„Legea Nordis” a trecut de Senat. Sancțiuni drastice pentru dezvoltatorii care își înșeală cumpărătorii





Dezvoltatorii imobiliari care utilizează fondurile cumpărătorilor în alte scopuri decât construcția riscă sancțiuni de 1% din cifra de afaceri, conform unui amendament recent la Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții.
Amendamentele, susținute de coaliția de guvernare (PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale), includ înscrierea promisiunilor obligatorii în Cartea Funciară, limitarea avansului la 15%, și plăți etapizate în funcție de progresul lucrărilor, potrivit jurnaluldesatumare.ro. Aceste măsuri urmăresc protejarea cumpărătorilor și reducerea riscurilor în cazul falimentului dezvoltatorilor. Scandaluri anterioare, precum cel legat de Nordis Management, au evidențiat necesitatea acestor modificări legislative.
„Am stabilit și sancțiuni, am propus 1% din cifra de afaceri pentru dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri. Am stabilit – consumatorii să fie trecuți, în situația falimentului, să fie creditori privilegiați, adică să fie primii după statul român, cei care să-și recupereze eventualele sume, dacă există posibilitatea falimentului. Suntem în situația în care dezvoltatorul este pus să garanteze că această dezvoltare imobiliară se face corect, iar cumpărătorul să aibă siguranța că obține un produs în baza lucrărilor pe care le-a plătit”, a explicat senatorul Daniel Zamfir.
Citește și:
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)