În ciuda declarațiilor lui Falcă, arădenii sunt sceptici – Protestul „Salvați Parcul Eminescu” continuă…





Știri Arad: Chiar dacă scandalul care s-a iscat după aflarea planurilor de desfințare a Parcului Eminescu l-a făcut pe primarul Falcă să făcă un pas înapoi, acesta declarând ieri că are de gând să retragă proiectul, arădenii nu s-au lăsat convinși. Ei au continuat protestul și astăzi dimineață, adunându-se în același loc în care a avut loc și primul protest, în urmă cu o săptămână, la Crucea Eroilor din spatele Primăriei.
Numărul celor care au semnat petiția online, dedicată salvării parcului, a crescut la 2835, iar în ceea ce privește încetarea protestelor, după cum a afirmat și Claudiu Cristea, liderul „Mișcării Arădene”, pe pagina sa de Facebook, „Problema încetează atunci când s-a anulat cauza ei. Iar cauza acestei probleme este adoptarea ilegală unui amendament la HCLM 201/2014. Continuăm până când vom vedea că declarațiile verbale ale oficialilor sunt acoperite juridic”.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este