Într-o zi, în magazinul mixt de la capătul cartierului Aradul Nou a intrat un fost director de liceu, un bătrânel elegant și simpatic, client fidel al locului, însoțit de fiul său, director de multinațională la București. Și, deși în spațiu găseai și produse care îți trăgeau cu ochiul, deși asupra unora și-a oprit privirile și cel tânăr, iar atmosfera nu era neapărat cea a unui magazin ponosit de cartier, aceștia au părăsit locul fără să cumpere nimic. Niște beri Neumarkt, înghesuite la rece, printre bijuteriile culinare ale producătorilor locali, i-au îndepărtat, se pare, pe cei doi.

„Au venit, s-au uitat, nu au zis nimic, dar nici nu au cumpărat nimic. În ziua aceea m-am dus acasă și i-am spus soțului meu: gata, până aici! La vară renovăm, modificăm, facem să fie așa cum visăm noi.”

(Prăvălia Danei)

Așa a început povestea Prăvăliei Danei. Aşa, şi cu o colaborare cu un producător local, după ce marii furnizori nu au mai livrat o perioadă slănină, iar Dana a apelat, în cele din urmă, la Tanti Maria, care venise cândva să o întrebe dacă nu este interesată de produsele sale, de slănina aceea „ca untul”.

Materialul de mai jos nu este pentru cei flămânzi, pentru că îi va face să simtă că mor de poftă, și nici pentru cei care nu cred în farmecul businessurilor locale. Este despre cum poți transforma un magazin mixt de la capătul cartierului Aradul Nou, remarcat cândva doar pentru că se afla lângă celebra langoșerie din zonă, într-un adevărat reper culinar.

Aceasta e prima dintr-o serie de povești despre locuri, lucruri și oameni frumoși.

Prăvălia Danei, născută în sufrageria părinților, este astăzi locul unde sute de arădeni, dar și sute de străini, poposesc nu doar pentru a-și cumpăra produse de calitate, ci și pentru a socializa, a schimba rețete și povești delicioase. E un punct de întâlnire și un alt mod de a face cumpărături.

(O mică parte din bijuteriile din magazin)

Cei 30 de producători, prietenii Prăvăliei Danei

Peste 30 de producători din toate colțurile țării își găsesc loc aici, în micul, dar extrem de cochetul magazin al Danei. Dacă ai decis să-i treci pragul, fii sigur că nu vei părăsi prăvălia cu mâinile goale. Pleci, de obicei, cu câte bunătăți îți încap în plasă, nu înainte de a bea o cafea, de a afla câteva secrete culinare și de a lăsa pentru data viitoare o lungă listă de cumpărături pentru care, cu siguranță, te vei întoarce tot aici.

„Eu vreau să adun toată țara aici. Nu contează doar ca produsul să fie local. Important este şi ca acel producător să merite să fie susținut pentru ceea ce face”, spune Dana. Iar la capătul Aradului Nou, în cochetul ei magazin, chiar ai impresia că şi-au dat întâlnire producătorilor locali din toată România.

Printre clienţii fideli de la Prăvălia Danei

Am ajuns să trec pragul prăvăliei odată cu unii dintre clienții fideli: o doamnă și soțul său, veniți tocmai de la Sânnicolau Mare. Familia face mai bine de o oră pe drum, dar spune că merită. Cei doi vin de câteva luni la Prăvălia Danei, de când au aflat de ea, uneori cu listă doar pentru ei, alteori și cu listele vecinilor.

Nu sunt singurii care fac zeci de kilometri pentru a ajunge aici. La magazinul din Aradul Nou au ajuns oameni din America, Asia, din toată Europa, iar produsele de pe rafturile prăvăliei au făcut mii de kilometri până la clienții dornici să le deguste.

Stau în Prăvălia Danei mai bine de 20 de minute pentru ca doamna mai în vârstă, și ea producător local, să bifeze de pe listă toate cele dorite. Dialogul dintre ea și Dana curge firesc, ca între oameni care se cunosc de mult și își permit să își dea sfaturi, să-și verse năduful, să întrebe despre prieteni și familie.

