Pentru ceea ce au numit lipsă de respect față de funcționarii statului, un grup de 36 de deputați UDMR și ai grupului Minorităților Naționale au depus, în 30 iunie, o propunere legislativă oarecum surprinzătoare. Este vorba de propunerea de completare a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniştii publice precum şi a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Surprinzătoare în primul rând pentru momentul ales de inițiatori să depună propunerea, o zi în care Guvernul, din care fac parte și cele două entități politice de care aparțin cei 36 de inițiatori, a emis ordonanța de urgență prin care erau reduse sporurile bugetarilor la maxim 300 de lei. Asta, ca să nu mai spunem de contextul general…

Să fi fost doar o simplă coincidență?

Evident, trebuie să recunoaștem – păstrând spiritul cazon al acestei legi efectiv desuete – că Legea 611/1991 trebuia demult „trecută în rezervă”. Nu a fost cu adevărat o lege nouă, fiind, de fapt, doar o actualizare fardată și rujată a Decretului 153 din 1970, căruia i-a fost schimbată, de ochii lumii, și uniforma sovietică.

Cea mai importantă modificare, revoluționară de-a dreptul, a fost renunțarea la închisoarea contravențională, ca sancțiune, lăsând astfel mii de polițiști derutați că le-a fost luată cea mai eficientă „armă” împotriva contravenienților.

Între timp s-au mai schimbat cadrele și în Poliție, așa că acum nu se mai vorbește cu nostalgie despre această sancțiune venită dintr-o altă lume – închisoarea contravențională a fost introdusă în legislația românească prin legea 32/1968 și a fost scoasă definitiv prin legea 353 din 2003, an în care unii polițiști în activitate nici nu erau născuți.

De reținut că prin legea 61/1991 a fost scoasă sancțiunea închisorii contravenționale doar pentru încălcarea normelor de conviețuire socială reglementate prin această lege, fiind însă menținută ca sancțiune contravențională în OG 2/2001 (altă reglementare „sovietică”, copia fardată a legii 32/1968).

Desigur, au mai fost și alte modificări, cum ar fi renunțarea la sancționarea celor care „se sustrag de la îndatorirea cetățenească de a-şi asigura mijloacele de existență prin muncă, tinzând la practicarea unui mod de viaţă parazitar”, dar în esență Legea 61/1991 a rămas o copie ușor fardată a Decretului din 1970. Fiind apoi de mai multe ori modificată, fără a i se fi schimbat, totuși, esența comunistă.

În timp ce căutam proiectul propus atât de intempestiv într-o situație încordată în toată țara, eram curios ce noutăți europene vor fi aduse legii, știută și recunoscută fiind vocația europeană a UDMR, dar și a grupului Minorităților (între care și domnul Silviu Vexler, celebru pentru o altă modificare legislativă controversată, referitoare la prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură). Am găsit, am citit și m-am lămurit…

Lipsa de respect și lipsa de claritate

Inițiatorii propun, în primul rând, introducerea unui nou punct la articolul 2 din lege, ceea ce înseamnă, de fapt, reglementarea unei noi contravenții prin care se sancționează „manifestarea, în relațiile cu instituțiile publice și angajații acestora, a unui comportament lipsit de respect, provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant, inclusiv prin refuzul de a respecta indicațiile personalului din instituții publice”.

Amenda propusă: între 5.000 și 20.000 de lei.

Prima problemă, de fond, ar fi lipsa de claritate a noțiunilor, ceea ce contravine și prevederilor Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

De exemplu, art. 8, alin. (4): „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce” (s.n.) sau art. 36, alin. (1): „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc” (s.n.).

Altfel spus, norma juridică trebuie să fie formulată astfel încât destinatarii să cunoască precis conduita interzisă. Ce înseamnă „lipsă de respect”? Cetățeanul trebuie cumva să se incline într-un anumit fel în fața funcționarului pentru a nu fi acuzat de lipsă de respect?

Sau, poate, ridicarea tonului, adresarea pe un ton ironic, sarcasmul, refuzul de a răspunde la o întrebare sau chiar simpla și – aș spune, chiar cu riscul de a fi acuzat de lipsă de respect – necesara insistență în solicitarea unui drept o fi tot lipsă de respect?

Or, prin formularea vagă, mai mult emotivă decât juridică, se lasă loc unor interpretări subiective, arbitrare sau chiar abuzive, evident în detrimentul cetățeanului și în favoarea funcționarului, cel deseori supărat și pus pe arțag. Asta, desigur, dincolo de faptul că formularea vagă a contravenției încalcă cerința de previzibilitate a legii, consacrată și de jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 62/2007).

Totodată, regimul sancționator propus de inițiatori încalcă și principiul proporționalității consacrat de art. 53 din Constituție. Astfel, cuantumul sancțiunilor (5.000–20.000 lei) este disproporționat, comparativ cu sancționarea altor contravenții similare prevăzute de Legea nr. 61/1991.

Nici modificarea propusă la legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public nu este mai puțin ciudată. Dimpotrivă.

Se propune introducerea a două noi articole:

(3′)  Persoanele care solicită verbal informaţii publice au obligaţia de a respecta programul stabilit (…) şi să înfăţişeze un comportament care să nu afecteze activitatea personalului (s.n.) din cadrul autorităţilor şi institutiilor publice.

(3²) Personalul autorităţilor şi instituţiitor publice, personalul de pază şi ordine sau organul de poliţie, după caz, va proceda la evacuarea persoanei din incinta autorităţii sau instituţiei publice.

Ce înseamnă „comportament care să nu afecteze activitatea personalului”, nu se știe. În schimb se știe că oricărui funcționar căruia i se solicită verbal informații îi este afectată activitatea.

Greu de presupus ce s-ar întâmpla cu un craiovean în Miercurea Ciuc dacă s-ar duce la primărie să întrebe ceva… Cert este că  aceste modificări propuse permit evacuarea persoanelor solicitante de informații, fără garanții procedurale. Și astfel se creează riscul restrângerii arbitrare a exercitării unor drepturi fundamentale (art. 31 și 53 din Constituție).

Este de la sine înțeles că funcționarii statului trebuie să se bucure de protecție în timpul desfășurării activității. Dar asta, nu în detrimentul cetățeanului.

Funcționarul public exercită o putere delegată de stat și trebuie să răspundă la standarde mai înalte de conduită. El este plătit din bani publici pentru a servi cetățeanul, nu pentru a-i cere supunere necondiționată.

A cere cetățeanului să fie mereu „respectuos” fără a impune aceeași obligație simetrică funcționarului echivalează cu o formă de asimetrie de autoritate periculoasă.

De altfel, conform jurisprudenței CEDO (în cauza Eon c. Franța, Mariapori c. Finlandei), autoritățile și funcționarii beneficiază de o protecție mai redusă în fața criticilor, pentru a garanta dezbaterea publică. Le place sau nu, funcționarii staului sunt în slujba cetățeanului, nu invers cum ar dori inițiatorii acestui proiect care, la cât de flagrant încalcă drepturile cetățenești aproape am putea paria că va trece de votul parlamentarilor.

Viața, așa cum e – Minciuna în politică: primarii salvați, reforma sacrificată