Abuzul în serviciu fără prag valoric și interceptările SRI din dosarele penale – contestate de Înalta Curte





Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale pe legile de modificare a Codului Penal și Codului de procedură penală ce au fost aprobate miercurea trecută de Parlament, în forma propusă de Ministerul Justiției, Cătălin Predoiu, după o ședință controversată a Comisiei Juridice conduse de PSD, scrie HotNews.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunță printr-un comunicat de presă că a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii legilor, înainte de promulgare.
Mai exact, Curtea Supremă reclamă că nu sunt respectate deciziile Curții Constituționale în cazul reglementărilor privind abuzul în serviciu și neglijența în serviciu. Reamintim, că judecătorii CCR au decis că este obligatoriu stabilirea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu. În proiectul de cod penal adoptat cu scandal în parlament la propunerea lui Cătălin Predoiu, pragul valoric nu există.
De asemenea, magistrații înaltei Curți reclamă prevederea din codul de procedură penală care reintroduce SRI în procesele penale. Mai exact în parlament s-a decis că interceptările SRI pot fi folosite ca probe. Asta în condițiile în care în mai multe decizii CCR a decis că acest lucru nu se poate întâmpla.
Citește aici comunicatul emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Sursa: HotNews.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este