sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    ISU Arad: Electricitatea statică ar fi declanșat incendiul de la fabrica de polistiren din Aradul Nou

    de Ioana Costaș | 16 martie 2026, 11:11 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a stabilit cauza probabilă a producerii incendiului izbucnit miercuri, 11 martie, la fabrica de polistiren situată la ieșirea din cartierul Aradul Nou către drumul ce duce spre Zădăreni.

    Potrivit comisiei ISU Arad – care a investigat cauzele producerii incendiului – focul ar fi pornit din cauza electricității statice generate prin frecarea polistirenului în timpul manipulării.

    Reamintim cititorilor că incendiul a fost semnalat în jurul orei 07:30, iar pentru stingerea lui au intervenit pompierii arădeni, sprijiniți de echipaje ale ISU Timiș și ISU Mureș. După trei ore de intervenție intensă, focul a fost localizat și stins în jurul orei 10:30.

    Aproximativ 20.000 de metri cubi de polistiren și materie primă au fost distruși pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați, dar partea administrativă a fabricii a rămas neatinsă.

    Din cauza riscurilor pentru sănătatea publică asociate cu arderea polistirenului, autoritățile au emis avertizări prin sistemul Ro-Alert, deși acestea au ajuns doar aleatoriu pe telefoanele arădenilor, stârnind critici în rândul cetățenilor. În plus, Direcția de Sănătate Publică Arad a postat pe rețelele sociale recomandări privind pericolul inhalării fumului dens rezultat din arderea materialului polimeric.

    În paralel, Garda de Mediu Arad a anunțat demararea unui control strict la unitatea afectată de incendiu.

    Citește și: Poluare toxică a aerului, în urma incendiului de la fabrica dinspre Zădăreni! Garda de Mediu deschide anchetă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.