Așa s-a așezat, cuminte, săptămâna aceasta, între două citate. Cel de la începutul săptămânii: „Cine știe de la ce tragedii m-a salvat ghinionul meu din trecut”. Și cel de la sfârșit: „Inimile sunt făcute pentru a fi sfâșiate”.

Între ele au intrat o țară baltică în care nu poți fuma nici pe balconul casei tale, dar care nu i-a votat pe ruși la alegerile de săptămâna trecută, deși peste 30% din populație e rusofonă (cele două principale formațiuni apropiate de Rusia intrate în Parlament au strâns împreună doar un sfert din voturi);

Latvia’s pro-European ruling party wins election as populists gain ground

câteva știri despre cum ne dăm mari în fața Europei cu centre pentru victimele traficului uman pe care nu le mai avem — pe cel din Arad l-am închis în 2013, iar acum victimele pot fi primite în alte structuri ale DGASPC:

Aradul, pe harta centrelor pentru victimele traficului de persoane, deși centrul este închis din 2013. DGASPC a asistat cinci victime în 2024 și 2025

puțin de Vania, unchiul Vania, mai multe de Gertrude și Claudiusul lui Purcărete, nițel de opulență și decadență la Primăria Arad.

Nu decadența locală, pe care nu o mai remarcăm defel, ci cea a lui Oscar Wilde, înotând printre dragostele sale și operă. A mai venit și o investigație despre cum ne dăm datele oricui, că nu simțim pericolul decât când cineva îl urlă pe TikTok, la nivelul înțelegerii noastre. Și, din nou, convingerea că justiția nu ne mai poate salva. Ne-au spus-o iar cei de la Recorder, de data asta cu țintă pe 10 august, când am luat bătaie de la jandarmi:

DOCUMENTAR. Cum a fost îngropat Dosarul „10 august“

Avem nevoie de eroi, e clar, dacă vinovați nu mai găsim. Dar nu de eroii pe care serviciile ni i-au creat pentru noi și, mai ales, pentru ele.

În vecinătatea noastră, e tot Rusia. De data aceasta, și cu o suspiciune de ciumă. Se vorbește despre ea bâjbâind printre puține date, cu teama de ce ar putea urma:

EU presses Russia for more details on suspected plague case

870 de cotizanți din Arad pentru AUR

Să rămânem acasă, acolo unde trecem uşor de la puținele date pe care le primim, la multele date pe care le dăm singuri, vrăjiți de promisiuni cu salvatori.

Investigaţii. Monitorizarea de AUR: Aplicația de pe telefoanele a sute de mii de români geolocalizează, culege date intime și mobilizează proteste

Aici suntem ca țară, doar că informațiile acestea nu ajung la noi. Și, dacă ajung, tot nu ne conving. Nu-s spuse în 15 secunde de urlete pe TikTok.

„Specialiștii avertizează că astfel de aplicații politice pot deveni instrumente de profilare, manipulare, dezinformare și mobilizare a alegătorilor. Un exemplu de mobilizare este protestul violent al fermierilor, din 15 septembrie: utilizatorii aplicației au fost încurajați să participe printr-un anunț în aplicație”, se arată în anchetă. 

1.000 de oameni au depus plângeri penale pe tema aplicației. Chiar și așa, schimbări nu se văd iar AUR rămâne partidul favorit al românilor, dacă alegerile parlamentare s-ar desfășura în prezent. 870 de cotizanți are Aradul pe platforma AUR. Stăm bine la nivel de țară, pe primele locuri, chiar dacă suntem un județ mic.

Să rămânem la Arad, doar ca să vă amintesc că suntem unul dintre județele în care AUR a câștigat ultimele rânduri de alegeri și în care discursurile multor politicieni din alte partide sunt aproape identice cu cele de la AUR. Puțin mai stilizate, dar mesajul și ținta sunt aceleași.

Suntem și județul care face zi de zi o combinație bolnăvicioasă între sănătate, administrație, politică și religie și în care mai toți politicienii își încheie discursurile cu „Doamne ajută”. Duminicile, toți ne arată cum au călcat pragul lăcașelor de cult sau ne spun ce sărbătoare religioasă e azi.

