La Păuliș se aniversează sâmbătă 70 de ani de la cele mai crâncene lupte de pe Valea Mureșului





Bătălia de la Păuliş a rămas în istorie drept una dintre cele mai crâncene lupte din al Doilea Război Mondial purtate de trupele române după întoarcerea armelor contra nazişilor.
O mână de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri de la Radna, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, au reuşit să ţină în loc trupele ungare şi germane, mult mai bine echipate şi mai experimentate, care îi copleşeau în proporţie de opt la unu. Dintre cei 1.500 de ostaşi care au luptat în septembrie 1944 sub comanda colonelului Alexandru Petrescu, devenit ulterior general, doar puţini mai trăiesc acum.
În semn de omagiu adus eroismului şi jertfelor date de Detașamentul Păuliș în luptele din neuitatul septembrie 1944 pentru stăvilirea ofensivei fasciste, a fost ridicat în apropierea localităţii Păuliş din judeţul Arad, după 30 de ani, un impresionant monument simbolizând un arbore uriaş ancorat peren, indestructibil în solul şi istoria patriei şi care domină înălţimea cu ramurile şi aripile sale, adevărate coloane infinite.
Mâine, 20 septembrie, la Păuliș se va aniversa împlinirea a 70 de ani de la crâncenele lupte. Programul ceremoniei comemorării Detașamentului va fi, după cum urmează:
09.00 – 09.45 Depunerea de coroane la troițele din incinta U.M.01221 Lipova
10.00 – 10.30 Procesiunea religioasă cu depunere de coroane la Cimitirul Eroilor din Radna
10.00 – 12.00 Liturghia arhierească cu parastas la Biserica Ortodoxă din Păuliș
12.30 – 14.00 Ceremonial religios și militar cu prezentarea onorului și depunera de coroane la Monumentul Eroilor de la Păuliș
14.30 – Masa Festivă la Căminul Cultural din Sâmbăteni
(Sursă date istorice: octavianpaul.wordpress.com)
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)