Cazul Abel: O nouă amânare strategică obținută de apărarea lui Buleu…





Judecarea cauzei cuprinzând infracțiunile de omor și distrugere exercitate de inculpatul Adrian Buleu împotriva încă negăsitului Albert Apostol (ucis în noaptea de 1 spre 2 mai, anul trecut) ar fi trebuit, conform estimărilor… decente ale părților vătămate, să se încheie astăzi, la Reșița. Judecătorul mai avea de audiat doar un martor – omul care a găsit portofelul cu acte al victimei în apropierea șoselei de duce la Salonta și l-a predat la Poliția Orașului Chișineu Criș. Procedura de citare a acestuia, însă, s-a dovedit a fi incorectă, fapt pentru care s-a decis aducerea lui cu mandat în fața Instanței. Un alt motiv al amânării a fost proasta comunicare a magistraților cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, de la care s-a cerut un punct oficial de vedere asupra găsirii fostei mașini a lui Buleu – cea incendiată la Pădurea Vladimirescu în noaptea fatidică. Acesta nu a sosit, așa încât vor fi făcute demersuri juridico-scriptice și în acest sens. Pentru data de 8 mai a amânat Tribunalul Caraș Severin cauza, iar avocatul părților vătămate, Dan Vasile Ungureanu, consideră că „din punctul nostru de vedere, apărarea practică o strategie murdară… de tergiversare a lucrurilor și prelungire a termenelor – amânări inutile în economia înțelegerii speței, dar utile pentru banalizarea faptelor prin trecerea timpului… Jocuri murdare… ca și cel din vară, din timpul vacanței judecătorești. Martorul acesta nu era necesar de audiat… nu a dat, de altfel, declarații nici în fața procurorului.”
Dosarul poartă numărul 6217/108/2013 și se află sub autoritatea Tribunalului Caraș Severin.
Comentariile portalului
Pe google maps distanta in linie dreapta de la coltul cu Corneliu Coposu cu Horia este de aproximativ 1 km. Dacă lucrează până la 31 octombrie au un progres de aprox ~6,13 (...)
Va multumesc ca ne atrageti atentia. Chiar va rog sa o faceti de cate ori aveti ceva de reclamat.
Săracii găinar. Cu ăștia mai îmbogățesc palmaresul miliția. Alte nume grele anchetate stau pe margine și rad de performantele justițiarilor.