Anchetă a Parchetului European și DNA pentru cele 100 tramvaie de la Astra Arad achiziționate de Primăria București





Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi și DNA au început anchete privind achiziția celor 100 de tramvaie de la Astra Arad de către Primăria București, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Licitația a fost atribuită în mandatul Gabrielei Firea, iar contractul a fost semnat de Nicușor Dan.
Potrivit surselor G4Media, anchetele sunt in rem la acest moment, adică vizează fapte, nu persoane.
DNA investighează presupuse fapte de corupție și abuz în serviciu săvârșite la nivelul comisiei de licitație de la STB, iar EPPO anchetează faptul că Astra Arad ar fi depus o scrisoare de garanție pentru accesarea fondurilor europene care s-ar fi dovedit a fi falsă, au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Pe cale de consecință, fondurile europene ar fi fost pierdute, iar achiziția se derulează acum din fonduri naționale, au explicat aceleași surse.
Dosarul împărțit între DNA și EPPO ar fi plecat de la o plângere a sindicatului din STB. În ce privește scrisoarea de garanție falsă, acest lucru ar fi fost semnalat de BNR.
Contractul pentru cele 100 de tramvaie noi cu o lungime de 36 de metri a fost semnat în mai 2021 pentru aproape 850 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile prin programul Ministerului Dezvoltării.
Citește mai mult pe G4Media.ro.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)