Dana își amintește ce au cumpărat data trecută, recomandă produse noi sau cele pe care nu le-au gustat încă, în timp ce doamna mai taie câte ceva de pe listă, doar pentru a pune dublu înapoi. Se recomandă, se gustă, se povestește. Totul fără grabă, cu zâmbetul pe buze.

Magazinul s-a umplut între timp de clienți. Nimeni nu pare deranjat că primul client încă mai are de gustat una-alta. Toți o salută pe Dana când intră. Toți cu zâmbetul pe buze. Doar eu, cu telefonul în mână pe post de aparat foto, par din altă lume. Îmi zâmbesc și mie, totuși, puțin stânjeniți.

(Coada de la prăvălie)

Dana știe deja cam ce vor cumpăra clienții așezați la coadă. Știe ce au mai luat data trecută, care le sunt gusturile, spre ce ar înclina și le mai aruncă câte o veste bună: „a venit și gemul acela!” Nimic din imaginea unui magazin alimentar obișnuit nu se regăsește în micul spațiu ticsit cu bunătăți făcute de mâna producătorilor locali.

Mi-e deja foame și mi-e greu să-mi desprind ochii de la sărățele, prăjituri, gemuri și cașcavaluri. Nu pot sări însă rândul. Soțul și soția sunt încă la pult, acceptând cu entuziasm să mai încerce câte ceva. Plasele cresc în volum, discuțiile devin tot mai aplicate. Pentru Dana, aceasta este esența locului. Pentru cumpărători, e unul dintre puținele spații unde merită să vii pentru o vorbă bună și pentru produse de calitate.

(Sărăţelele la care trăgeam cu ochiul)

Într-o lume în care relațiile directe se pierd tot mai mult, Prăvălia Danei pare că a înghețat, în pătratul ei mirosind a copilărie, ideea de legătură umană. Nimeni nu e grăbit să plece de aici, iar despărțirile sună ca între prieteni vechi și foarte apropiați: „Ne vedem data viitoare”.

„Clienții mei sunt oameni care înțeleg ce cumpără”

„Îmi place tare nu doar să vând produsele, ci să cunosc fiecare client și fiecare producător în parte”, îmi spune Dana. Iar în periplul pe care mi-l face prin magazin, cu popas la aproape fiecare produs pentru o scurtă sau mai lungă descriere care-ți lasă gura apă, îți dai seama că exact așa este.
Dana știe că are altfel de clienţi și nu se ferește să o spună: „Clienții mei sunt oameni care înțeleg ce cumpără. Știu că produsele sunt mai scumpe, dar și de ce sunt.” Și mai știe ceva: să se bucure de ei: „Când intră pe ușă, oamenii zâmbesc. Nimic nu poate egala asta”.

I-a adus, rând pe rând, în prăvălia sa pe producătorii ale căror produse le-a testat, iar de fiecare dată când a început o colaborare, i-a prezentat și pe pagina sa de Facebook. A povestit despre ei, a îndrumat lumea să vină să cumpere produsele.

„Încetul cu încetul ne-am făcut o nișă de clienți și pot spune, asumat, că sunt oameni educați. Pentru că ei știu că produsele de aici sunt scumpe, dar prețul se regăsește în calitatea produsului. Brânza e făcută din lapte, mezelurile sunt făcute din carne, pâinea e făcută din făină și maia, gemurile sunt făcute din fructe, totul fără conservanți, fără otrăvuri, fără nimic nociv. Nu poți să ai un preț mic pentru un produs care îți oferă siguranță, pentru că producția lui e scumpă. Iar clienții mei înțeleg asta”, îmi spune.

(Oferta magazinului din Aradul Nou)

Cum se fac cumpărăturile aici?

„O rudă de salam să pun?”, întreabă Dana, în timp ce mă avertizează de după tejghea: „Aici o să dureze mult.”
— Ați venit cu listă, ca de obicei. Caltaboș punem? Întreg sau o bucată?
— Parcă aș mai pune și un pic de lebăr.
— Așa e prea puțin?
— Mai puneți-mi un pic.
— Șorici mai aveți?
— Nu.
— Salam din ăsta pun? Pancetta? Ați luat și data trecută. V-a plăcut?
— Da, da. Sărățele mai vreau din alea bune și slănină.

