Castelul Mocioni din Bulci revine în atenția Consiliului Local Arad după ani de uitare. Care sunt planurile
După ani de zile în care Castelul Mocioni (Mocsonyi) din Bulci părea complet uitat de autorități, devenind o reală ruină sortită prăbușirii, apare și prima veste care indică faptul că ar urma să se facă un pas concret pentru viitorul monumentului istoric.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal Arad programată în 10 august a fost introdus un proiect suplimentar, consilierii își vor exprima acordul de principiu pentru schimbarea destinației imobilului. Clădirea monument istoric este în proprietatea Primăriei Arad încă din 2005.
Deși pare o schimbare nesemnificativă, demersul este important deoarece castelul figurează în continuare cu destinația de unitate sanitară, moștenită din perioada în care aici a funcționat secția externă TBC a Spitalului Clinic Municipal Arad. Atât timp cât imobilul își păstra oficial destinația de unitate sanitară, transformarea lui într-un obiectiv cultural sau turistic nu putea fi realizată fără parcurgerea procedurii legale de schimbare a destinației.
Castelul Mocioni ar urma să devină un centru multifuncțional
Potrivit proiectului, noua destinație propusă este aceea de centru multifuncțional dedicat activităților culturale și comunitare. Documentul prevede amenajarea unor ateliere de restaurare, pictură și arhitectură pentru studenți, spații pentru producători locali, expoziții, activități culturale și comerciale, zone administrative, spații pentru evenimente, precum și alte funcțiuni compatibile cu statutul de monument istoric.
Părăsit de 15 ani
Castelul de la Bulci nu a mai fost folosit din 2011, an în care a fost mutată secția de pneumologie-TBC. Ulterior, societatea civilă și mass media, inclusiv Special Arad în mai multe articole pe temă, au transmis numeroase semnale de alarmă în ceea ce privește salvarea monumentului istoric. Considerat cândva unul dintre locurile preferate ale Regelui Mihai, a ajuns într-o stare alarmantă de degradare, fără un plan clar de valorificare.
În februarie 2025, arătam în articolul Strigăt de disperare pentru Castelul Mocioni din Bulci: „Salvați-l de la prăbușire!” · Special Arad că apăruse inclusiv o petiție online care a adunat pe atunci în jur de 400 de semnături.
Deși proiectul care va ajunge pe masa consilierilor nu înseamnă încă începerea lucrărilor de restaurare și nici alocarea unei finanțări, el reprezintă primul demers administrativ important din ultimii ani privind soarta castelului. Schimbarea destinației este, practic, un pas necesar pentru ca imobilul să poată fi inclus ulterior într-un proiect de reabilitare și reconversie.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)