-3 grade Celsius. Dimineață deosebit de rece în Arad, cu temperaturi negative în județ
Locuitorii județului Arad au avut parte de o dimineață deosebit de rece, cu temperaturi care au coborât sub pragul înghețului în mai multe localități. Potrivit datelor publicate de Arad Weather Forecast and Reports, valorile termice înregistrate la ora 7:00 indică pentru mulți un episod de frig specific mai degrabă sezonului rece decât mijlocului primăverii.
Astfel, cele mai scăzute temperaturi au fost raportate la Vărădia de Mureș (-3°C), în timp ce la Gurahonț și Chișineu-Criș s-au înregistrat -1°C. La Șiria temperatura a fost de 0°C, iar în municipiul Arad s-au înregistrat 2°C.
Și mai rece în următoarele nopți în Arad
Următoarele două nopți ar putea aduce temperaturi și mai scăzute. Evoluția termică va depinde în mare măsură de gradul de nebulozitate, spun specialiștii: un cer înnorat poate limita răcirea, acționând ca un strat izolator care păstrează căldura acumulată în timpul zilei. În schimb, un cer senin, precum cel din această dimineață, favorizează răcirea radiativă, ceea ce poate duce la minime de -3 până la -5°C, în special în zonele joase și depresionare.
Din punct de vedere climatologic, astfel de episoade nu sunt neobișnuite pentru luna aprilie în județul Arad, mai spun cei de la Arad Weather Forecast and Reports. Deși temperaturile medii sunt în creștere, invaziile de aer rece de origine polară sau continentală pot determina scăderi semnificative, mai ales în prima parte a lunii. Nopțile senine și vântul slab creează condiții ideale pentru pierderea rapidă a căldurii de la nivelul solului.
Aceste înghețuri târzii pot avea, însă, consecințe importante asupra agriculturii locale, afectând pomii fructiferi aflați în floare și culturile timpurii.
Citește și:
Meteo: început de aprilie mai rece decât normalul, urmat de o încălzire treptată spre finalul lunii
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)