— Dar oare din care? Asta e slănina coaptă. Nu vreți aceasta, care e ca untul?
— Ba da. Salată de vinete aveți?
— Am, un borcan.
— Tortellini cu carne și unt.
— Punem.
— Am luat odată ceva cașcaval…
— Știu ce ați luat, din acesta.
— Puneți și din acela, dar și varză tocată. Și am mai vrut mixtul ăsta, că trebuie încercat. Și, stai, morcovi mai vreau!

Soția își întoarce fața spre mine și-mi observă privirea ațintită asupra plaselor care creșteau în volum: „Azi am venit cu listă mai scurtă de la vecini, că mai vor să și slăbească oamenii”, îmi spune zâmbind.
— Cum sunteți? Totul e bine?, o întreabă Dana.
— Eeei, bine, bine suntem. Se uită apoi la coada din prăvălie și decide să finalizeze lista de cumpărături: „Mai vreau și o pâine și două cornuri cu parmezan și gata”.

— Vreți două cafele?, insistă totuși Dana, care nu pare deloc stresată de prezența celorlalți clienți.
— Da… Aaa, și încă un muștar iute.

Lista a fost închisă, iar despărțirea a fost scurtă, dar caldă: „Vă pup și să ne vedem cu bine data viitoare!”

Din dialogurile cu următorii clienți aflu că dulceața de ardei iute este făcută de doamna Dana, de la Sălaj, că muștarul cu hrean este făcut de doamna Cori, de la Bunătăți din Apuseni, că salamul este făcut în proporție de 90% din ceafă de porc și că nu există parizer mai bun decât cel de la Prăvălia Danei. Numai că nu mai este, pentru că s-a vândut tot. Și se vinde bine tot timpul.

(Vitrina cu mezeluri)

Toți îmi recomandă, deși nu sunt mare fan, mezelurile de aici, iar Dana adaugă peste ei: „Pentru mine, vitrina de mezeluri este cartea mea de vizită. Și consider că ar trebui să fie cartea de vizită a fiecărui mic magazin. De ce? Pentru că trebuie să fie spălată și curată. De fiecare dată trebuie să ai salamurile împrospătate, să tai frumos prima felie, să nu fie ofilită, să comanzi puțin și des, pentru ca tu să ai tot timpul marfă proaspătă”.

(Fiecare produs local din prăvălie are povestea sa)

Cum a început povestea prăvăliei

Doar după ce pleacă toți clienții, Dana decide să-mi facă turul bunătăților din prăvălie. Îmi răspunde și curiozităților, dar subiectul la care revine constant sunt produsele și oamenii din spatele lor. Vorbește cu atâta dragoste despre producători și produsele lor, încât simți nevoia să-i cunoști pe toți și să pui din produsele lor în plasa ta de cumpărături.

„Aici e casa părinților mei, aici a fost sufrageria, aici a început povestea. În urmă cu mai bine de șase ani am zis că-mi fac pagină la magazin. Aveam un magazin de cartier. De la noi îți cumpărai o cafea, un pachet de țigări, chipsuri, cornuri cu ciocolată. O prietenă îmi tot spunea: «Dana, de ce nu-ți faci o pagină?». Că era drăguț magazinul, deși era un magazin mixt de cartier.

Mi-am făcut pagină și lucram, pe partea de mezeluri, cu producători mari. Și vreo două săptămâni nu am reușit să dau de agenții lor. Era vitrina mea goală. Și am zis: «Dar de ce să nu-mi iau eu produsele de la furnizori locali? M-am dus la abatorul local, Prodalim, și acela a fost începutul.
Apoi mi-am spus: «Dar de ce să iau eu iaurturi de la Danone, când noi avem aici atâtea produse bune, atâția furnizori locali?». La început nu au fost atâția, desigur. Au fost cei de la Pecica”, povestește Dana.

