Timp de trei zile (11–13 aprilie), Turda a redevenit, și în acest an, capitala presei libere. Afirmația ar putea părea prea pretențioasă, dar e departe de a fi exagerată. Vorbim despre Rațiu Forum, conferințe de o deosebită importanță pentru profesioniștii din domeniu și, nu în ultimul rând, pentru societate, deși tot mai puțini oameni realizează acest lucru.

La Journalism Master Class au participat jurnaliști și reprezentanți ai unor instituții media prestigioase precum Reuters, AP, AFP, Bloomberg, Financial Times, BBC, TVP World, Visegrad Insight, Moment Magazine, Balkan Insight, Snoop, Factual, PressOne, Context, Scena9, Centrul de Investigații Media, PressHub, Universul, Adevărul, Radio România Actualități, Epoch Times România, Ziarul de Gardă, TV8 etc. Pentru prima dată, inclusiv Special Arad.

Găzduit de Casa Rațiu în inima orașului (locuința familiei Rațiu, transformată într-o pensiune-monument istoric cu o curte fabuloasă și o cafenea cochetă), Forumul Rațiu propune periodic discuții consistente despre starea jurnalismului românesc, european și global, dar și programe educative pe teme de istorie și democrație. Este unul dintre proiectele Fundației Caritabile Rațiu, realizat în parteneriat cu London School of Economics, celelalte inițiative de înaltă clasă fiind Catedra Ion Rațiu de Studii Românești (înființată la Washington în 1990) și Centrul Rațiu pentru Democrație (înființat la Turda în 2004).

Curtea Casei Rațiu

Fără discursuri goale sau intervenții inutile și interminabile ale unor politicieni, Master Class-ul Rațiu Forum s-a adresat exclusiv jurnaliștilor, experților în comunicare și studenților din domeniile umaniste, cele trei zile de conferințe oferind un cadru autentic pentru reflecție, dezbatere, schimb de idei și socializare, dar cu mize reale și probleme societale arzătoare pe masă, în primul rând aspectele critice cu care se confruntă jurnalismul în ziua de azi, într-o lume în perpetuă schimbare, într-o direcție îngrijorător de haotică.

În deschidere au vorbit Dr. Rebecca Shah (adjunct al Șefului Misiunii, Ambasada Marii Britanii la București; comparația din titlu, „încrucișarea dintre o tabără de vară și o zonă de antrenament pentru luptători Ninja”, formulată desigur în glumă, îi aparține), Dr. Emilia Knight (LSE Ideas), Nicolae Rațiu (președintele The Rațiu Family Foundation, fiu al lui Ion Rațiu) și moderatorul fiecărei dezbateri, John Lloyd (editor Financial Times și cofondator The Reuters Institute for the Study of Journalism / Universitatea din Oxford).

•  La dezbaterea cu titlul „Jurnalismul în România” au vorbit Mircea Toma (membru CNA), Alison Mutler (universul.net), Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media), John Florescu (jurnalist și producător de filme), Mircea Barbu (freelancer, jurnalist de război) și moderatorul John Lloyd.

•  La dezbaterea „Jurnalismul în Europa Centrală și de Est” au vorbit Nick Thorpe (BBC), Wojciech Przybylski (Visegrad Insight), Liam Hoare (Moment Magazine), Mariana Rață (Asociația Media Alternativă Moldova), Mădălin Necșuțu (TVR Moldova, Balkan Insight). Moderator: John Lloyd.

•  La dezbaterea „Dezinformarea și Fake News” au vorbit Victor Ilie (freelancer / Snoop.ro), Adam Jasser (TVP World), Mircea Toma, Nick Thorpe, Ovidiu Vanghele, Alison Mutler și John Lloyd.

•  La dezbaterea „Reportajul de război” au vorbit Vadim Ghirda (corespondent Associated Press), Ionuț Iordăchescu (corespondent Agence France-Presse) și freelancerul Mircea Barbu, iar la ultima dezbatere, „Noua eră pentru politica globală. O nouă eră pentru jurnalism?” au vorbit Dan Perry (fost redactor-șef AP pe partea de Europa, Africa, Orientul Mijlociu și Caraibe), Alison Mutler, Adam Jasser și, desigur, moderatorul John Lloyd.

