joi, 3 iulie, 2025

Special Arad Logo

    Peste o tonă de anvelope uzate, sute de kg de deșeuri feroase și plăci de azbest găsite la o fermă din Arad

    de Ioana Costaș | 3 iulie 2025, 4:00 PM | Știri Arad

    2

    (foto: IPJ Arad)

    Peste o tonă de anvelope uzate, sute de kilograme de deșeuri feroase și zeci de kilograme de plăci de azbest – depozitate direct pe sol – au fost găsite de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în urma unui control efectuat miercuri, 2 iulie, la o fermă din Arad.

    „Cu ocazia controlului au fost descoperite 1.320 de kilograme de anvelope uzate, 350 de kilograme deșeuri feroase și aproximativ 80 de kilograme de plăci de azbest, toate fiind depozitate direct pe sol.

    În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri precum și pentru poluarea prin evacuare, în atmosferă sau în sol, a unor deșeuri periculoase, întreaga cantitate fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Arad.

    Citește și: IPJ Arad își caută adjunctul. Poliția Română a scos, din nou, funcția la concurs

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o magarie.Daca fermierul le-er fi ingropat in pamant era mai ecologic???

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.