sâmbãtã, 24 mai, 2025

Special Arad Logo

    S-a stins Teodor Jușcă, îndrăgitul om de fotbal din Ineu, fost vicepreședinte al AJF Arad. Avea doar 75 de ani

    de Alin Olteanu | 24 mai 2025, 8:02 PM | Sport

    0

    „Ne-a părăsit un suflet dedicat fotbalului ineuan, Nea’ Teo Jușcă. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!” – au scris cei de la Victoria Ineu, iar primarul Ineului, Călin Abrudan, a anunțat și el: „Astăzi, la 75 de ani, după o scurtă suferință, Teodor Jușcă a plecat dintre noi lăsând în urma sa atâtea amintiri și momente frumoase pe care nu le vom uita niciodată!”.  

    Conform Sport Arad, în urmă cu exact o săptămână, Victoria Ineu disputa derby-ul cu Sâmbăteniul, în Liga a 6-a, iar nea’ Teo Jușcă și-a luat locul în incinta terenului, trup și suflet alături de tânăra formație ce a luat-o de jos în fotbalul județean.

    La pauză, Emil Arsa, observatorul de joc al partidei, și-a dat seama că cel cu care a împărțit o grămadă de momente frumoase pe terenurile județene nu se simțea bine. A atenționat conducerea clubului Victoria, pe președintele Cristian Urzică, asistența medicală, care l-au stabilizat puțin, iar mai apoi l-au transportat rapid la spitalul din oraș. S-a constatat astfel că Teodor Jușcă suferise un atac cerebral, al patrulea pentru el în ultimii ani.

    Ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic Județean din Arad, dar, din păcate, starea sa de sănătate s-a înrăutățit.

    Astăzi, nea’ Teo a închis ochii pentru totdeauna, la vârsta de 75 de ani.

    Teodor Jușcă s-a născut pe data de 4 august 1949 și până în anul 1992 a lucrat la ELIF, iar de aici până la pensionare a fost angajat la Primăria Oraşului Ineu.

    Teodor Jușcă a fost vicepreședinte al Asociației Județene de Fotbal în patru mandate și observator de joc. La finalul anului 2023, Teodor Jușcă s-a retras defintiv din activitatea de observator.

    ”Asociația Județeană de Fotbal Arad este alături de familia Juscă în greaua încercare pricinuită de trecerea în lumea celor drepți a celui care a fost Teodor Jușcă, fost vicepreşedinte AJF Arad şi observator de joc” – e anunțul AJF Arad.

    Toți cei care doresc să-și ia rămas bun de la Teodor Jușcă, pot să-i aducă un ultim omagiu duminică și luni, la Capela de pe strada Mihai Eminescu, din Ineu, iar slujba de înmormântare va avea loc marți, 27 mai, la aceeași locație.

    Citește și: Cartierul Gai prinde viață de Ziua Copilului: joc, artă și mișcare

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.