(Oferta dintr-o zi de marţi, în urmă cu câteva luni)

Turul bijuteriilor din magazin şi poveştile producătorilor

Şi continuă firul poveștii: „De ce să iau eu brânzeturi de la cei mari, când avem Sântana? De ce să nu iau smântână de acolo, unt?”, iar în discuție apar și doamna Neli de la Rădești, ferma Wagner din Arad și alți zeci de producători.

„Tot ce vezi aici nu se produce în cantități industriale. Se produce în cantități mici”, îmi spune Dana și revine la prezentarea produselor și a producătorilor, cât să te îndrăgostești inevitabil de ei.
Răzvan din Argeș era, la vremea la care am poposit în Prăvălia Danei, una dintre cele mai recente colaborări. Răzvan a lucrat într-o multinațională la București, a renunțat la job, și-a luat soția, copilul și mama și s-a mutat înapoi în satul copilăriei din Argeș. Acolo, pe lemn și tuci, a început să facă zacuscă, fasole bătută și varză călită.

Are doar câteva produse pe care le fabrică împreună cu mama lui. Toate la foc de lemne, toate lucrate așa cum le făceau bunicii noștri. Toate cu mirosul copilăriei.

Dana a fost fascinată de el și pentru că, dincolo de povestea sa de viață, și comenzile făcute direct aveau propria lor poveste: într-un recipient punea șase borcane cu produse, însoțite de boluri din ceramică de Horezu, făcute de un olar de acolo, cu mesaje frumoase și picturi în interiorul bolului.

Dana a ajuns la Răzvan prin Raluca Dumitrana de la Economie Rurală, dar cercetările arădencei în lumea artizanilor îi scot mereu în cale noi și noi producători și alte povești fascinante. Răzvan este doar una dintre poveștile pe care mi le-a spus în plimbarea prin prăvălie.
„Salata asta pe care o vezi aici e o salată de ardei iute făcută de doamna Maria, la Sâmbăta de Jos. De la ea am câteva produse foarte bune”, spune Dana, după care trece mai departe spre următorul producător care și-a găsit loc în magazinul ei.

(Câteva din mândriile Danei)

Aur, în competiție cu 5.244 de sortimente de brânzeturi

„Uite o colaborare nouă: carnea de bivoliță o primim de la Cârțișoara, din Sibiu. Și tot de la ei avem untură de rață și untură de bivoliță. Ei au fermă locală de bivolițe. Uite aici telemeaua lor de bivoliță! De la ei am și o brânză pentru grătar. Nu m-aș fi gândit niciodată că o să găsesc la noi brânză pentru grătar făcută local. Am primit-o la degustare. Eram sigură că cei mici nu o să mănânce. A trebuit însă să mai pun două pachete la bătaie, că au mâncat-o copiii pe toată. Să știi un lucru: cei mai buni degustători sunt copiii.”

Îmi spune mai apoi că este mândră că, de cele mai multe ori, copiii clienților care îi trec pragul mănâncă produsele de aici. E cel mai bun semn pentru prăvălie.

„Uite produse de la o fermă locală de căprițe, de la Sighișoara. De la ei aduc caș cu praz, caș clasic, brânză maturată de capră, iaurt, sana și chefir. Acum suntem cu stoc epuizat la chefir. Mozzarella în apă o primim de la Sântana. Asta este o brânză cu mucegai nobil, apoi avem o brânză moale, una semimoale, una maturată, pe care le primim de la Colțești. Pe acest furnizor l-am cunoscut când ne-am dus la ei și ne-am luat cazare acolo. Am luat produse acasă, le-am degustat și mi-a plăcut foarte mult ce am încercat.”

Ne continuăm turul printre rafturi și îmi arată una dintre marile ei mândrii: „Aceasta este o brânză premiată în anul 2024 la ROaliment. La categoria ei a luat aurul. Dar stai să-ți mai arăt ceva. Asta e mândria mea cea mai mare. Pe toate produsele le iubesc, dar parcă despre acesta îmi vine să-ți vorbesc și mai mult: brânza maturată de Horezu. O primesc de la Laura. În competiție cu 5.244 de sortimente de brânzeturi, în Elveția, în toamna anului trecut, brânza aceasta a luat aurul pe categoria ei! Cât să fii de mândru! Este făcută din 100% lapte de oaie montană. Cum să nu o susții?”