Având în vedere cantitatea debordantă a subiectelor dezbătute (inclusiv prin intervenții stimulante ale participanților), le vom lua pe rând și selectiv, segmentate în trei reportaje, în aceste zile.

Astăzi, doar o mică parte din dezbaterile din prima și din ultima zi.

Piatra de temelie a democrației – în pericol de extincție

John Lloyd, Rebecca Shah, Emilia Knight și Nicolae Rațiu

Rebecca Shah a început prin a-l parafraza pe Winston Churchill, cel care, de altfel, a fost la rândul lui jurnalist, corespondent de război, înainte de a deveni politician și prim-ministru:

„O presă liberă este gardianul neobosit al fiecărui drept pe care oamenii liberi îl prețuiesc; este cel mai periculos dușman al tiraniei… Acolo unde instituțiile libere sunt parte firească a societății și oamenii au obiceiul libertății, presa va continua să fie Al Patrulea Stat, apărătorul vigilent al drepturilor cetățeanului obișnuit”.

Citatul nu a fost evocat cu o intenție măgulitoare, nici măcar neapărat încurajatoare. A fost un memento, o „cronică” a unei epoci care, după toate semnalmentele, pare a fi tot mai perimată. A fost mai degrabă un preludiu pentru întrebarea: ce se întâmplă când presa își pierde în mod alarmant din credibilitate, când presa pierde teren semnificativ în fața influencerilor pe social media, când presa – al cărei scop a fost și rămâne păstrarea democrației prin scoaterea la iveală a adevărului – este catalogată părtinitoare?

John Lloyd, Adam Jasser, Mircea Toma, Alison Mutler, Nick Thorpe și Victor Ilie

Sunt, desigur, multe întrebări, multe răspunsuri și destule acuzații suplimentare ce par a avea sens în opinia unora sau altora… dar la un moment dat s-a identificat un contraargument care ar trebui să le dea de gândit tuturor celor care desconsideră presa și minimizează efortul jurnaliștilor de bună credință:

Așa-zisa „ambele părți ale adevărului” este o iluzie. Este, practic, o minciună, o narațiune simulată. Din perspectiva jurnalistică, strict factuală, există doar adevăr și minciună. Restul e dezbatere (percepții, opinii, argumente pro și contra etc.), care, de asemenea, fac parte din presă. Dar pe de altă parte, reducerea la „adevăr și minciună” ar fi, totuși, o simplificare brutală. Când vine vorba de alegerea taberei între rațiune și libertate versus propagandă și cenzură… poziționarea pe o parte, cea a rațiunii și a libertății, este inevitabilă și este chiar irațional să fie condamnabilă. Este o poziționare firească, asumată, dar în esență forțată de împrejurări, de când lupta de odinioară cu manipulările din toate părțile a devenit implicit o luptă pentru supraviețuire a presei și, mai ales: o luptă crâncenă pentru democrație în sine. Tocmai aici intervin acuzațiile și interpretările greșite: respingerea ofensivei propagandistice este văzută de unii ca o alegere politică. Este, oare? Despre asta a vorbit mai pe larg Dan Perry, dar ajung imediat și acolo.

„Există un adevăr obiectiv, chestia e doar să-l găsim”, a contraargumentat Marc Champion (cineast și editorialist Bloomberg). Cât despre noul tip de jurnalism și anume Fact Checking (verificarea și dezmințirea unor știri / declarații false), din ce în ce mai necesar în avalanșa de Fake News din ultimul timp, așa cum spunea Victor Ilie, „lucrăm de fapt cu percepții create”, străduinta este de a identifica adevărul în minciunile vehiculate, în teoriile conspirației, în zvonuri, în subiectivitățile unor relatări sau declarații. Problema majoră e că – a subliniat Victor Ilie – „pierdem lupta din cauza cantității covârșitoare a știrilor false”.