Săptămâna i-a prins pe mai toți nervoși pe tema drogurilor. S-au simțit cu toții atacați de propunerile a trei parlamentari care vor să dezincrimineze deținerea drogurilor pentru consum propriu, nu traficul.

Amenzi în loc de pedepse penale pentru drogurile destinate consumului propriu. Proiectul depus la Senat are deja contestatari

Cu drogurile la sertar și cu psihologii în AI

Proiectul lor de lege are și lacune, a avut parte de critici din partea specialiștilor și are deja și o petiție împotrivă (vezi mai sus).

Cei mai vehemenți împotriva proiectului de lege, deși cu cele mai puține argumente, sunt însă politicienii. Soluția lor e să vorbim mai mult unii cu alții și ne va trece. Până una-alta, suntem județul care nu știe foarte clar că accesul la psiholog poate fi gratuit, cu trimitere, nici cine sunt psihologii și psihiatrii care au acces la servicii prin CAS,  nici cum stăm cu cele mai multe servicii, care nu ajuns pormovate în online. Ocupăm însă, în continuare un loc în top trei la antivacciniști și tot în top trei la boli precum cancerul.

Cu drogurile n-avem topuri, că nu e o temă de dezbătut până nu spun alții că ar trebui schimbate legile, abordările, poate-poate. Politicienii locali cred însă că un pic de consiliere în școli, nițel de sfaturi în familie și câteva simpozioane ne vor face bine și ne va trece. Numai că, ce să vedem: nu stăm bine nici cu consilierea, nici cu sfaturile, nici cu ajutorul psihologic.

Poate, totuși, că nu mai suntem țara în care credem că e o rușine să trecem pragul psihologului. Poate s-a schimbat ceva și în mentalitatea noastră îmbătrânită, deși statisticile lasă să se vadă că rușinea e încă acolo. Schimbările vin încet. Și nu neapărat de unde ar trebui. Măcar suntem aliniați la secolul în care trăim.

Aproape jumătate dintre români își caută sprijin emoțional în „psihologul” AI. Suntem pe primul loc la asta dintre țările comparate: România, Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia și Lituania.

Bine, nu doar rușinea e cauza, ci și situația financiară și faptul că nu înțelegem cât de grave ne sunt problemele:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Gen, știri (@genstiri)

Doar 18 la sută dintre români spun că au încercat terapia.

Vacanțele pe care nu ni le permitem

Mai mult de jumătate dintre noi nu ne putem trata nici măcar cu vacanțe. Nu ne permitem o vacanță de o săptămână pe an. Media în UE  a celor care nu au acces la o vacanță e sub 28%, noi trecem de 60%. Circulă pe rețelele sociale un filmuleț cu o doamnă în vârstă care spune că pe vremea ei nu era nevoie de nicio terapie, ci de o excursie la Roma ca să scapi de probleme. Ei bine, nici terapia, nici excursia aia nu ni le permitem:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Gen, știri (@genstiri)

Suntem și țara care încă nu crede că zahărul ne face rău. Facem mereu referiri la cum au știut bătrânii noștri să trăiască sănătos și mult, mâncând gras, sărat, îndulcit, tratat după ureche.

Ne luăm din trecut doar ce ne convine, facem o statistică subiectivă din vreo două date aproape personale și ne mândrim cu ce bine ne era în trecut, când nu dăduse Occidentul peste noi.

Tot zahărul din lumea bună

Alții fac studii de ani de zile ca să ne convingă că cei care au avut zahărul raționalizat în copilărie au dus-o mai bine la maturitate. Dar ce să ne spună nouă, celor care am avut rații la orice, studiile astea, ce nu știm deja mai bine decât ei:

The generation raised on sugar rations – and what their health reveals 70 years later

Nu-i bine nici cum a ajuns Occidentul acum: obsedat de fiecare gram de zahăr și speriat de fiecare spike glicemic. Cercetătorii ne spun, totuși, că nu e chiar atât de rău cu creșterile bruște ale glicemiei, dar la noi s-a plimbat prea mult pe social media și prin case cartea „zeiței glucozei”, Jessie Inchauspé (Glucose Revolution), așa că ne va fi greu să credem ce spun cercetătorii acum:

Blood sugar spikes are not necessarily bad for you

Și toate speranțele aruncate la gunoi

N-am vești prea bune din sănătate, deși pe ea mizez cel mai tare pentru vești bune. Oricât de mult am evolua, oricât de multe aparate am avea noi, oricât de obsedați am fi de tinerețe fără bătrânețe și oricât de inteligent ar fi AI-ul, nu le dăm de capăt bolilor.