(Brânza de Horezu, pe rafurile şi în inima Danei)

„Aici am alți olimpici – continuă povestea – bunătăți din Iaz. Ei au propriul lor iaz de pești. E o fată tânără, ea se ocupă de vânzare, tatăl ei se ocupă de iazuri. Putea să plece afară și să nu aibă nicio grijă, niciun stres, dar a rămas ca să ducă mai departe munca tatălui ei. Și se zbat. Am de la ei zacuscă din pește și ardei copt, făcută exact ca pe vremuri.”

Când e cu dragoste pentru furnizori

Și nu e gata inițierea în tainele Prăvăliei Danei: „Ăsta-i iaurt grecesc de la Pecica. Știi cum am făcut cu iaurtul grecesc de la Alex? L-am sunat și i-am spus: «Alex, eu mă duc la supermarket să cumpăr iaurt grecesc și noi avem producător local care face???». Înțelegi cu cât drag și cu câtă mândrie îți vorbesc despre Alex de la Pecica? Așa cum între mine și clienții mei există o relație, tot așa există relația și între mine și furnizorii mei și toți suntem atenți unii la alții. Aici e câștigul, nu?”, clarifică Dana relațiile.

Turta dulce vine de la o familie din Odorheiu Secuiesc, o colaborare relativ nouă, care a prins foarte bine la clienți. Chipsurile sunt tot din Secuime și, mă asigură Dana, nu au urmă de chimicale „Fabrica de chipsuri e în mijlocul plantației de cartofi. Cartoful e cartof din Secuime, tăiat felii și prăjit, totul din plantația lor. Ei au ajuns deja și în supermarketuri, din ce am înțeles, și în Ungaria”.

Îmi mai arată câteva pituțe făcute de doi musulmani stabiliți în Arad, stomatologi la bază, dar îndrăgostiți de ideea de a face pâine.

„Prăjiturile, sărățelele și cornulețele, batonul copilăriei, toate le primesc de la Dora și Paula. Sunt două furnizoare din județ, pe partea de prăjituri. Au laboratoare aici, nu departe de mine. Uneori fug personal să iau marfă. Prefer să merg după ea nu doar pentru că îmi place să aleg produsele, ci și pentru că îmi place să vorbesc puțin cu ele, să le văd”.

„Femeia asta e atentă la tot! Dacă îți pune prăjiturile în caserolă și vede o pată, șterge pata aceea și abia apoi închide caserola. Mie asta îmi place. Îmi place să lucrez cu oameni fixiști, pentru că ei fac cea mai bună treabă. Anul trecut a scos pentru prima dată cozonac. Nu vrei să știi de câte ori a testat cozonacul acela până l-a scos pe cel perfect, făcut după rețeta din Bucovina”, spune la fel de fixista Dana.

Degustările de sâmbătă din Prăvălia Danei

Dar cine ar cumpăra un cozonac mare și scump, făcut de producători locali, doar după recomandările Danei?, m-am întrebat în gând. De parcă m-a auzit, femeia de afaceri mi-a răspuns cu o poveste despre cum stau lucrurile în magazinul său.

Cozonacul despre care mi-a vorbit a ajuns mai întâi la degustare. Mai întâi l-a degustat ea, apoi clienții prăvăliei, într-o sâmbătă în care aici s-a organizat o degustare dedicată lui. A fost doar unul dintre zecile de produse care se degustă în prăvălia Danei aproape în fiecare weekend.

„Sâmbăta, de obicei, o aloc degustărilor. Tai o brânză, de pildă. Am avut la degustare brânza de Horezu, brânzeturi de la domnul Grigore, de la doamna Neli de la Rădești. Vorbesc cu producătorii și îi întreb: «Facem o degustare?». «Facem, Dana». Ei vin, îmi aduc o bucată de brânză, eu o tai în bucățele, povestesc despre ea și așa ne câștigăm clienți”.

