Maratonul DALIA 2025 – 300 de copii din Arad, așteptați să alerge pentru copiii cu dizabilități severe!





Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați să participe la Maratonul Dalia, peste 300 de copii, cu vârste între 7 și 14 ani. E vorba despre un eveniment sportiv caritabil organizat cu același scop nobil are stă în spatele tuturor acțiunilor asociației: strângerea de fonduri pentru continuarea tratamentelor de recuperare medicală oferite gratuit copiilor cu dizabilități severe.
Maratonul copiilor pentru copii
Organizat de Asociația Dalia, evenimentul se înscrie într-un demers început acum peste 10 ani, prin care peste 80 de copii cu boli grave de sănătate beneficiază constant de terapii esențiale în cadrul Centrului de Recuperare Pediatrică Dalia. Aceste tratamente sunt oferite exclusiv cu sprijinul comunității, iar maratonul de acum are același scop, să vină în ajutorul celor mici. Asociația DALIA se susține din donații și sponsorizări, fără fonduri publice sau alte forme de finanțare instituțională.
Potrivit Mădălinei Cimpoieș, inima și motorul ascoiației care oferă tratamente de recuperare gratuită copiilor cu boli grave de sănătate, Maratonul Dalia nu este doar un eveniment sportiv, ci un gest de solidaritate și incluziune.
Pe lângă cursele de alergare care vor fi organizate pe categorii de vârstă, participanții vor avea parte de activități recreative precum ateliere de creație, pictură pe față, concursuri sportive (fotbal, baschet), jocuri de echipă și o zonă dedicată food court-ului. Momentul cu cea mai mare încărcătură emoțională va fi însă cursa specială dedicată copiilor cu dizabilități din cadrul centrului, care vor alerga alături de terapeuții lor, încurajând publicul să înțeleagă și să susțină incluziunea.
Peste 300 de copii, așteptați la Maratonul DALIA
Mădălina Cimpoieș speră că la acest eveniment vor veni însă cât mai mulți copii dornici să participe la o competiție care vine nu doar să le aducă lor zâmbetul pe buze, ci să facă mici minuni pentru copiii DALIA, cei care suferă de probleme grave de sănătate și care au nevoie de ajutorul celor cu inimă mare.
„Invităm cât mai mulți copii să se înscrie în cursele de alergare, să vină cu zâmbetul pe buze și cu energia caracteristică vârstei lor. Este o ocazie perfectă să petrecem timp în aer liber, să ne facem prieteni noi și, mai ales, să învățăm ce înseamnă empatia.
Dragi părinți, vă invităm să fiți alături de noi într-un eveniment care nu este doar despre mișcare, ci despre speranță, despre șanse egale. Prin participarea la acest maraton, susținem împreună copiii cu dizabilități severe care trec aproape zilnic pragul Centrului de Recuperare Pediatrică Dalia în speranța unei vieți puțin mai bune, copii care, deși luptă zilnic cu provocări greu de imaginat pentru noi, toți ceilalți, nu renunță niciodată. Unii dintre ei vor fi alături de noi, alergând așa cum știu ei mai bine: cu sufletul.
Pe 7 iunie, în zona de agrement Mărului, va fi organizat un maraton al bucuriei, al prieteniei, dar și un maraton al binelui. Copiii Dalia nu aleargă ca să câștige o cursă, ci pentru a putea trăi. Și au nevoie de noi toți pentru asta”, susține Mădălina Cimpoieș.
În fapt, organizatorii estimează un buget de aproximativ 15.000 de euro pentru buna desfășurare a evenimentului, care acoperă costurile cu logistica, echipamentele sportive, kiturile pentru participanți, premiile, materialele de promovare și serviciile conexe.
În atare condiții, Asociația Dalia lansează un apel public către sponsori, parteneri și comunitate: „Veniți să susțineți această cauză și dați-ne o mână de ajutor pentru a putea continua activitățile centrului și a asigura pe mai departe tratamente gratuite care schimbă viețile unor copii ce se luptă zilnic cu dizabilități severe”.
În semn de recunoștință, sponsorii vor beneficia de vizibilitate în toate materialele de promovare ale evenimentului, precum și de mențiuni speciale în cadrul manifestării și în presa parteneră.
Detalii despre eveniment, activitatea centrului și posibilitățile de implicare sunt disponibile pe site-ul oficial: www.asociatiadalia.ro.
Dacă vreți să aruncați o scurtă privire în universul Centrului de Recuperare Pediatrică Dalia, intrați pe video-ul de mai jos:
Dacă vreți să îi înscrieți pe cei mici la maraton o puteți face AICI.
Citiți și:
DALIA deschide 8 noi cabinete pentru copiii cu boli grave și caută terapeuți pentru cei mici
Comentariile portalului
Adică noi să căutăm interviurile lui din presa germană în timp ce măria sa, patriotul patrioților, românul românor, suveranistul suveraniștilor se ferește (...)
Îmi pare rău dar nu pot fi de acord cu dvs. Dacă 30% dintre cetățeni aleg Partidul Bun iar 25% Partidul Rău, în logica dvs. acestea ar trebui, volens (...)
Ma refeream la principiul democratic conform caruia minoritatea ar trebui sa se "supuna"(adica sa recunoasca votul) majoritatii. In parlament si partidele mici care au depasit pragul au reprezentanti deci (...)