Care vin peste noi mai repede decât în trecut. Tot mai mulți tineri fac cancer, oricât de multe ustensile am avea la dispoziție ca să prevenim asta:

You have a higher chance of getting cancer at a younger age than your parents. So what went wrong?

Mai e și stresul pe aici, să nu uităm. Și poluarea.

Se schimbă și felul în care căutăm boala înainte să se facă simțită, dat tot bolnavi suntem:

The New Era of Breast Cancer Screening

Cunoașterea nu ne scapă de dezastre.

Dacă vreți să știți cum stați cu sănătatea, dincolo de analizele pe care țara asta vă lasă să vi le faceți pe gratis, chiar și fără pile, dar nu la orice laborator, mai jos e un set de analize recomandate de vedetele internaționale obsedate de tinerețe fără bătrânețe. D3-ul e și el pe listă (pe lista tuturor); unii spun că lipsa lui ne îmbolnăvește de toate bolile.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by NATURAL HEALING LAB (@naturalhealinglab)

Să nu devenim obsedați de analize, pentru că și obsesiile pot deveni probleme de sănătate.
Putem suferi, de pildă, de ortosomnie, preocuparea obsesivă pentru un somn perfect, care provoacă tocmai insomnia pe care ar trebui să o prevină.

„Această tulburare este o parodie a ei înseși. Nu poți ajunge să dormi bine prin relaxare dacă verifici obsesiv dacă ești suficient de relaxat ca să ți se facă somn”, scrie psihologul specializat în somn Joshua Tal.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by TIME (@time)

Și obsesia pentru tenul perfect poate fi nocivă.

The ‘glass skin’ Korean beauty trend has risks, experts warn

Căldura poate fi însă benefică, mai ales acum, că a venit toamna:

From floating saunas to clinical trials: How heat might help mental health

Roma și aplauzele, ca terapie de grup

Haideți să trecem la cele frumoase, deși vă avertizez de pe acum că finalul e trist. Muzical, dar trist.  Să începem cu Roma, nu-i așa, terapia tuturor:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Rome So Much (@romesomuch)

Să trecem la celelalte vacanțe.

În urmă cu mai mulți ani, Seychelles era o destinație de lux printre arădenii cu bani. Sau cel puțin așa credeam eu. Nu cred că mai e neapărat la modă, dar abia acum aș vrea să merg, să văd broaștele țestoase gigantice. Sunt mai multe decât ei.

Scientists discover 180,000 giant tortoises on one Seychelles island

Și la Saschiz aș vrea să merg, pentru că e unul dintre locurile frumoase din țara asta. Pun AICI melcii gigantici din Saschiz, ca să zâmbim și la lucruri din apropierea noastră.

Și o listă lungă cu filme

N-am văzut prea multe dintre filmele care definesc acest deceniu, potrivit The Atlantic. E timpul pentru o vacanță în fața TV-ului. Visez de mult la ea, dar nu mi-o permit. Poate vă iese dvs., deși nici aici n-am mari speranțe. Câte unul pe săptămână, măcar:

The Decade’s 10 Most Defining Movies (So Far)

Sunt filme bune tura aceasta în sălile de cinema, chiar și la Arad. N-a ajuns până aici Naza, suntem totuși un județ creștin și cuminte, să nu uităm. Filmul poate fi văzut însă la Timișoara.

La Arad sunt de văzut Delta sălbatică, dacă nu l-ați văzut când a fost gratuit, la fARAD; Fjord, dacă și pe acesta l-ați ratat cât a fost gratuit la Cinema Arta; În inima sălbăticiei, dacă vă plac câinii și Brad Pitt; Digger și, desigur, Hope, la Cinema City, filmul care i-a mers direct la inimă criticului de film Victor Morozov.

„Oameni buni, lăsați tot ce aveați de făcut și dați obligatoriu fuga la cinema, unde rulează grozăvia de HOPE, filmul regizat de Na Hong-jin”, ne spune Victor Morozov. Și ne mai spune:

Na, poftim!

