„Ești pregătit să salvezi o viață? Medicii UPU și SMURD din Arad te învață, sâmbătă, cum să repornești o inimă
„Ești pregătit să salvezi o viață? Te așteptăm la prima ediție a Maratonului Resuscitării!”, este invitația adresată arădenilor de Fundația pentru SMURD Arad.
Motivația invitației lansate pentru sâmbătă este simplă și clară: „Imaginează-ți că cineva drag se prăbușește lângă tine. Știi ce ai de făcut în primele minute, până ajunge ambulanța? Fiecare secundă contează, iar reacția ta poate reporni o inimă!”, indică dr. Alexandra Dinu, medic specialist în medicină de urgență în cadrul UPU Arad și coordonator al Fundației pentru SMURD Arad.
Sâmbătă, 27 iunie, Fundația pentru SMURD organizează la Arad prima ediție a „Maratonului Resuscitării”. Evenimentul își propune să îi familiarizeze pe toți cei interesați cu tehnici esențiale de prim ajutor, ușor de învățat și de aplicat atunci când viața cuiva depinde de doar câteva secunde.
„Organizăm acest eveniment din dorința de a ne ajuta semenii. Sunt mulți pacienți care ajung la urgențe după ce oamenii din jurul lor le-au dat o mână de ajutor și au intervenit corect și prompt, exact atunci când a fost nevoie. Sunt însă și numeroase situații în care cei din jur nu știu cum să ajute. Este esențial să știm cum să procedăm, cum să efectuăm câteva manevre simple de prim ajutor, dar care sunt extrem de importante pentru a salva o viață”, explică organizatorii demersul lor.
Aceștia își propun să îi învețe pe cei interesați cum să procedeze atunci când cineva are nevoie de intervenție imediată, chiar dacă nu au niciun fel de cunoștințe medicale anterioare.
Medicii de la UPU și SMURD, sâmbătă, în parcarea de la AFI
„Învață. Exersează. Salvează.” – este motto-ul de la care au pornit organizatorii. Echipa este formată din medici de urgență și asistenți medicali din cadrul Unității de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, paramedici ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad, precum și voluntari ai fundației, ai UPU și ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Cu toții își propun să îi învețe pe cei interesați acele manevre de prim ajutor care fac diferența dintre viață și moarte.
Acțiunea se va desfășura în parcarea complexului AFI Arad, între orele 11:00 și 21:00, interval în care cadrele medicale le vor explica și le vor arăta tuturor celor interesați cum să deprindă corect tehnicile de prim ajutor. „Vă îndemn să veniți în număr cât mai mare, pentru că va fi o experiență inedită, care vă va ajuta să salvați vieți”, a completat dr. Alexandra Dinu.
Atelierele de lucru pentru o viață
„Ne propunem să avem 20 de ateliere de lucru, fiecare cu 3 persoane, care vor instrui cetățenii despre cum se face BLS (suportul vital de bază)! Vor veni aproximativ 20 de instructori naționali de la Fundația pentru SMURD, restul de personal fiind asigurat de UPU și ISU! Vor fi și ateliere specializate pe nou-născut/copil, motocicliști, pompieri, etc. Vom avea ajutor și de la ISU/pompieri, care vor trimite autospeciale implicate în acordarea primului ajutor medical! Vor fi și demonstrații de descarcerare realizate de pompieri!
Acțiunea se adresează tuturor categoriilor de vârstă; ne propunem să învățăm pe oricine să realizeze singur compresiunile toracice externe, până vor fi efectuate corect (exercițiu practic de cel puțin 15-20 minute)! Fiecare persoană care a fost instruită va primi diplomă de participare”, spun experții oarticipanți la eveniment.
Intrarea la eveniment este gratuită.
Citeşte şi:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)