Accident pe autostrada A1, azi dimineață! Patru mașini și două autocamioane, implicate într-un carambol cu cinci oameni răniți
Mai multe persoane au fost rănite, în această dimineață, în jurul orei 3,10, după ce un camion oprit pe banda de urgență a autostrăzii A1 Nădlac – Deva, în zona localităţii timișene Mănăştiur, a fost lovit de un alt camion, producându-se un carambol.
Traficul rutier s-a desfășurat îngreunat, pe a doua bandă, pe sensul către Bucureşti, unde un autocamion s-a stricat în mers şi a rămas blocat pe banda de urgență. După aproximativ 40 de minute, șoferul unui alt autocamion nu a observat vehiculul blocat şi a intrat în plin în acesta. După impact, alte patru autoturisme, care se aflau în coloană, s-au ciocnit din cauza nerespectării distanței regulamentare a celui de-al patrulea șofer. Mașinile au fost grav avariate în urma impactului violent.
În incident au fost implicate 14 persoane. Doi dintre răniți au fost încarcerați în mașini și au fost salvați de pompierii sosiți la fața locului. Accidentul s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De la ora 8:00, circulația a fost reluată în condiții normale.
Surse: DRDP Timișoara, pressalert



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)