Trotuarul ocolit de autoritățile locale de peste 30 de ani. „Este antic!”
O arădeancă ne aduce în atenție un trotuar din oraș care pare efectiv uitat de autoritățile locale. Deși pe alte străzi s-a intervenit deja de multe ori, acest trotuar din cartierul Micălaca pare un soi de exponat pentru a ne aminti de vremuri de demult.
„Este antic!”, ne spune mai în glumă, mai în serios, doamna care s-a născut și a copilărit pe strada Pășunii din Micălaca, iar acum vine săptămânal în vizită la părinți.
Intervenția care i-a pus „capac” și a determinat-o să pună mâna pe telefon și să contacteze presa este cea de reparare a trotuarului paralel, pe partea cu cimitirul, despre care ne-a spus că a mai fost reparat în trecut.
Într-adevăr, mai mulți locuitori din zonă ne-au confirmat că este deja a patra oară în ultimii zece ani când acel trotuar de pe partea cu cimitirul a fost asfaltat.
„Trotuarul de pe partea aceasta, în schimb, de 31 de ani câți am, nu am văzut să fie reparat! Poate așa, dacă apare un articol în presă, își amintesc cei de la Primărie de el și îl iau în atenție când vor face bugetul pe anul viitor”, ne-a spus cititoarea care ne-a adus în atenție problema, transmițându-ne și fotografiile pe care le puteți observa în galeria foto de mai jos:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)