A chemat poliția din cauza fiului său agresiv, iar câteva minute mai târziu s-a trezit cu dosar penal pentru contrabandă





Arădenii nu încetează să uimească autoritățile. O întâmplare mai ciudată a avut loc la Sântana în cursul serii de ieri, 29 iulie. Agresiv și scăpat de sub control, mama unui bărbat de aproape 50 de ani a sunat autoritățile pentru a-l liniști pe bărbatul care tot o amenința cu bătaia. Polițiștii au rezolvat problema și după 15 minute au primit un apel de la aceeași adresă. De această dată fiul își denunța mama. Acesta le-a spus polițiștilor că femeia deține țigări ilegal.
Comunicat: „Polițiștii orașului Sântana au fost sesizați ieri, în jurul orei 18.35 despre faptul că o femeie a fost alungată din locuința sa și amenințată cu bătaia de fiul acesteia, de 49 de ani, din aceeași localitate. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
În jurul orei 19.00, bărbatul în cauză a solicitat prezența unui echipaj de poliție la aceeași adresă, întrucât mama sa ar deține în incinta locuinței țigarete de contrabandă. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că deținătorul celor 89 de pachete de țigarete (1.780 de fire) susceptibile a proveni din contrabandă este chiar apelantul, acesta dorind să se răzbune pe mama sa pentru solicitarea ordinului de protecție provizoriu. Țigaretele au fost indisponibilizate, în cauză fiind întocmit dosar penal”, a transmis Claudia Iuga, Purtător de Cuvânt IPJ Arad.
Comentariile portalului
== PT YUJY == ADURO ESTE O FIRMA DETZINUTA DE HAIMANAUA KOOLDEA PRIN INTERPUSI . --KOOLDEA A FOST COLEG CU GHITZA PUSCULITZA LA FAC DE ASFALT SI DRUMURI DE LA TIMISOARA CCA 2 ANI . (...)
LA poduri(poate ) trebuie sa fii expert sa iti dai seama daca e proiect bun sau executat corect dar cu siguranta la trotuare si strazi reabilitate e de ajuns cateva (...)
Daca mareste TVA-ul iesim in strada! Noi, astia, fara pensii speciale.