Marc Champion și mulți alți participanți la Master Class

Cine e de vină? Cu siguranță nu presa liberă, aflată mai mereu în minoritate, care încearcă din răsputeri să pună într-o lumină factuală realitatea profund divizată, aiurită și desfigurată de abundența de păreri contradictorii de pe TikTok, X, Facebook etc. Însă în această deturnare odioasă a percepțiilor, presa liberă a devenit peste noapte o victimă colaterală, o voce inaudibilă a rațiunii în vortexul presei mainstream (televiziuni și podcasturi, în primul rând). Presa liberă este băgată – cu un scop – în aceeași oală cu presa de proastă calitate, cu presa de divertisment, cu propaganda malițioasă. De ce? Pe de o parte, supradoza de informații disponibile pe web este copleșitoare pentru o diseminare corectă din partea consumatorilor de presă, iar de partea cealaltă a monedei, Fake News tocmai asta încearcă să facă, în timp ce exploatează nemulțumirile, frustrările oamenilor. Și reușește: să divizeze societatea, să distrugă rațiunea, să suprasolicite atenția audienței, să blocheze încercările presei de a reda realitatea – așa cum este ea, chiar și atunci când adevărul nu e convenabil pentru cealaltă parte a baricadei.

Despre lupta pentru supraviețuire a presei a vorbit, la prima conferință, Rebecca Shah, spunând că „Lumea de astăzi pare destul de înfricoșătoare. Chiar Donald Trump spunea că moștenește o lume în flăcări, deși nu sunt sigură dacă ajută la stingerea acestui foc. Suntem într-o perioadă a istoriei care nu este neapărat fără precedent, dar cu siguranță este mai turbulentă, mai imprevizibilă, mai instabilă. Vedem războaie reale, războaie proxy, războaie hibride, războaie economice, războaie informaționale, folosite ca unelte ale puterii și ale relațiilor internaționale. În acest context, vedem că legătura dintre adevăr și realitate devine tot mai distantă și este din ce în ce mai greu ca în acest mediu să avem jurnalism de calitate”.

Iar ca o reprezentantă a guvernului britanic, Rebecca Shah a ținut să sublinieze că toate acestea vin de la „un guvern conștient că presa liberă poate fi recalcitrantă, poate să pună întrebări dificile, dar este esențială pentru a ține puterea în frâu, pentru a cere socoteală puterii”.

Ceva similar a spus, în a treia zi, la ultima conferința, într-o intervenție în direct prin Zoom, și jurnalistul Dan Perry, dar cu nuanțări complet diferite, cu accent pe ce înseamnă, de fapt, să fii pe o parte a baricadei în percepția publică… și care este adevărul crud, inevitabil, care ne scapă. Care este acea „parte a adevărului” care deranjează atât de mult și de ce îi incomodează pe unii?

Din necesitate, lupta pentru adevăr a devenit „o orientare politică”

Mass-media tradițională s-a schimbat pentru că s-a schimbat radical și societatea. În trecut, jurnalismul funcționa după reguli și standarde larg acceptate, asigurând o narațiune unificatoare pentru societate. Astăzi, a argumentat Dan Perry, vocile care în trecut inspirau încredere au început să dispară sau să se fragmenteze. Deși diversificarea mediatică are aspecte pozitive, ea a adus cu sine o inundație de informații distorsionate: nonsens, teorii ale conspirației, propagandă și ideologii extremiste, care erodează încrederea publică. Se observă o ciocnire între populismul iliberal și progresism, în timp ce liberalismul, motorul democrației, pare efectiv depășit. Jurnalismul, ca voce a democrației liberale, devine astfel parte a luptei politice, pierzând din obiectivitate și, implicit, încrederea publicului. Apariția lui Donald Trump a marcat un declin accentuat al ordinii liberale și a subminat încrederea în mass-media. Atacurile sistematice asupra presei libere – prin dezinformare, procese, cenzură și chiar violențe – au dus la o polarizare accentuată, în care adevărul este contestat și faptele sunt manipulate, răsturnate pe toate părțile.