Poate și de aceea relația sa cu clienții este una aparte. Se întâmplă rar, dar se întâmplă, de ce să minți, ca unele produse să facă mucegai deasupra, pentru că cele mai multe sunt făcute fără conservanți. Clienții Danei nu fug atunci direct la Protecția Consumatorului să facă reclamații, ci îi telefonează și îi spun să fie atentă și la celelalte borcane, să nu fie la fel. Toți înțeleg că aici cumpără produse naturale și că este posibil ca acestea să nu reziste în timp așa cum ar rezista unele pline de E-uri.

(Produsele cu care antreprenoarea se mândreşte)

„Eu nu accept monoglutamatul de sodiu la mine în magazin”

Dana a ales să lucreze doar cu furnizori pe care îi cunoaște, cu care a intrat în contact direct și ale căror produse le-a gustat, la început pe cheltuiala ei. Acum, mulți îi trimit produsele pentru degustare, pentru că vor să ajungă în Prăvălia Danei din Arad. A început, încetul cu încetul, să se lege relațiile de muncă, de prietenie, să câștige încrederea tuturor și notorietatea de care se bucură astăzi.

Azi, când treci pragul Prăvăliei Danei, găsești sute de produse fabricate artizanal, în cantități mici, ambalate de-ți fură privirea. Iar dacă întrebi despre ele, afli mai totul: de la ingrediente până la cine sunt oamenii care le fabrică, cum muncesc, care este lupta lor și cum încearcă să răzbească într-o societate în care supermarketurile par să înghită totul.

„Am avut și colaborări de o singură dată. Le-am spus, cu tot respectul: «A doua oară produsul acesta nu are ce să caute la mine în magazin!». Eu nu accept monoglutamatul de sodiu. Oamenii nu conștientizează cât de periculos este, deși îl găsești aproape peste tot. Eu nu-l accept la mine. În niciun produs de aici nu o să-l găsești, pentru că de aici un pic, de acolo un pic și se adună”, spune Dana.

(Faţada prăvăliei)

Prăvălia Danei, tanti Maria, slănina și America

Dana își amintește și acum cum a început colaborarea cu tanti Maria și cum această colaborare, aflată la baza Prăvăliei așa cum este ea astăzi, a făcut-o cunoscută până în America.
„Am început colaborarea cu tanti Maria de mult. De la ea primesc o slănină delicioasă, foarte bună, ca untul”, spune Dana despre produsul care s-a vândut „ca pâinea caldă” cât timp am stat în magazin.

„Primesc afumăturile, mezelurile, cârnații de porc proaspeți. Știi cum am început totul?”, mă întreabă și, deși deja am idee, mai vreau să ascult o dată povestea. „Lucram cu Prodalim și cu Crimona și niciunul nu avea să-mi dea slănină. Fata lui tanti Maria a venit odată și mi-a lăsat la degustare niște produse, dar eu eram prinsă cu supraviețuirea magazinului și nu m-am gândit atunci să lucrez cu ea.

Dar am rămas fără slănină și aveam nevoie de ea. Și am întrebat-o: «Nu îmi dați niște slănină?». «Ba da», a zis imediat. Și de la slănină am ajuns să luăm toate produsele de la ea și să le vindem foarte bine. În America, în Israel”, povestește Dana începuturile prăvăliei cu o pasiune molipsitoare.

(Captură de pe pagina de Facebook a Prăvăliei Danei)

Pagina „vrăjită” a prăvăliei

La Prăvălia Danei nu ajung doar clienții și (deja) prietenii ei, ci și prietenii prietenilor, cunoștințe, oameni care au degustat produsele de aici și să se îndrăgostească de ele. Au venit prietenii prietenilor din Franța pentru bunătățile de aici, vin oameni din lumea largă vara, când au concedii și se întorc acasă din țările în care lucrează.

Mulți au ajuns la Prăvălia Danei pentru că îi urmăresc pagina de Facebook, și ea un spectacol în sine. Odată ajuns pe pagina magazinului, simți că trebuie neapărat să treci prin Aradul Nou, oricât de departe ar fi locul de traseul tău obișnuit.

