David Popovici, la un pas de o bornă istorică! Românul atacă în această seară a treia „dublă” consecutivă la Europene
David Popovici este din nou în fața unei provocări pe măsura statutului său în înotul mondial. După ce miercuri a cucerit pentru a treia oară consecutiv titlul european la 100 de metri liber, sportivul român poate scrie vineri seară o nouă pagină de istorie, dacă va triumfa și în finala probei de 200 de metri liber.
Campionul României a făcut joi seară un pas important către o performanță fără precedent. Popovici a câștigat prima semifinală a probei de 200 de metri liber cu timpul de 1:44,56, rezultat care i-a asigurat calificarea în finală de pe culoarul patru, poziție rezervată celui mai rapid finalist.
Marea cursă este programată vineri, de la ora 19:36, iar Popovici pornește cu prima șansă la medalia de aur.
Poate deveni unic în istoria înotului european
Succesul de miercuri, de la 100 de metri liber, i-a adus lui David Popovici al treilea titlu continental consecutiv în „proba regină”. Românul a intrat astfel într-un club extrem de select, alături de legendarul Aleksandr Popov, care a reușit să câștige de patru ori consecutiv titlul european la această probă.
Acum, miza este și mai mare.
Dacă se va impune și la 200 de metri liber, Popovici va deveni primul înotător din istorie care reușește să cucerească trei duble europene consecutive, cu aur atât la 100, cât și la 200 de metri liber.
Performanța ar fi una cu adevărat remarcabilă. Până acum, doar doi înotători au reușit să câștige de trei ori la rând titlul european la 200 de metri liber: Pieter van den Hoogenband, între 1999 și 2004, și Paul Biedermann, între 2008 și 2012.
Popovici, dominant în ultimii ani la 200 de metri
Argumentele sunt de partea campionului român. După Campionatele Mondiale de la Fukuoka, din 2023, David Popovici nu a mai pierdut o cursă importantă la 200 de metri liber, astfel că seria sa impresionantă poate continua și la actuala ediție a Europenelor.
La doar 21 de ani, Popovici are deja în palmares titluri olimpice, mondiale și europene, iar o nouă medalie de aur la 200 de metri liber l-ar transforma într-o figură și mai importantă a istoriei natației.
Sportivii calificați în finala de 200 m liber de la Europene, în ordinea timpilor din semifinale:
1. David Popovici (România) – 1:44,56
2. Lukas Martens (Germania) – 1:44,79
3. James Guy (Marea Britanie) -1:45,14
4. Carlos D’Ambrossio (Italia) – 1:45,38
5. Christian Giefing (Austria) – 1:45,47
6. Jack Millan (Marea Britanie) – 1:45,55
7. Tanas Navikonis (Lituania) – 1:45,63
8. Lucas Henveaux (Belgia) – 1:45,72
Citește și:
David Popovici a câștigat al treilea aur european consecutiv la 100 metri liber!
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)