sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Falcă analizează o dictatură, dar tace când primarul lui suspendă legea „din dragoste pentru arădeni”

    de Valer Mărginean | 6 ianuarie 2026, 8:38 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    Era o vreme în care primarul Aradului nu se temea nici de arădeni, nici de jurnaliști și nici nu se ascundea prin ronduri(foto: Special Arad)

    Gheorghe Falcă, vorbind despre dictatură, aduce o stare de confort politic. Analiza derapează spre dictaturi îndepărtate, sigure, fără consecințe locale: Maduro, populismul abstract, liderii „care vin din popor” și scapă de reguli – știe el ce știe. Dictatura asta este mereu a altora, mereu în altă parte, niciodată aici. Niciodată la Arad.

    Această formă de analiză nu înseamnă nici curaj, nici analiză. Poate evitare. În timp ce vorbește doct despre pericolele dictaturii, Aradul este prins într-o dezbatere publică dură, declanșată de deschiderea ilegală a podului hobanat – un caz clar de emoție invocată împotriva legii.

    O dezbatere care îi are eroi pe primarul Călin Bibarț și pe prefectul Mihai Pașca, ambii aflați sub autoritatea și influența lui Gheorghe Falcă. Cu toate astea, șeful politic al celor doi „beligeranți” a ales tăcerea „filozofică”.

    A vorbi despre dictatură ignorând exact locul unde legea a fost suspendată „din dragoste pentru cetățeni” este nu doar ipocrizie, ci o formă evidentă de exercitare a dictaturii administrative.

    O dezbatere despre care șeful politic al celor doi tace, ca și cum s-ar teme de ei sau de situație. Și care, posibil, să afecteze electoral partidul condus de Falcă.

    Dictatura și lezmajestatea administrativă

    Într-un oraș funcțional, critica administrației este o normalitate. În Arad, ea a devenit o adevărată crimă de lezmajestate. Nu prin lege, nu prin hotărâri de Consiliu local, ci prin voința „șefului”, care percepe orice contestare ca fiind un atac la „orașul lui”. Pentru că Aradul a ajuns un teritoriu al deciziei unilaterale, un oraș personal.

    Deschiderea circulației pe podul hobanat peste Mureș nu este o dispută de opinii și nu ar trebui să fie o temă de dezbatere. În acest caz nu mai este loc de interpretări, de nuanțe politice sau emoționale, fiind o încălcare clară, explicită a procedurilor legale, constatată de o instituție a statului.

    Doar că reacția primarului Călin Bibarț a trecut peste evidență, arătând arădenilor ce tip de administrație practică. Nu a contestat ilegalitatea, dar nici n-a recunoscut-o; a declarat că „și-a asumat amenda” aplicată de ISC, nu fapta ilegală.

    Or, din punct de vedere juridic și moral, diferența este ca între o contravenție pentru deschiderea circulației pe un pod neterminat și infracțiunea de abuz în serviciu.

    Iar de aici încolo, dictatura nu mai este o noțiune teoretică, ci o practică administrativă.

    Tăcerea lui Gheorghe Falcă nu este întâmplătoare. Este o opțiune, poate chiar una strategică. Falcă nu este doar un observator neutru al administrației arădene. El se comportă ca un lider politic autocrat atât cu administrația locală, cât și cu organizația locală a partidului, care (încă) îl susține și îi validează deciziile.

    Cu toate acestea, în momentul în care legea a fost încălcată explicit – iar încălcarea a fost dovedită, sancționată și oarecum recunoscută de primar –, șeful liberalilor arădeni a ales să nu spună nimic. Nicio explicație, nicio delimitare, nicio întrebare. Doar că privește „podul hobanat peste Mureș cu liniște și cu încredere”.

    Exact ca primarul. Numai să nu înceapă să facă și el ronduri de zi și de noapte prin Bruxelles, că-l internează ăia…

    pod dictatura

    Podul pus pe bigudiuri, pe care Falcă îl privește cu încredere

    Sursa: facebook/Mihai Pașca

    Sigur că ni s-a părut interesant să-i vedem pe cei doi încercând să se raporteze la „dictatura” legii.

    Prins cu pantalonii pe vine de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) în problema podului, primarul a adoptat o poziție țâfnoasă față de critici și, cum face el de obicei, și-a pus masca de milog: „io am vrut doar să le fac un cadou, din țăț sufletu’ mieu, iubițâlor miei arădeni, pe care-i iubăsc”.

    Evident, a atacat: prefectul a fost avocat la casa de avocatură angajată să apere „șmecherii” de la insolvență.

