Anunțul vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, potrivit căruia orașul ar urma să marcheze peste doi ani „1000 de ani de la prima atestare documentară”, pornește de la o interpretare istorică discutată de mai mult timp în literatura de specialitate. Deși există într-adevăr o referire documentară din anul 1028 la o așezare din zonă, cercetările de specialitate arată că acea mențiune nu se referă la Aradul propriu-zis, ci la localitatea medievală Orod, actualul Vladimirescu. În acest context, este utilă o clarificare a acestei confuzii istorice și a modului în care s-a ajuns la asocierea ei cu istoria orașului Arad.

„1000 de ani de la prima atestare a Aradului, în 1028! Vă propun în următorii doi ani o călătorie în istorie, o retrăire a poveștilor și gânduri despre viitor. «Arad – 1000 de ani» este un proiect de suflet!”, transmite vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, într-un video de pe Facebook.

Doar că referirea la prima atestare istorică nu înseamnă că orașul a fost fondat în acel an, ci mai degrabă că există un document scris din 1028 în care apare o referire la o așezare în zonă.

O confuzie istorică: Aradul versus Orodul

Totuși, este important de făcut distincția că Aradul nu este același lucru cu Orodul (cel care figurează existent în urmă cu aproximativ 1000 de ani, dar care se situa însă în fostul sat Glogovăț, actualmente Vladimirescu).

În cartea sa „Aradul între mit și adevăr istoric”, istoricul Horia Medeleanu a evidențiat faptul că ruinele bisericii vizibile astăzi la Vladimirescu au generat controverse timp de peste un secol, concluzia de bază fiind că aceste ruine nu au aparținut Aradului, ci localității medievale Orod.

Istorici maghiari din secolul XIX (Fábián Gábor și Lakatos Otto) au considerat clar că Arad și Orod au fost două localități distincte, separate în timp și spațiu. Fábián chiar a văzut ruinele încă în picioare, iar o gravură din 1815 confirmă existența unei bazilici și a zidurilor unei cetăți la Glogovăț.

În cartea menționată, se demonstrează că această confuzie a fost creată de istoricul Márki Sándor la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a susținut că Aradul și Orodul ar fi aceeași așezare. Motivul: apropierea sărbătorii Millenium-ului maghiar (896–1896), când se dorea consolidarea unei imagini istorice glorioase a Aradului ca oraș cu origini regale maghiare. Pentru a susține această narațiune, Márki nota inclusiv că ruinele de la Glogovăț ar fi, de fapt, vestigiile celebrei mănăstiri benedictine Bizere (ulterior descoperită la Frumușeni).

(pagina Wikipedia despre Arad, cu mențiunea despre prima atestare documentară)

După un secol de dispute, arheologii de la Complexul Muzeal din Arad și profesorul Adrian Rusu (Institutul de Arheologie Cluj) au clarificat situația, chiar dacă anumite site-uri online (inclusiv Wikipedia) păstrează în continuare confuzia. Ei au stabilit clar însă că Mănăstirea Bizere s-a situat în Frumușeniul de astăzi, iar Orodul a fost o așezare benedictină cu rang de prepozitură, având o bazilică mare (ruinele vizibile și azi la Vladimirescu), ziduri de fortificație (un „castru”) și un „capitul” – un fel de instituție notarială medievală. Iar Aradul a fost o localitate separată, cu propria evoluție istorică.

Aradul ca localitate, menționat în documente abia în 1431

În ceea ce privește Aradul, acesta apare în documente ca localitate de sine stătătoare abia în anul 1431, când este menționat ca un sat cu loc de târg, lucru specificat inclusiv în Monografia Aradului. Ulterior, localitatea este amintită din nou în documente din 1517 și 1561. În acea perioadă, Aradul era o așezare modestă, un sat românesc, care exista în paralel cu alte sate din zonă. De-a lungul timpului, unele dintre aceste sate din jur au devenit cartiere ale orașului actual, precum Micălaca, Grădiște sau Șega.

Astfel, la începuturile sale, Aradul a fost un sat independent, menționat prima oară oficial acum 595 de ani, care s-a dezvoltat treptat până a devenit orașul de astăzi.

Citește și:

Greșeală capitală (culturală): Coca-Cola, str. Mețianu, Arad. Prostia persistă