„Știu că businessul meu merită promovat și, ca atare, mă ocup serios de pagină. Am postat batoane de la Dora și toți m-au sunat că vor batoanele acelea. Am format aici o comunitate de care sunt mândră. O chestiune pe care o vezi rar la români. Mă mai șochez uneori când văd câtă răutate există în unele comentarii, parcă tot mai multă în ultimele luni, de la oameni care nu mă cunosc și care nu au trecut niciodată pragul magazinului. Atunci mă întristez. Îmi spun că ne ducem în jos, că nu evoluăm.

Mă îngrijorez, dar apoi îi văd pe clienții mei intrând pe ușă cu zâmbetul pe buze și mi se luminează ziua”, mărturisește Dana, omul de afaceri care intră uneori în magazin la ora 5 dimineața și îl părăsește după ora 9 seara, doar pentru a răspunde apoi telefoanelor clienților.

(Dana Tamaş şi zâmbetul ei)

Echipa, concurența, efortul, căderile și zâmbetele

Dana te poate vrăji nu doar cu zâmbetul și pasiunea ei pentru produse și oamenii din spatele lor, ci și prin căldura cu care vorbește despre alți antreprenori din Arad, chiar și despre concurență. Pe Adina de la Vatra Caldă o apreciază mult, deși amândouă au băcănii și, teoretic, se concurează.

„Dacă eu nu mai am pâine, îi trimit pe clienții mei la ea. Am clienți care iubesc produsele ei. Știu că face o treabă minunată și că merită susținută și promovată. Și eu mă duc și cumpăr de la ea, iar Adina vine la mine la cumpărături. Când mă uit la Adina, văd un spic de grâu. Cu părul acela superb al ei, sunt sigură că s-a născut să facă pâine. Cred că trebuie să ne ajutăm unii pe alții. Am băcănii din țară care mă sună și îmi cer sfatul. Îmi spun că mă urmăresc de mult timp, mă întreabă cum fac, ce fac, iar eu îmi iau din puținul meu timp liber și le răspund”, mai spune antreprenoarea.

Poate că pentru unii nu pare mare lucru să încerci să îi ajuți pe cei asemenea ție, chiar și atunci când îți sunt concurenți. Dana însă nu se sfiește să spună că e lucru mare pentru că e greu, tare greu să construiești și să susții o astfel de afacere, iar o mână de ajutor e mereu bine venită.

„Ieri (materialul a fost documentat în urmă cu mai multe săptămâni – n.r.) am fost în pragul depresiei, de la epuizare fizică și psihică. Nu mi-e rușine să recunosc asta. Psihicul mai cedează, mai cedează și corpul, pentru că este foarte greu într-o afacere ca asta. E foarte multă presiune, sunt foarte multe responsabilități. Și mai cedezi uneori, pentru că ești om. Apoi îmi amintesc că aici nu e doar un magazin, ci un loc de socializare unde oamenii vin cu mare drag, și asta mă pune din nou pe picioare.”

Dana are alături familia, mereu dispusă să ajute și să guste produsele de pe rafturi, și pe Ramona, omul dedicat care lucrează în zilele în care, teoretic, Dana nu este în magazin, dar care mai rămâne încă un ceas după închiderea prăvăliei, pentru ca a doua zi totul să fie perfect.

„Mâine sunt liberă”, îmi spune Dana, „dar voi fi în prăvălie, presimt, jumătate de zi.”
Mergeți să o întâlniți, la capăt de Aradul Nou; nu o să regretați. Luați plase multe cu voi și bani pentru cumpărături. Nu o să vă pară rău.

Povestea prăvăliei a început acum mai bine de șase ani, în sufrageria părinților, prin transformarea magazinului mixt de cartier în bijuteria de acum. Dana este aproape în fiecare zi în spatele tejghelei, cu zâmbetul ei larg și cu dragostea pentru minunile scoase din mâinile producătorilor locali. Bijuterii din toată țara stau aranjate perfect pe rafturile spațiului mic și cochet de la ieșirea din Arad.

— Parizerul e bun?
— Haideți să gustați.

Citește și:

Artistul senegalez Laye Thioune și chipurile fără chip: „Avem nevoie de o mască pentru a înțelege cine suntem cu adevărat”