Întrebarea nu e scoasă așa din nimic, veți vedea. Desigur, parazitarea banului public este un obicei strămoșesc pe aici, însă, așa cum vedem din articolul colegei Adriana Barbu, sunt și situații în care aberația frizează ridicolul. Asta ca să nu spunem penalul.

Este vorba de prima parte a unui serial despre unde sunt și unde se duc banii noștri – da, de vestiții bani publici vorbim – cum își rotunjesc ai noștri mai tari ca bradul veniturile din mizilicuri la care nu se uită nici dracu.

Bine, totuși, că a venit un matematician în fruntea statului, ăsta, chiar dacă e la început cu politica, le are cu numărătoarea și se pricepe și la calcule. A identificat – mai precis cel pe care îl vrea prim-ministru, adică Ilie Bolojan –, repede acele așa zise instituții și organizații care taie frunză la câini, adică nu au nici un rost în afara orientării banilor acolo unde trebuie. Se știe unde trebuie: la oamenii „noștri”, ai lor adică, respectiv clientela fără de care clasa politică s-ar simți în nesiguranță. Firesc – nu-i așa? –, niciodată nu poți știi ce le trece prin cap ăstora care se duc la cabinele de vot și votează pe gratis.

În cazul concret al articolului menționat e vorba de o instituție fantomă numită ATOP (Autoritatea teritorială de ordine publică), formată din 16 persoane, toți legați prin fire văzute și nevăzute de șefii cei mari din Arad. Activitatea lor este colosală: se întâlnesc la o ședință odată pe lună și stabilesc acolo lucruri care nu au nicio relevanță, deciziile ATOP fiind strict consultative.

Dar pentru asta, indiferent de partid, primesc o îndemnizație care ar putea merge până la 20% din îndemnizația președintelui Consiliului Județean. Aici la Arad primesc doar 10%, adică în jur de 2500 de lei (500 de euro). Nu-i mare lucru, nu-i așa? Nu mergem mai departe, puteți vedea lista în articolul la care ne referim, vă întrebăm, ce ziceți, merită o ședință pe lună 2500 de lei?

Fără să mai vorbim că pe bancnota de o sută, e de 25 de ori Ion Luca Caragiale…