Aplauzele care s-au întors la teatru, muzica care a rămas în noi

O să fie film și la Cinema Arta, poate o să mai fie și teatru săptămâna aceasta, deși abia astăzi se încheie Festivalul Internațional de Teatru Clasic, care a revenit în forță după un an de pauză. Cine știe, poate chiar avem nevoie de un an sabatic și în cultură ca să ne iasă ceva tare bine mai apoi. Am fi avut nevoie și de locul de socializare de după, ca-n trecut, dar Aradul nu mai e acolo, nu-i așa?

A fost cu săli pline, cu sold-out-uri și cu aplauze care nu se mai opreau, la mai fiecare dintre spectacolele jucate în Sala Mare, în Sala Studio, ba chiar în Primăria Arad. Plus evenimente conexe la care a mers lumea.

Pentru mine a fost o gură de aer proaspăt, aproape de necrezut de proaspăt. Și bucurie să văd lume înapoi în sala de teatru. Pentru că am fost nevoită să aleg, am pus pe lista mea – nu aveam cum altfel – Purcărete, cu Dune-ul și Mad Max-ul său, puternic vizual ca de fiecare dată; Vania, pentru că acolo m-au trimis toți prietenii mei bucureșteni, poate ca să-mi indice subtil cum arată demonstrațiile de măiestrie; și puțină iubire interzisă cu tot cu dans. Au mai intrat foarte puține pe lângă, dar și Art Encounters și Picasso-ul lor.

(Aricii mei preferați din expoziție)

Mergeți să-l vedeți cândva, până în ianuarie mai stă la Timișoara. Pe mine, care l-am mai prins pe Picasso pe ici, pe colo, m-a vrăjit efectiv ușurința liniilor. Și fetele.

După opulența și decadența din Sala Ferdinand și după tona de aplauze de aici, dar și din mai tot Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad, revenit printre arădeni, e poate bine de știut, pentru supraviețuire culturală, că Răzvan Mazilu pregătește „Rocky Horror Show” chiar la Arad, într-o colaborare cu trei teatre din vestul țării.

A fost multă muzică în festival. Dar tot mai e loc de câteva piese. 44 să fie.

The 44 songs Thom Yorke is completely “obsessed” with

Și mai e loc și de arhitectură și dans. Și de echilibru, care nu ne iese cum ne-ar ieși dacă am ști să trăim împreună. Ca-n instalația pe apă prezentată săptămâna trecută la Bordeaux Arts Festival (vezi AICI).

Și cred că mai e loc și de documentare, deși nu s-a încheiat de mult fARAD, cu poveștile sale despre animale. De data asta, despre ce se întâmplă în spatele filmelor:

Sex, drugs and amoebic dysentery: the 20 best making-of documentaries – ranked!

Dincolo de filme și de muzică, săptămâna aceasta a fost cu Nobeluri. Pe unele nu le-am înțeles decât în linii mari, dar am înțeles geniul din spatele lor.

Nobel Prize awarded for revealing inner workings of the brain

La literatură, știți cum e, avem păreri, pentru că la sport, jurnalism, politică ne pricepem cu toții. Nobelul pentru literatură (unii spun că era rândul femeilor anul acesta) l-a câștigat Anne Carson, care ne recomandă să citim tot Homer:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by The New Yorker (@newyorkermag)

Una dintre cărțile ei deja celebre, „Autobiografia roșului”, a fost tradusă de Bogdan-Alexandru Stănescu și publicată la Editura Trei. E un roman în versuri, dacă vreți să o citiți pe laureată. O găsiți chiar la reducere.

Eu n-am găsit încă, în ce-am citit pe internet (puțin, ce-i drept), ceva care să vibreze cu mine. Așa că azi poezia e în muzică și uneori e suficient și așa, fără rimă, fără strămoși:

Despre nefericire e mai jos. Muzica a stins unul dintre becuri, aici, în România. The Mono Jacks nu mai cântă.

Trupa The Mono Jacks își încheie activitatea după 19 ani

O să ne rămână piesele din trecut și posibilitatea de a ne căuta fericirea în cei 19 ani de activitate ai lor. În o mie de „da” pentru fiecare „nu” și în infinitul promis:

Citește și:

Știri aproape ratate (61). Toate animalele pe care le iubim și animalele din noi