luni, 6 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Tragedie imensă. Două fetițe, surori, de 2 și 4 ani, au murit după ce au căzut într-un bazin de acumulare. „Am știut că e vorba de o singură persoană”- spun pompierii din Sighișoara

    de Special Arad | 13 februarie 2025, 8:45 AM | Naţional

    0

    Tragedie la Sighișoara, în Mureș. Două surori, de 2 și 4 ani, au murit după ce au căzut într-un bazin de acumulare a apelor pluviale, scrie ProTV.

    Au fost scoase în stop cardio-respirator și cu hipotermie, de doi pompieri aflați în timpul liber. Medicii le-au resuscitat, însă amândouă și-au dat ultima suflare câteva ore mai târziu, la spital.

    Surorile se jucau la câțiva metri de casă, în apropierea bazinului de acumulare. Deși zona este împrejmuită, au reușit să treacă de gard, iar una dintre ele ar fi căzut în apa înghețată. Sora ei ar fi vrut să o ajute, însă a căzut și ea.

    Cel mai probabil, strigătele au fost auzite de alți copii, care au sunat după ajutor. Până la sosirea echipajelor, doi pompieri care locuiesc în apropiere au fost trimiși să le salveze.

    Donath Bogdan, șef gardă de intervenție pompieri: „Inițial, prin dispecerat ni s-a transmis că este vorba despre o singură minoră, dar la fața locului am descoperit că erau două. De fapt, era vorba despre două victime: una de doi ani și alta de patru ani. Ambele erau în stop cardio-respirator. Apa era înghețată, iar singura zonă spartă era cea în care se aflau copiii”.

    Fetițele au fost transportate la spitalul din Târgu Mureș, unde s-au stins după câteva ore. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să afle de ce copiii stăteau nesupravegheați în apropierea apei.

    Citește și: Enola Day – Banalul Bolojan și „gorgeous”-ul Georgescu

    Enola Day – Banalul Bolojan și „gorgeous”-ul Georgescu

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.