În fața unor declarații năucitoare despre un acord încă neîncheiat, rostite sau scrise de oameni politici de prim rang, sunt obligat să mă întreb de unde vine pericolul cel mai mare. Dinspre politicienii care tac sau vorbesc puțin, deși ar fi obligați să explice și să informeze? Sau dinspre cei care vorbesc mult și tare, folosind cuvinte grele – patriotism, interes național, trădare – dar aflați în afara realității sau, ca să spunem lucrurilor pe nume, mințind?

Nu trebuie să fim înțelepți ca Solomon ca să înțelegem că și unii, și alții sunt vinovați, de parcă ar fi avut un acord de vinovăție. Nu sunt însă la fel de periculoși.

Primii sunt vinovați pentru că știu ce se întâmplă, dar aleg să tacă sau, în cel mai fericit caz, să treacă în fugă peste subiectele care contează. Preferă detalii mărunte, personale, irelevante pentru cetățean. Or, fiecare alegător are dreptul să fie informat în mod serios despre activitatea legislativă, atât din Parlamentul României, cât și din Parlamentul European. Despre ce se votează, de ce se votează, cu ce consecințe.

Acord, nu fleacuri și autoelogii

Ar fi fost firesc, de pildă, ca parlamentarii arădeni să organizeze conferințe de presă în care să explice proiectele de „reformă” ale guvernului sau mizele unor decizii europene majore. E drept, unii trimit comunicate. Minunat. La fel voi proceda și eu la alegeri: le voi trimite un bilețel prin care îi voi informa că am lucruri mai importante de făcut decât să-i votez, cum ar fi să caut un film bun pe Netflix.

Până acum n-am lipsit de la niciun scrutin. De acum înainte, să voteze cei care au fost băgați în seamă de aleși. Eu nu am fost.

Ne-am fi bucurat, de asemenea, ca singurul eurodeputat dat de Arad să organizeze o conferință de presă despre acest Acord UE–Mercosur: ce înseamnă, ce pierdem, ce câștigăm? N-a fost cazul. În schimb, am primit numeroase postări despre recenta sa carte. Aferim!

Ceilalți politicieni, cei care urlă, sunt mai periculoși. Cunosc subiectele „calde” – fie ele guvernamentale, parlamentare sau europene – dar aleg să le falsifice deliberat. Preferă să mintă, să dezbine, să semene ură. Să fluture icoane la proteste, să se îmbrace în tricolor și să-i înjure pe cei care nu i-au votat. O dovadă impresionantă de creștinism politic…

Nici ei nu organizează conferințe de presă. Poate pentru că presa pune întrebări și s-ar putea să nu muște din momeală așa cum o fac mulți pe rețelele de socializare.

Nesemnatul Acord UE–Mercosur a devenit, astfel, pretextul perfect. Politicieni vocali au vorbit despre trădare, sabotarea fermierilor, încălcarea interesului național. Reacții inflamatorii, cultivate deliberat. Ceilalți politicieni n-au ajutat nici ei, preferând să se certe cu „dezinformatorii” în loc să explice. Mama lor la toți, vorba cântecului.

Pe scurt, despre acord. Uniunea Europeană negociază de peste 25 de ani cu Mercosur – Piața Comună a Sudului –, un bloc economic fondat în 1991, după modelul Pieței Comune Europene, format din Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Obiectivul principal: eliminarea tarifelor interne și adoptarea unui tarif extern comun.

Pentru UE – deci și pentru România – acest acord ar însemna acces la o piață de peste 260 de milioane de consumatori, reducerea dependenței de China și menținerea rolului de actor comercial global. Da, ar pune presiune pe agricultura europeană, în special pe producția de carne de vită, zahăr și soia. Concurență dură.

Dar și dispariția unei stări de confort în care fermierii europeni – în deplin acord cu cei români – s-au instalat pe măsură ce subvențiile au crescut, iar preocuparea pentru productivitate și asigurări a scăzut.

Realitatea românească este că o parte din agricultură nu mai este competitivă, ci susținută artificial. Nu neapărat din vina fermierului individual, ci din cauza fragmentării, costurilor ridicate, productivității scăzute, cerințelor de mediu și politicilor incoerente. De aceea, reacția fermierilor este mai degrabă politică și emoțională decât economică.

• Agricultura de tip nou: Dimitrie Muscă a incitat fermierii la revoltă și proteste, dar acum s-a răzgândit pentru că a obținut profit

Toate acestea nu scuză isteria unor partide și, mai ales, minciuna rostogolită în public și incitarea populației prin acuzații de trădare sau nerespectarea „interesului național” ori „doar” al fermierilor.

Paradoxul agriculturii românești: subvenții mari, prețuri mari, consum scăzut și fermieri foarte bogați. Consumatorii nu fac parte din acest acord impus tacit de grupurile agro-politice pe care (se) sprijină un anumit partid.

Nedreptatea este dublă: subvențiile sunt plătite de consumatori prin taxe, produsul ajunge scump la raft, iar consumatorul plătește din nou. Iar partidele vocale ne spun că acesta ar fi „interesul național”.

În 16 decembrie 2025, Parlamentul European n-a votat niciun acord UE–Mercosur, ci o clauză de salvgardare: un mecanism de protecție care permite suspendarea facilităților tarifare dacă importurile afectează grav fermierii europeni. O clauză în favoarea fermierilor, care au distrus bucăți din Bruxelles cu tractoarele lor – la protestele din Bruxelles au fost și reprezentanți ai fermierilor români. Vrednici sunt de misiunea lor.

Dincolo de interesul fermierilor, susținut feroce de două partide, se cuvine să privim acest acord și din perspectiva consumatorului. Evident, uitat total. Inclusiv de cele două partide vocale. Clar, au interese în alte zone, consumatorul să plătească. Și, normal, va plăti. Și subvențiile, și protecția prin prețuri mari și va fi certat de aceleași partide că „nu înțelege sacrificiul”.

(sursa: facebook/România Europeană)

Isteria față de acord nu are nicio legătură cu interesul național sau cu cetățenii. Evident, acordul nu ar distruge agricultura, dar ar pune presiune pe prețuri și ar introduce concurență reală. Ar oferi alternative. Ar sparge o piață rigidă. Iar asta este inacceptabil într-un sistem construit mai degrabă pentru protejați decât pentru cetățeni, pentru fermieri subvenționați, nu pentru consumatori.

Cele două partide nu apără agricultura, nici românii. Ceea ce proclamă a fi „patriotism” este, în realitate, o nouă mârșăvie politică îndreptată împotriva populației. Evită să spună adevărul incomod că nici măcar prin patriotism de paradă pe Facebook nu poate fi oprită concurența. Prin minciună, cu atât mai puțin.

Cei doi campioni ai „suveranității economice” cer protecție absolută pentru un grup agro-politic de privilegiați și incită la revoltă. Nu este opoziție politică. Este teatru. Sau bâlci electoral.