    Doar că, între noi fie vorba, întrebarea despre acele bătălii în justiție este alta: cine l-a ajutat pe primar să câștige procesele și apoi să se laude cu acele victorii, de parcă ar fi urmașul direct al lui Cicero?

    Prea multe nu avem a spune despre prefectul Mihai Pașca. Decât că e reconfortant să-l vedem în acțiune. Sigur, am avea să-i spunem câte ceva, dar îl lăsam acum să-și ducă la capăt acțiunea începută.

    Poate ne înțelege mai bine acum, după ce a văzut cât de greu este să convingi un om cu funcție mare că legea trebuie respectată, chiar și atunci când aceasta nu-i convine. Și cât de greu este să faci un astfel de om să-și recunoască greșeala, măcar în fața evidenței.

    Și, poate, acum va înțelege mai bine că și o „lege” ca O.G. 2/2001 trebuie respectată, chiar dacă nerespectarea ei nu prăbușește poduri din amporă.

    Postarea celui cunoscut în PNL ca fiind „dictatorul”, nu-i o spovedanie cum s-ar putea crede sau cum ar aștepta unii. Este doar o „confesiune politică”  de apartenență la curentul politic pro-european sau anti-suveranist. Probabil, mesajul subliminal ar fi: dictatura mea e bună, a suveraniștilor, nu.

    Arhitectura analizei, clară, studiată, cu unele accente structurale originale, începe, totuși, cu un truism cam banal: «liderii care vin „din popor”, cu discurs anti-sistem, pot deveni cei mai periculoși atunci când scapă de reguli». Sigur, poate să atragă cititorul dar și să „marcheze teritoriul” oricui, nu doar al autorului.

    Acel „din popor” suportă trimiteri dintre cele mai stranii, de la condiția socială, la locul de baștină (poate ne vom lămuri după viitoarele postări).

    Falcă Maduro dictatura

    Indubitabil, textul este opera unui profesionist al scrisului, care stăpânește nu doar principiile de bază, ci și subtilitățile verbalității scrise, expresive și analitice. Concurență serioasă pentru scriitori și ziariști…

    Continuarea este o probă de subtilitate stilistică, marcată de trecerea de la claritatea sensului și persuasiunea începutului (pericolul liderilor scăpați de reguli), la simbolismul multisens („Maduro a promis suveranitate și demnitate”), cu subtilă încărcătură biblică (același Maduro „a livrat exod”).

    Nu migrare, nu refugiere, ci exod, făcând astfel trimiterea la conducătorul dedicat, care desparte marea din dragoste față de popor (cum a făcut Moise cu toiagul său), în opoziție cu dictatorul, identificat în persoana lui Nicolas Maduro.

    O abordare originală a bătăliei dintre democrație și dictatură, un fel de transfer de la general, la particular, după modelul fondurilor publice.

    Problema adevărată, relevată în analiză, este aceea că liderii nu au limite, concept ideologic întregit de convingerea autorului că „democrația nu se pierde într-o zi, ci atunci „când acceptăm ca emoția să înlocuiască legea, iar furia să înlocuiască responsabilitatea”.

    Iată cum dictatura poate fi înțeleasă și acceptată ca formă de eliberare de stresul liderilor fără limite. Totul este, deci, să existe omul potrivit, cu explicația potrivită – ce noroc pe noi că îl avem la dispoziție pe autor…

    Completarea din final – „nu e despre Venezuela. E despre România – aici și acum” – este aproape inutilă.

    Totuși, Aradul nu merita să fie exclus din această analiză. Mai ales acum, când realitatea ne arată că suntem acolo unde spunea autorul, la granița dintre democrație și dictatură, și că trăim din plin momentul „când acceptăm ca emoția să înlocuiască legea”.

    De fapt, tăcerea lui îl denunță ca fiind cel dintâi care a acceptat acest troc.

    Păi, unde se poate găsi emoție mai mare care să înlocuiască legea decât în Arad? „Am ales să mă gândesc la arădeni și să le facem o surpriză plăcută în Ajun, prin deschiderea circulației”. Așa grăit-a primarul. Și de aici a pornit războiul „dictaturii emoției” contra „dictaturii legii”. Care nu există pentru domnul Falcă.

    O fi semnalul că ambii „combatanți” sunt liberi: unul să critice din orice poziție, foc cu foc sau foc automat, iar celălalt, liber să aibă grijă ce face? Vom vedea. Până atunci, vă invit să vedem o spectaculoasă prăbușire a unui pod, în China, în noiembrie 2025, la câteva săptămâni după inaugurare.

    Nu vreau să cobesc, dar podul chinezilor era drept, nu pus pe bigudiuri…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.