duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    CNA retrage licențele Realitatea Plus și Gold FM după neplata amenzilor timp de doi ani

    de Special Arad | 7 aprilie 2026, 5:47 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis astăzi retragerea licenței postului TV Realitatea Plus, precum și a postului de radio Gold FM, după ce televiziunea și radioul nu au achitat, timp de doi ani, sancțiunile financiare aplicate pentru încălcări repetate ale legislației audiovizuale, se arată într-un comunicat CNA. În total, postul TV avea 28 de amenzi restante din 2024, însumând 605.000 de lei, scrie adevarul.ro.

    Decizia a fost luată în urma unei ședințe tensionate, la care au participat și reprezentanții PHG Media, compania care operează televiziunea. Propunerea de amânare a discuției nu a întrunit numărul necesar de voturi, astfel că membrii CNA au trecut la variantele finale. Vicepreședintele instituției, Valentin Jucan, a susținut retragerea licenței, invocând nerespectarea termenelor legale de plată.

    Doi membri ai Consiliului, Georgică Severin și Lucian Dindirică, s-au retras de la vot.

    De la controale ANAF la acuzații politice: lanțul de probleme din jurul televiziunii

    Realitatea Plus s-a aflat în ultimele luni în centrul mai multor scandaluri. Inspectorii ANAF au anunțat recent o amplă acțiune de control asupra unui grup de firme din domeniul serviciilor de pază, suspectate de un mecanism financiar de tip „suveică”, cu peste 70 de companii implicate și datorii totale de peste 259 de milioane de lei. Surse citate în presă au indicat că investigația ar viza și entități asociate postului TV.

    În plus, patronul televiziunii, Maricel Păcuraru, a fost menționat în acuzații publice privind presupuse înțelegeri financiare în zona politică, ceea ce a amplificat presiunea publică asupra instituției media.

    Și Gold FM se confruntă cu probleme majore în relația cu CNA, postul acumulând în ultimii ani amenzi consistente pentru dezinformări legate de războiul din Ucraina, sancțiuni pentru derapaje editoriale și limbaj denigrator în emisiunile moderate de Cozmin Gușă, precum și somații publice pentru nerespectarea normelor privind conținutul pseudoștiințific.

    Realitatea a plătit astăzi amenzile retroactiv „în draci”

    Potrivit HotNews, Mircea Toma, membru CNA, a spus că, în pauza ședinței CNA, „au curs plățile”, adică televiziunea a început să achite rapid amenzi restante, practic „plătind în draci” pentru a evita sancțiunea, dar plățile retroactive nu sunt integrale.

    Decizia de retragere a licenței luată de CNA poate fi atacată în instanță, însă până la o decizie a judecătorilor, televiziunea nu are voie să emită.

    Conform site-ului Realitatea.net, emisia va continua online.

    Citește și:

    Realitatea Plus – obligată să difuzeze pe 1 aprilie, timp de 3 ore, numai textul deciziei de sancţionare CNA

    CNA suspendă emisia Realitatea Plus timp de trei ore, după încălcări repetate ale legii audiovizualului

    CNA amendează România TV pentru derapaje editoriale. Gold FM primește somație publică

    Postul Realitatea Plus, amendat de CNA cu 100.000 de lei. Clipul nu era filmat în România

    CNA a amendat Realitatea Plus cu 40.000 de lei pentru o ştire falsă despre tatăl lui Cătălin Tolontan, atacuri la TVR, Adelin Petrişor, CNA, dar şi pentru apelativele „marş” şi „javră”

    Realitatea Plus, amendată cu 100.000 de lei după ce Călin Georgescu a susținut la Anca Alexandrescu că România intră în război cu Rusia

    CNA a sanționat Gold FM cu o amendă uriașă pentru dezinformări despre Ucraina

    Postul TV Realitatea Plus, amendat cu 2.000 de euro de CNA pentru afirmația că Prigoană a fost „executat de generalii mafioți”

    Ce s-a văzut la emisiunea delirantă de pe Realitatea Plus. Cine a fost numit omul megamonumentului

    Realitatea Plus, amendată de CNA pentru titlurile false

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.