De la început, ca să n-o luăm razna: e vorba de Pile, Cunoștințe și Relații.

Desigur, PCR-ul ca partid, mai ales în epoca de lumină ceaușistă, a fost decisiv în mutarea pilelor, relațiilor și cunoștințelor din corupție în politică. Ca să știm despre ce vorbim: nu, Bolojan nu se luptă cu partidul comunist, ci cu ceea ce în lumea mai puțin atinsă de ideologia sovietică este numită pur și simplu corupție.

Ar fi de discutat și aici, dar să rămânem la subiect, chiar dacă sovietismul, un nume de alint pentru corupția rusească din cele mai vechi timpuri, acționează plenar, prin Putin și acoliții, și acum. Săracii de suveraniști, de ar realiza ei că repetă ca la armată idei inoculate din lumea aceea infinită care este Rusia și care nu au nici cea mai mică treabă cu suveranismul. Chiar dimpotrivă.

Și atunci, în această lume a gesticulațiilor de paradă apare Bolojan.

Nimic deosebit de altfel, un om simplu, de undeva de lângă Crișul Repede. Chiar dacă are două facultăți, nu se laudă cu asta, în general omul nu se laudă, fiind convins că lauda de sine pute a neseriozitate. Cert este că nu sunt prea mulți ca el pe aici și acum. Oameni care au forța să iasă din lumea perversă a corupției considerate ca ceva normal. Oameni care să creadă în puterea priceperii și a performanței, a muncii făcute cu talent și seriozitate. Și cu asta am și identificat problema cea mare a lui Bolojan.

Câți sunt în jurul lui oameni care îl înțeleg, sunt de acord și au încredere în el?

Din câte ne-am putut da seama până acum: nu prea mulți. Dacă până și Nicușor Dan, președintele care l-a nominalizat pentru funcția de prim-ministru, face jocuri. Da, chestia cu pensiile magistraților este evident un joc, unul care crede că poate eluda confruntarea directă. Cu cine?

Foto: Facebook / Nicușor Dan

Cu profitorii tradiționali ai sistemelor corupte: magistrații, oamenii ziși ai legii, cei care sunt chemați să vegheze la respectarea și îmbunătățirea legislației care asigură funcționarea unei țări democratice și deschise.

Ei, aici e problema! Așa cum am văzut, istoria noastră modernă este ilustrată plenar – ca să folosim un termen mult iubit de suveraniștii habarniști – de corupția din sistemul juridic. Firesc, într-o societate coruptă, juriștii sunt primii care profită. Ajunge doar să te faci că plouă, că nu știi despre ce este vorba, să te faci că nu se încadrează. Cei în vizor, corupții din economie, administrație, atât așteaptă ca să te răsplătească. Cu tot ce-i mai plăcut, dar înainte de toate cu bani.

Este evident și pentru un puști neinteresat că salariile și pensiile din magistratură sunt de fapt mita pentru cei care ar trebui să se sesizeze, să ia aminte și să aplice legea. Și ce salarii și ce pensii. Toate astea într-o țară din care de trei decenii oamenii pleacă ca să câștige mai bine, să trăiască mai bine, să își asigure un viitor mai sigur. Ați auzit cumva de vreun om al legii, magistrat, să fi ales calea exilului?

Exclus, din moment ce salariile și pensiile pentru ei sunt cele mai mari din UE. Da, nu este o glumă. Fără să mai vorbim de pensiile speciale – oare de ce numai ei au pensii speciale, nu și minerii sau artiștii? – sau de vârsta de pensionare sub cincizeci de ani, efectiv un deget din mijloc ridicat în fața întregii societăți.

Nicușor Dan știe că e greu să lupți cu tradiții seculare. Este deștept și rafinat, mai bine face pasul în spate decât să se trezească cu fruntea în zid. Ș-apoi, el nu trebuie să implementeze măsuri, el reprezintă – nu-i așa? –, trebuie să fie mai elastic, mai înțelegător.

Bolojan însă, ca prim ministru, dacă se ia în serios – și a demonstrat până acum peste tot că exact asta face – trebuie să pună piciorul în prag, se reglementeze și să organizeze, cu tot ce înseamnă asta: impozite, taxe, reduceri de personal și reorganizarea completă a administrației. Și în cele in urmă a sistemului. La prima vedere pare simplu, însă când realizezi interesele din spate devine din ce în ce mai complicat.

CTP – ce să faci, este numele sub care îl cunoaște o țară întreagă – a folosit în zilele trecute o comparație la obiect, așa că îi citez ideea: Bolojan este acum precum legendarul Hercule, cel care a curățat într-o zi mizeria din grajdurile regelui Augias. Comparația este clasică, la noi, referitoare la subiect, a folosit-o și Dan Pavel, chiar ca titlul unui volum apărut în urmă cu câțiva ani. Pentru că da, cam asta este: am moștenit un sistem social și politic precum grajdurile mitologicului Augias, dar până acum nu s-a găsit vreun Hercule pe măsură care să vină și să le curețe într-o zi. Sau măcar un an, doi, acolo.

Și cu asta ne-am reîntors la întrebarea din titlu: va reuși oare Bolojan? Va fie el acel Hercule cotidian, chiar banal, care pornește reforma autentică și definitivă a societății românești?

Grele întrebări. Și care, mai ales acum, când elita politică, în frunte cu președintele nou-ales, joacă vestitul joc la două capete, merg mai ales spre nu! Mai precis spre: Da’ de unde!

Iar pentru deconectarea finală uitați-vă la scurtul video de la sfârșit, acolo unde Hercule se luptă cu o caracatiță. Simbolic de tot, nu este o întâmplare că din cele mai vechi timpuri societățile corupte, bazate pe inegalități și nedreptăți, societăți ale unei elite care te răsplătește doar pentru loialitate, nu pentru performanță sau pricepere, mafiotice, ca să folosim un termen modern, sunt simbolizate prin caracatițe…