Câteva cuvinte, mai mult simbolice, de introducere într-o lume pe care cei sub cincizeci de ani n-au trăit-o.

Rușii, numiți eufemistic sovietici, erau încă în România în anul în care s-a născut cel care vă scrie aceste triste rânduri.

Este drept, chiar dacă în România nu mai erau prezenți în carne și oase, prin țările vecine socialiste se zbenguiau în voie și în anii în care s-au născut cei cărora le dedic această introducere. Faptul că în 1958 au plecat din România are o explicație simplă: eram singura țară din „blocul socialist” care nu avea graniță cu „occidentul”. Trupele rusești au părăsit Germania reunificată abia în 31 August 1994, adică doar de treizeci de ani și un pic, dar de atunci în mai puțin de douăzeci de ani au reînceput, prin atacarea Ucrainei, ofensiva împotriva occidentului.

Pentru că, spun celor mai tineri, despre asta este vorba acum în jurul discuțiilor privind planul de pace între Rusia și Ucraina.

În acest sens le voi spune acestora că în copilăria mea treburile erau foarte clare pentru cei care aveau și interes și inteligență ca să înțeleagă că România între 1944 și 1989, alături de celelalte țări așa numite socialiste din Europa, era de fapt o colonie rusească.

Ceea ce însemna că trăiam într-o țară subjugată, condusă de slugile rușilor, fără urmă de libertate sau măcar cea mai mică șansă de a schimba câte ceva. De aici decurgea direct că America – normal, prin America înțelegeam cu toții SUA –, reprezenta salvarea, posibilitatea ca odată să se termine cu robia și cu tot ce decurgea din asta.

Bineînțeles, începând din anii șaizeci, cei care gândeau și simțeau așa erau cei care au avut de suferit prin venirea „comunistă” a rușilor, respectiv tinerii mai răsăriți, cei care au început să învețe engleză și franceză în loc de rusă, cei care, folosindu-se de jocul la două capete al lui Ceaușescu, au început să asculte muzica cea nouă a occidentului, indiferent că i se spunea beat sau pop-rock.

Ș-apoi mai erau și filmele. Film american însemna ceva care trecea dincolo de arta cinematografică. Fiindcă artă, vorba vine, era și dincoace de Cortina de Fier. A se reține termenul, se referea la granița de netrecut dintre „est” și „vest”, termene care pe atunci indicau înainte de toate diferența dintre două lumi și nu doar simple repere geografice.

Iar filmele americane erau deosebite pentru cei care trăiam pe atunci după Cortina de Fier pentru că arătau că este posibil și altfel. Fără dictatori și poliție secretă care băga pumnul în gura celor care voiau să spună adevărul, fără tromboane de adormit copiii, lumea liberă este posibilă.

Nu degeaba, mulți își riscau pe atunci chiar și viața ca să ajungă în această lume a libertății și a traiului pe bune. Cel care vă scrie a avut prieteni în tinerețe care au fost împușcați pe graniță sau alții care au făcut pușcărie pentru că au vrut „să fugă din țară”. Iar cei mai mulți chiar au reușit, nu ca subsemnatul, cel care el însuși a încercat o „evadare” eșuată din raiul comunist al lui Ceaușescu.

Având în vedere toate acestea, la ora actuală pare aberant ce se întâmplă în lume, cât de tare s-a schimbat percepția, respectiv comportamentul celor care au trăit jumătate de secol de o parte sau alta a Cortinei de Fier.

Dar schimbarea cea mare, cea dramatică și aproape de necrezut vine din America. Mai precis din Statele Unite conduse pentru a doua oară de investitorul imobiliar Donald Trump, un președinte american inventat parcă în Tom și Jerry sau alte asemenea desene animate americane la care ne-am distrat atâta în vremurile despre care spuneam. Iar mirarea cea mare pentru unul care a trăit toate acestea tot de acolo vine: cum este posibil ca un popor care se mândrește cu democrația și libertatea sa de peste două secole să poată accepta un președinte de țară care contrazice prin comportament și gesticulație – gândire ar fi prea mult spus – această istorie, această mentalitate a libertății invidiată de ceilalți.

Imagine: Pixabay, Lola4556677

Cum se poate ca un tip limitat și la marginea psihopatiei să amețească o țară întreagă și să aducă America înapoi în timp, la un pas de a o transforma într-o societate închistată și coruptă, o societate de care au fugit toți cei pentru care America reprezenta Pământul Făgăduinței.

Libertatea, în general, este o realitate fragilă și mereu amenințată de cei care, fiind mai puțini încrezători în capacitățile proprii, încearcă să le înlocuiască cu autoritatea arbitrară a puterii de dragul puterii. Vedem acum această fragilitate chiar în țara libertății, țara care până nu de mult reprezenta garanția pentru cei doritori de libertate în fața celor care vreau doar puterea pentru a-și ascunde limitările.

Se poate spune fără teama de a greși că lumea este din nou la o răscruce de drumuri. Nu, nu e vorba de Trump, el nu mai are mult, ci de cei care, aici și acolo, văzându-l cum se umflă în pene, confundă puterea cu arbitrarul voluntar al celui închis la minte.