Pentru a elimina confuziile, respectiv aluziile presupuse la vreun partid din România, trebuie menționat că Dan Perry a punctat că se referă în mod expres la atitudinea jurnaliștilor americani. Problemele despre care vorbea, în schimb, afectează întreaga lume și presa din orice colț al lumii.

„Peste tot în lume, asistăm la o ciocnire între populismul iliberal și progresismul activist. Liberalismul, motorul democrației, este prins în mijlocul acestor două extreme. A ieșit din modă, nu mai are combustibil. Iar forma clasică a jurnalismului este acel liberalism care este atașat democrației. Acest tip de jurnalism încearcă să fie un observator și un analist, nu un activist, dar când acest sistem este sub asediu, logica se dispersează. Iar jurnalismul, din moment ce este vocea democrației liberale, devine o parte a luptei politice. Nu contează cât de mult încerci să negi acest lucru. Iar apoi… începi să pierzi încrederea (…) Într-o lume în care adevărul este subiectiv, în care faptele sunt transformate în arme și loialitatea presupune negarea realității, jurnalismul se află practic în conflict cu sistemul. Iar întrebarea care se impune este: care este rolul jurnalismului în prezent? Fiecare alegere pe care o face un jurnalist este subiectivă – de la poveștile pe care le urmărește până la conținutul pe care îl oferă. Nu este o slăbiciune, ci o realitate. Jurnalismul are tot dreptul să fie subiectiv. Problema apare din faptul că jurnaliștii sunt instruiți să acționeze strict obiectiv, iar acest lucru duce, în final, la o înșelare a publicului, printr-o aparentă neutralitate. Publicul sesizează această nesinceritate, iar din cauza acestei situații, încrederea se erodează: dacă ne aliniem clar unei părți, pierdem din încredere, iar dacă pretindem că nu avem nicio parte – cum ar fi democrația și libertatea de exprimare – din nou, pierdem din încredere. Situația este delicată. Am observat asta în cazul negării schimbărilor climatice, în cazul teoriilor conspirației și al acuzațiilor de alegeri fraudate și multe alte absurdități fără de sfârșit. Și toate rezultă din pretenția că există două părți egale ale adevărului” – spunea Dan Perry.

Dan Perry și Nick Thorpe

Printre alții prezenți în sală, la un moment dat, a luat cuvântul Oana Moisil (colaboratoare Scena9, Recorder, Europa Liberă și zinedevalcea.ro), susținând că rolul pe care presa liberă ar trebui să și-l asume și să-l ia mult mai în serios, ca o posibilă soluție împotriva multitudinii de discordii și interpretări greșite din ziua de azi, este ceea ce numim jurnalism explicativ. Ideea a fost secondată și de Alison Mutler de la Universul.net.

În chestiunea dezinformărilor, Nick Thorpe de la BBC a ținut să evidențieze că „trebuie să fim foarte atenți la cuvinte”, la etichetările pripite, deoarece „Fake News a devenit o armă” prea uzuală. Moderatorul John Lloyd a completat această idee, afirmând că inclusiv Fake News poate fi și – de n-ar fi sămânța unor conflicte delirante și deliberate – chiar ar trebui să fie tema unor simple dezbateri, în care, în mod normal și ideal, rațiunea ar trebui să învingă.

Firește, pare din ce în ce mai greu ca rațiunea să aibă câștig de cauză atunci când o parte pretinde că vrea „ambele părți ale adevărului”, dar susține de fapt o cauză propagandistică, un adevăr alternativ, subiectiv. O dorință, până la urmă. Un bias, o părtinire. Fanii lui Donald Trump, de exemplu. Sau fanii lui Călin Georgescu – perceput de mulți români ca o „ultimă speranță”, după un lung șir de dezamăgiri politice, de altfel incontestabile, ignorând însă complet toate aspectele și faptele care îl discreditează pe numitul fost pretendent la președinție.

Despre acest subiect, însă, în partea următoare a reportajului:

Special Arad la Rațiu Forum Journalism Master Class. Partea a II-a: Cazul Călin Georgescu