Art Therapy, colinde și voie bună de „Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”
Din 1992 încoace, în fiecare an, data de 3 decembrie a fost aleasă ca o dată simbolică în care oamenii din întreaga lume își arată solidaritatea față de persoanele cu dizabilități, încercând pe cât posibil să combată discriminarea pe care aceștia trebuie să o suporte de-a lungul vieții.
Cu acest imbold s-a desfășurat și evenimentul de astăzi, la Centrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară de pe strada Renașterii, unde personalul dedicat și familiile, ba chiar și doi voluntari din Republica Togoleză, au fost alături de persoanele cu handicap, care și-au prezentat într-o expoziție frumoasele produse făurite cu propriile lor mâini, în cadrul atelierelor de Art Therapy, demonstrând că situația lor fizică nu este o barieră pentru latura lor sufletească.
Origami meșteșugite în cele mai atente detalii, perinițe cusute manual, mărgeluțe și diverse decorațiuni, dintre care foarte multe cu tematica Sărbătorilor de Iarnă, fiecare obiect în parte a reflectat gingășia, răbdarea și înclinațiile artistice ale acestor tineri care beneficiază de serviciile DDAC.
Pe lângă obiectele prezentate în cadrul expoziției, ei și-au dezvăluit încă o abilitate artistică, cântând colinde cu ocazia apropierii Crăciunului.
Prin organizarea acestei întâlniri festive s-a încercat sensibilizarea opiniei publice cu privire la integrarea acestor persoane în activitățile vieții de zi cu zi și a tuturor astectelor ce o alcătuiesc.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)