarea identității victimei precum și siguranța acesteia fiind invocată ca fiind prioritară.

    Însă sentința de astăzi a Tribunalului Arad vorbește destul de clar despre dosarul instrumentat de DIICOT – Structura Centrală: „Achită inculpatul Gui Gabriel Aurel pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Achită pe acelaşi inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. Achită același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. Achită inculpata S.C. Medina Tunis S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Achită aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc”.

    Totuși, instanța a dispus „confiscarea specială în vederea distrugerii a 168,1 grame cocaină (probele nr. A 101, nr. C8 si nr. DII) în amestec cu pământ (îngrăsământ organic), ambalată într-un plic tip MAI”, se arată în soluția foarte pe scurt a Tribunalului Arad, iar detalii despre găsirea acestei cantități de drog se regăsesc în motivarea hotărârii, însă cum accesul presei la dosar nu este permis…

    Cert este că, așa cum se arată în sentință, în cei 600 de saci cu pământ de flori nu s-au găsit droguri.

    Tribunalul Arad a mai dispus confiscarea specială a:

    •  48.526 grame substanță cu aspect de sol, rămasă din 593 probe analizate, în care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope, ambalată în trei saci din rafie de culoare albă, sigilati cu sigiliul MAI;

    •   un dispozitiv (sniffer din metal), ridicat de la inculpat, ambalat într-un plic tip MAI;

    •  34,60 kilograme substanță cu aspect de sol, aflată în sacul din rafie ce părea că ar fi cel numerotat DII, introdusă într-un sac de plastic de culoare neagră, în care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope, sigilat cu sigiliul tip MAI;

    •  16.663,2 grame substanță cu aspect de sol, ambalată în 50 de pungute, cu mostre ridicate din 605 saci cu îngrăsământ, în care nu s-au pus în evidentă substanțe stupefiante sau psihotrope, introduse într-un sac din rafie de culoare albă, sigilat cu sigiliul tip MAI;

    •  605 saci ce conțin substanță cu aspect de sol (îngrășământ organic), asezați pe paleți din lemn, înfoliați și sigilați cu sigiliile autocolante, inscripționate «Poliția Română», ce aveau inițial greutatea de câte 40 kilograme, din care s-au prelevat mostre, în care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope, dar care face parte din lotul de îngrășământ organic în care s-a disimulat cocaina, depozitați în spațiile administrate de Ministerul Afacerilor Interne;

    •  și a laptopului persoanei trimisă în judecată.

    Citește și: Cocaina din pământul de flori: administratorul firmei din Aradul Nou, trimis în judecată pentru trafic internațional de droguri de mare risc

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. La procur îi târșală față de inculpat și vă spun eu de ce:-1 inculpatul îi din Cartierul Aradou Nou și țigan, și are prieteni și în pușcărie condamnați definitiv și închiși demult timp din Aradul Nou care sânt cu pedepse mari de 25 de ani sau chiar pe viață, 2 și criminali ieșiți din pușcărie tot din Cartierul Aradou Nou, și atunci dacă respectivul inculpat se va întâmpla să îl închidă să îl bage la pușcărie, atunci respectivul procuror acuzator a pus-o de-o salată cu inculpatul Gui Gabriel.3 Adică va trebui să se mute din Arad cu toată familia lui dacă nu vrea să mierlească și să pățească ceva cineva din familia lui în primul rând

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.