Șoferul unui microbuz a fost grav rănit în urma impactului cu un autoturism, la Zimand Cuz
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad intervine la această oră pentru a scoate o persoană încarcerată dintr-o mașină., în urma unui accident produs la intrarea în Zimand Cuz (DN 79), între un microbuz și un autoturism.
UPDATE
Șoferul unui microbuz Mercedes nu a adaptat viteza la intrarea într-un scuar și a trecut peste acesta. Apoi a pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism VW – cu nuemere de Arad – care circula regulamentar, totul petrecându-se la intrarea în Zimand Cuz. Șoferul microbuzului a fost rănit grav în urma impactului și a fost transportat la Spitalul Județean Arad pentru îngrijiri. În schimb, conducătorul autoturismului a fost rănit ușor. Potrivit declarațiilor polițiștilor rutieri, în urma impactului, microbuzul s-a rostogolit de câteva ori, oprindu-se cu roțile în sus, într-un șanţ de pe marginea drumului.
„Din primele cercetări se pare că conducătorul microbuzului nu a adaptat viteza la intrarea în scuar, a lovit bordura scuarului, a sărit practic peste acest scuar și a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal cu un autoturism. În urma acestui accident, șoferul microbuzului a fost grav rănit”, a declarat subcomisarul Constantin Crainic de la Serviciul Rutier Arad.
Comentariile portalului
Felicitări Polițistului (cu P mare !). Nu ar strica să vadă acest gest și "șobolanii" care stau în tufe, la vânătoare de amenzi, pt a-șu face " (...)
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)