Avocatul Mihai Pașca va fi prefectul Aradului. Ce declarație de avere are acesta
Avocatul Mihai Pașca va fi învestit, printr-o ceremonie care va avea loc mâine în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, ca nou prefect al județului Arad. El va lua locul lui Csaba Toth, care va deveni subprefect.
Discuțiile că Mihai Pașca, avocat și până acum secretar de stat PNL în Ministerul Justiției, era luat în calcul pentru funcția de prefect au apărut încă din această iarnă. Așa cum arăta și Special Arad, într-un articol din 3 februarie, se oscila între avocat și fostul polițist Adrian Șimon:
Astăzi, în ședința Guvernului, Pașca a fost numit prefectul Aradului, decizia urmând să fie publicată în orele următoare în Monitorul Oficial, iar mâine să aibă loc ceremonia de învestire.
Din informațiile pe care le deținem, actualul prefect Csaba Toth (UDMR) și actualul subprefect Marius Sulincean (PSD) vor fi subprefecți. Pe de altă parte, subprefectul Doru Sinaci (PNL), fost director al Bibliotecii Județene Arad, părăsește funcțiile administrative, întrucât s-a pensionat.
Iată cea mai recentă declarație de avere completată de Mihai Pașca:
Și iată CV-ul:
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)