marþi, 29 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    18 milioane de lei pentru finalizarea drumului Sâmbăteni – Ghioroc

    de Special Arad | 29 septembrie 2026, 1:22 PM | Administraţie | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ (arhivă)

    Drumul județean Sâmbăteni – Ghioroc are finanțarea asigurată, iar autoritățile se așteaptă ca lucrările să fie finalizate anul acesta.

    Consilierii județeni au aprobat în ședința de azi alocarea a 18 milioane de lei pentru acest drum, bani care provin din excedentul CJA.

    „Lucrările pentru drumul județean Sâmbăteni – Ghioroc sunt în plină desfășurare. Așa cum anunțat încă de la semnarea contractului, în prima fază s-a lucrat la pistele pentru biciclete, pentru a nu afecta traficul în sezonul estival. Toamna au început și lucrările la partea carosabilă, care va fi lărgită, așa cum au solicitat pe bună dreptate toți cei care folosesc acest drum.

    Lucrările presupun de asemenea reconfigurarea intersecției cu DN7 pentru acces mai sigur dinspre și spre Sâmbăteni, separarea părții carosabile de linia de tramvai și amenajarea unei piste de biciclete. Ne așteptăm ca lucrările pe acest drum să fie gata anul acesta”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

    Citește și: Tariful pentru ridicarea gunoiului crește în Arad. Insulele ecologice, printre cauzele majorării · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.