A ieșit la iveală ultimul mesaj al luptătorului executat în Iran, înregistrat în secret chiar înainte de a muri





Luptătorul iranian Navid Afkari a fost executat sâmbătă, 12 septembrie, în ţara natală, după ce un tribunal de la Teheran a stabilit că ar fi ucis un funcţionar în timpul unei manifestaţii din 2018.
Pe rețelele sociale, a apărut o ultimă înregistrare audio a sportivului, făcută în închisoarea Adelabad, din Shiraz, chiar înainte de a muri.
„Acum sunt fericit, pentru că am învățat adevăratele aspirații ale umanității. Datorită vouă, a oamenilor extraordinari. Aspirații care sunt mult mai mari decât campionatele internaționale de lupte libere”, a spus Navid Afkari, potrivit Marca, citat de Digi Sport.
În înregistrarea audio, luată în secret din închisoarea unde a fost reținut, luptătorul a recunoscut că a fost torturat și abuzat ca să mărturisească o crimă pe care nu a comis-o. El a vorbit despre o „mare injustiție” și despre cum toată viața a visat să-și facă mama fericită, participând la concursurile internaționale de lupte.
Sursa: digisport.ro
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)